Heartstrings

~ viscol ~

- Aminteşte-mi! De ce am acceptat să ne întâlnim pe timpul ăsta?

- Ai spus că e o urgenţă. Că vrei să-mi spui ceva foarte important şi că mă priveşte.

- Da, dar de ce să ne întâlnim aici? E viscol afară!

- Ăsta e viscol?

- Dar tu ce crezi că e? Vreme de făcut plajă?

- Este o mică ninsoare. Acum spune-mi ce s-a întâmplat.

- ...

- Deci?

- Poate că nu a fost o idee prea bună.

- Poftim?

- Nu ar fi trebuit să te sun. Mai bine stăteam acasă.

- Dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi.

- Nu pot. 

- Cum adică nu poţi? Ai spus că mă priveşte, aşa că trebuie să îmi spui.

- ...

- Eşti incredibilă!

- ...

- Ştii ceva? Eu plec!

- Nu! Stai!

- Acum ai de gând să-mi spui?

- Da.

- Ok. Te ascult.

- Suntem prieteni de 15 ani. 

- Da.

- Suntem ca frate şi soră. Ne spunem totul.

- Evident că nu ne spunem totul. Tu nu mi-ai spus cine e acel vechi amic al tău.

- Acum voiam să-ţi spun.

- Serios? Oh, lasă-mă să mă aşez. O să fie incitant!

- Deci, suntem cei mai buni prieteni. 

- Cei mai buni. 

- Ai fost mereu lângă mine şi m-ai susţinut. Şi viceversa.

- Tot timpul. 

- Dar...

- Dar?

- Dar s-a întâmplat ceva.

- Ce?

- Eu am început să...

- Să?

- ...

- Haide! Nu te mai opri! Încerci să pară dramatic, sau ce? 

- Nu pot. 

- Ba da, poţi. E timpul. Vreau să ştiu cine e pămpălăul ăla. 

- Nu.

- Ce faci? Aşază-te la loc.

- Ne vedem altădată.

- Ce? Ce poate fi aşa de greu? Spui un nume! Atât.

- ...

- Eşti o laşă!

- ...

- Ca mine. Te...oh, las-o baltă. Plec acasă până nu devin un om de zăpadă.