***
Il vedeam.... Stiam ca ma urmareste...Ochii lui ageri ca ai unei pantere , de o culoare furtunoasa ma priveau fix....aceiasi privirea care o avea in clasa....Ma pierdeam in propriile ganduri. Nu stiam cum sa reactionez. Brusc umbra dispare. Linistea predomina ,dar inima imi spunea ca ceva nu e bine. Simteam ca ma sufoc si eram complet paralizata, frica mi se scurgea lin prin vene... nu asteptam un final tragic, dar daca nu faceam ceva asa ar fi fost.
Pasii apasati se auzira din nou, iar umbra intunecata reveni odata cu teama din mine. Asteptam sa reactioneze.... Daca o luam la fuga sigur ma va urmari , deci trebuia sa astept un moment oportun. vroiam sa imi infrunt teama si sa ma iau de el ,dar gandul ca nu stiu cum va reactiona ma inspaimanta. In urmatoarea secunda m-am decis sa o fac.....
- De ce ma urmaresti??? am spus cu o voce tremuranda.
- Am avut acelasi drum... spuse el pe un ton amenintator.
- Poate ca nu am avut acelasi drum asa ca spune ...de ce ma urmaresti?
-Stii ceva..... calmeaza-te !! O sa treaca repede o sa vezi....
Vroiam sa intreb < ce sa treaca? > dar stiam ca raspunsul era mai clar decat lumina .Simteam cum bataile inimii se accelerau.... trebuia sa fug, dar ceva ma oprea. Poate ca era curajul pe care nu-l aveam sau poate ca era curiozitatea la ce o sa se intample ( ma refer la bataia pe care urma sa i-o dau ). Nici eu nu stiam... Sa scap dintr-o situatie asa de dificila nu era floare la ureche, dar speranta nu moare niciodata. Putem gasi o cale prin care sa scap ,dar asta presupunea sa gandesc la rece ,iar eu nu aveam timp....Mi-am ascultat gandurile si prima reactie a fost sa o iau la fuga.....dar nu puteam fi ca Jerry fugarit de catre Tom ,asa ca m-am oprit. Asa ca am continuat drumul cu un pas mai alert.
-Poti fugi, dar nu te poti ascunde !!
- De ce ar trebui sa ma ascund ?!
- Te-ai speriat , spuse el pe un ton amenintator....
- Haha .. de cine? de tine? am intrebat incercand sa imi ascund adevaratele sentimente de groaza..
Ma privea fix in ochi....dar o clipa de neatentie a fost deajunsa ca sa pot scapa... Desi am ajuns teafara acasa, puteam sa jur ca m-au mai urmarit inca vreo trei persoane. Era doar paranoia mea sau chiar eram ingrozita de Robert. Raspunsul era "da".
Dar mai frica imi era de ziua care va veni sau de momentul in care va trebui sa ma intalnesc cu el la scoala... Incercam sa ma consolez cu gandul ca in liceu nu puteam pati nimic, dar mai era si drumul .... Trebuia sa pun in aplicare un plan pe care nu il intocmisem inca...
Acesta a fost capitolul 3 ...sper sa va placa !!
