Jurnalul Unui Elev

Trupa de teatru.

Dap, exact cum ați citit ^^
Am intrat în trupa de teatru a şcolii.
Sincer, este cel mai bun loc pentru mine.
Mă pot integra uşor deoarece sunt înconjurat de persoane care gândesc şi vorbesc ca mine.

......

Din clasele 1-4 am început să intru în această lume a "actoriei".
În fiecare an, când doamna mea învătațătoare voia să facem vreo scenetă în fața părinților, fie de Crăciun, paşte sau sfârşit de an şcolar, eu mereu jucam în ea şi prindeam cele mai bune roluri.

Învățătoarea mea văzuse asta. Însa nu era sigură dacă chiar eram făcut pentru actorie. Până într-o zi.

Era sceneta de Crăciun, clasa mea avea pregătite deja doua scenete.
-Fata babei si fata moşului
Şi...
-Scufița Roşie.

Planul era ca eu,să joc doar în prima scenetă, ca apoi să aştept cadourile, şi să mă uit la colegii mei cum interpretau sceneta "Scufița Roşie" , însă, niciodată nu ştii ce-ți pregăteşte universul..

Colegul meu, Ştefan, juca rolul lupului, însă, a lăsat-o pe doamna învățătoare în ultimul moment... dânsa habar nu avea ce să facă... nu ştia dacă să continue, sau să anuleze tot.

Eu, în timpul ăsta, mă duceam în altă clasă, pentru a mă schimba. Însă, din departare am auzito pe dna. cum se certa aproape, cu părinții puştiului, vorbind de faptul că Ştefan trebuie să plece urgent.

Imedia mi-am dat sema că dacă Ştefan pleacă... nu mai are cine să joace rolul lupului.

Aşa că, dupa ce au plecat părinții lui Ştefan, cu tot cu el, m-am dus la Doamna mea învățătoare.
-Doamnaaa, nu vă faceți griji! Pot eu să joc rolul lupului în locul lui Ştefan!

-Păi măi Andrei.. ştii replicile?

-Nu le ştiu pe toate Doamna, dar ştiu povestea! Şi în cazul în care o să uit vreo replică, o să inventez eu ceva pe moment! Dați-mi doar o capă maro şi restul voi face eu!

-Eşti sigur Andrei?

-Da doamna :)

Astfel se face că... am ajuns să joc în ambele scenete.
Colegii mei, cât şi publicul, credeau că Ştefan va juca rolul lupului, însă, toții au fost surprinşi să vadă din nou acelaş puşti de 9-10 ani.

Adevărul este că nu ştiam defapt nici o replică pe care trebuia Ştefan să o zică,dar cum am spus, ştiam povestea, aşa că, în capul meu mi-am creat propriile replici!
Defapt, chiar scoasem dintr-o situație jenantă o colegă, care ar fii trebuit să fie "Bunica".. îşi uitase replicile.. şi eu am observat asta pe fața ei, se vedea ca uitase ce avea de zis,aşa că, nu am lasat-o sa continue, caci oricum nu-şi ştia replica aşa că am zis
" Nu te mai bâlbâi babo! Eu ştiu că sunt înfricoşător, aşa că nu-ti voi mai prelungii acest chin şi te voi mânca!" Iar dupa ce am "mâncat-o" sau mai bine zis, am ascuns-o după pelerina mea, am spus ceva de genul " ah, ce scârboasă e carnea de babă" astfel că, întreaga sală începu' a râde.. şi asta nu se aflase printre replici.
Cum am spus, am inventat totul pe moment.

La sfârşit am primit multe incurajari, vorbe bune şi..mulțumiri, de la ,părinți, frați, colegi şi... învățători.