Heartstrings

~ şerveţel ~

- Ok, întâlnirea asta începe să devină ciudată.

- De ce?

- Pentru că nu vorbim!

- Dar acum vorbim.

- Dar înainte să vorbesc eu, noi nu vorbeam.

- Nu era ciudat.

- Ba da. Foarte ciudat. De ce ai plecat aşa subit?

- Tu câte şerveţele ai folosit până acum?

- Pf..vreo trei. Şi mai am doar unul.

- Ţi s-a făcut nasul roşu. 

- Ce să fac dacă sunt răcită? Vrei să mă şterg cu mâna?

- Întrebarea e cum de ai răcit vara.

- De unde vrei să ştiu? Doamne..

- ...

- Deci? De ce ai plecat?

- Nu contează.

- Ba da! Contează. Ştii că poţi să-mi spui orice.

- Ăla e ultimul şerveţel?

- Da. Mi-ar cam trebui încă unul..

- Îţi dau eu. Am un pachet pe undeva pe aici prin geantă.

- Bine. Caută-l.

- Îmi răspunzi la întrebare? Deja mă enervezi! Serios acum.

- Ţi-am spus! Nu mai contează!

- Ok, atunci! Vai, dar ce acritură poţi să fii câteodată.. Oricum, rămăsesem la discuţia despre colegul nou.

- Aşa se pare.

- Încă mai cauţi pachetul?

- Da.

- Dar văd că l-ai ascuns bine pe acolo.

- Ca de obicei, nu pot găsi nimic în stupizenia asta de geantă.

- Oricum, să revenim. Colegul nou. Ochi albaştrii superbi. Zi tu că nu-i aşa!

- Aşa să fie.

- Hai că ştiu c-ai observat. Nu-i aşa? Spune! Spune!

- ...

- Spune! Spune! Spune odată ce ascunzi de mine! 

- Nu ascund nimic.

- Ba da! Şi eu ştiu ce e! Şi nu e nimic. Totul o să fie ok. Deci, lasa emoţiile tale de romantic şi spune-mi verde-n faţă.

- Am început să mă satur de insistenţa ta.

- Dar trebuie să-mi spui!

- Şi dacă nu vreau?

- Stai! Ce faci?

- Plec!

- Iar?

- Da!

- Cum poţi fi aşa de idiot? Idiotule!

- ...

- Te urăsc!

- ...

- Chiar îmi trebuia şerveţelul ăla...