Cainele in masina

234 0 0
                                    

  In mod normal, câinii nu au probleme să meargă în maşină. Lucrurile se pot schimba, însă, dacă maşina îi duce doar în locuri neplăcute (cabinet veterinar), dacă frânele sau accelerările îi bruschează, dacă învaţă să se teamă de intrarea în maşină (deşi, odată intraţi, nu mai sunt speriaţi) sau dacă nu au fost învăţaţi de mici să meargă cu maşina. Programul de mai jos este destinat în principal câinilor care deja au probleme în maşină; puii care nu au mai văzut maşina vor putea progresa mai repede.

Detalii



Câinele trebuie să meargă doar în spate, niciodată pe scaunul din fată şi nu are voie să vă deranjeze cât timp conduceţi. În această idee, e de preferat să-i luaţi un ham şi centură special făcută pentru câini sau să-l ţineţi în cuşcă. Poate părea un chin pentru el, dar siguranţa trebuie să rămână pe primul loc, este foarte uşor să se rănească. Pentru obişnuirea cu cuşca, va exista un alt articol.
Alegeţi momente în care nu vă grăbiţi să ajungeţi undeva, ca să nu fiţi presaţi de timp, preferabil când traficul nu e intens. Puteţi alege mai multe momente într-o singură zi, dar nu lăsaţi să treacă prea multe zile fără să lucraţi deloc cu căţelul.
Repetaţi fiecare pas până când câinele e complet relaxat şi pare să nu mai observe maşina. Nu treceţi la pasul următor decât atunci. Dacă dă semne de nelinişte cu ceea ce faceţi acum, treceţi la pasul anterior şi reveniţi din nou după un timp.
Urcatul în maşină se face calm, cu câinele ţinut în lesă, preferabil nu-l lăsaţi să sară, ajutaţi-l să intre susţinându-i picioarele din spate (există o excepţie mare de la această regulă, vezi mai jos).
Puneţi o pătură pe bancheta din spate sau o husă specială, atât pentru păr, cât şi pentru cazul în care i se face rău.
Recompensă înseamnă mâncare, jucărie sau joacă, ce preferă căţelul.
Pedepsele şi certurile trebuie evitate total, mai puţin când îl învăţaţi să nu vină în faţă (vezi mai jos).

Program



1. Deschideţi portierele din spate, daţi drumul radioului şi duceţi câinele spre maşină. Opriţi-vă la o distanţă de ea care nu face câinele să devină neliniştit (pentru cei cu probleme) şi aşteptaţi să facă el un pas spre maşină, apoi recompensaţi imediat. Repetaţi figura de oricâte ori merge spre maşină, apoi încercaţi să-l duceţi dv spre ea şi recompensaţi-l. Nu vă grăbiţi să ajungeţi până lângă maşină, opriţi-vă la o distanţă la care câinele se simte confortabil. Repetaţi timp de mai multe zile.
2. Rugaţi pe cineva să vă ajute: intraţi în maşină în spate, cu portierele deschise, în timp ce cealaltă persoană ţine căţelul în lesă. Dorinţa de a fi alături de dv îl va face să vrea să vă urmeze. Ieşiţi din maşină şi jucaţi-vă cu el apoi intraţi la loc în maşină şi, dacă e posibil, chemaţi căţelul la dv în maşină.
3. Similar cu pasul 2, de data aceasta câinele intră primul în maşină, nu-l mai chemaţi.
4. Plasaţi recompense (mâncare) prin maşină, pe banchete şi chiar pe jos, apoi aduceţi câinele în maşină şi lăsaţi-l să exploreze. Dacă este obişnuit cu cuşca, puneţi câinele în cuşcă în maşină şi recompensaţi-l. Dacă vreţi să-l învăţaţi să sară, aruncaţi-i o minge în cuşca deschisă.
5. Repetaţi pasul 1 şi porniţi motorul maşinii, pentru a-l obişnui cu sunetul şi vibraţiile acestuia. Dacă totul merge bine, refaceţi şi paşii 2, 3 şi 4.
6. Deplasaţi-vă câţiva metri cu maşina, apoi opriţi-vă şi recompensaţi câinele.
7. Măriţi durata deplasării în maşină la 5 minute.
8. Măriţi durata cu câte încă 5 minute, treptat, până la 30 de minute.
9. În acest stadiu, câinele ar trebui să nu mai aibă probleme să stea în maşină.
10. Nu folosiţi maşina strict ca să duceţi câinele la veterinar, folosiţi-o şi când mergeţi într-un loc care-i place (în parc, la pădure, la prieteni, etc.).

Probleme



Trage în lesă când vede maşina, încercând să fugă
Nu forţaţi câinele să intre, aşteptaţi-l până când se calmează şi începeţi cu pasul 1, progresând doar când este cazul.


Nu vrea să intre, dar dacă intră, nu-i mai e frică
Începeţi cu primii 2 paşi şi staţi mai mult timp în maşină, ca să-i crească dorinţa de a vă urma. O altă idee ar fi să folosiţi un alt câine care nu are probleme, să-l puneţi pe acesta să intre în maşină, să-i aruncaţi jucării în maşină, etc. şi să încurajaţi câinele sperios să-l urmeze.

I se face rău în maşină
Urmaţi cei 10 paşi, având grijă deosebită să mergeţi lin, fără accelerări sau frâne bruşte. Câinele trebuie să fie ţinut bine, să nu se lovească, centura de siguranţă sau o cuşcă sunt cele mai indicate şi vor avea un impact puternic asupra câinelui, se va simţi mult mai în siguranţă, în special în cuşcă. Cum am spus deja, nu are niciun sens să certaţi căţelul, nu o face voluntar. Curăţaţi locul şi încercaţi să mergeţi mai lin, fără schimbări bruşte de viteză (adică fără frâne sau accelerări mai domoale).


Se sperie de sunetul motorului
Lucraţi cu multă atenţie şi răbdare pasul 5, în special refăcând pasul 1. Nu-l aruncaţi direct în maşină şi nu-l surprindeţi pornind motorul când e lângă maşină, porniţi-l când câinele e departe şi daţi-i timp sa refacă pasul 1.
Ce facem dacă e speriat, i se face rău sau se scapă
Pe scurt: nu faceţi nimic, nu-l băgaţi în seamă. Orice încurajare, mângâiere, vorbă, ceartă, etc. vor agrava starea lui. Urmaţi paşii de mai sus, undeva aţi mers prea repede. Dacă se scapă în maşină, duceţi-l întâi să-şi facă nevoile şi porniţi cu pasul 1.


Trage în lesă ca să ajungă la maşină
Nu-l lăsaţi să ajungă, opriţi-vă şi avansaţi doar când e calm; la fel, urcatul în maşină are loc doar când e calm, ţineţi câinele afară până atunci, nu-l lăsaţi să intre ca un tanc, cu avânt.


Nu stă în loc
Cel mai simplu este să folosiţi o cuşcă, centură de siguranţă pentru câini sau o altă persoană care ţine lesa. Dacă lucraţi singuri şi nu aveţi acces la cele de mai sus, obişnuiţi întâi câinele să nu vină niciodată în faţă, lucrând cu motorul oprit. Atrageţi-i atenţia de fiecare dată când vrea să vină în faţă şi recompensaţi-l când alege să stea cuminte. Va dura destul de mult, dar va înţelege ce vreţi de la el.  

Cum sa ai un caine perfect!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum