Step brothers [~BoyxBoy~]

Capitolul 38

           'You are at once both the quiet and the confusion of my heart.'

Nu m-am considerat niciodată genul de băiat care să pună totul la suflet sau să poate urî pe cineva în adevăratul sens al cuvântului. Oricât de rău m-ar fi rănit cineva ştiam să privesc cu fruntea sus înainte, fără să mă simt legat de sentimente de nesăbuinţă sau nepăsare. Sau cel puţin, încercam să fac asta.

Dar cum se zicea, totul până la un punct. Puteam spune acum cu mâna pe inimă că eram furios. Atât de furios încât aveam dorinţa aceea obsesivă de a sparge nasul cuiva. Cu atât mai mult dacă numele acelui „cuiva" începea cu H şi se termina cu S. Întâmplarea cu Hades din seara precedentă în lăsase găuri adânci în minte. Eram pur şi simplu îngrozit de cât de multe mă făcuse să-mi amintesc cu doar nişte acţiuni făcute la beţie. Şi ce era şi mai frustrat era faptul că nici măcar nu avusese decenţa de a-şi cere scuze la micul dejun. Pur şi simplu îş văzuse de mâncarea din farfuria sa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate că dacă nu eram atât de pornit de gânduri rele împotriva sa i-aş fi cerut socoteală cu privire la seara trecută. Dar din nou, de ce trebuia tot eu să mă înjosesc în faţa sa pentru o amărâtă de explicaţie când nu greşisem cu nimic faţă de el?

Îi acordasem deja prea mult credit pentru a mai insista acolo unde nu se mai merita osteneala.

Aşa că mi-am văzut de ale mele, încercând pe cât posibil să-mi mai ridic moralul. Din fericire, o doză zilnică de Clary chiar dădea rezultate. Ne aflam momentan în sala bazinului de înot pentru ora de opţional, şi dat fiind faptul că eram scutit pe motive... personale, îmi permiteam luxul de a sta şi a privi de pe margine. Cu toate că timpul petrecut cu Hades la bazin mă mai ajutase cu trauma mea legată de înot, nu aveam nici starea nici încrederea că puteam face aşa ceva. Oricând era mai sigur pe uscat.

— Sigur nu vrei să intri? întrebă Clary după ce sări în bazin. Apa e minunată!

Mi-am scuturat capul.

— Te văd bine şi de aici, mersi mult!

Roşcata dădu dintr-o sprânceană apoi înotă spre alte câteva colege din dreapta ei. Antrenorul tocmai ce îşi făcu intrarea în sală, măturând împrejurimile cu privirea de câteva ori. M-am aşezat mai bine pe scaunul pe care stăteam, învelindu-mi încheieturile cu mânecile hanoracului. Deşi nu era frig în sală, simţeam nevoia de a mă face invizibil pentru următoarea oră. Iar motivul pentru care voiam acest lucru tocmai se decisese să-şi facă apariţia pe uşa de la intrare.

Hades salută în treacăt antrenorul, făcându-mi drum spre marginea bazinului. Ai fi crezut că ar fi trebuit să zacă în pat din cauza mahmurelii, dar nu! Părea mai treaz ca niciodată, iar faptul că Amber se ţinea de el la fel ca un scai prins de o pereche de pantaloni de trening era mai mult decât evident. Spre surprinderea mea, nu eram nici nervos, nici plin de mâhnire la vederea celor doi. Era pur şi simplu... somnoros. Voiam să merg acasă şi să trag un pui de somn. Balul era în două zile, iar cum în ziua respectivă nu se făceau ore, aveam să mă relaxez berechet după tot stresul prin care trecusem în ultimul timp. Acum mai trebuia doar să mă hotărăsc dacă să merg sau nu la bal. Mă puteam lipsi de o noapte de bâţâială când puteam foarte bine să dorm acasă.

— Văd că iar stai pe tuşă.

Vocea ce veni din spatele meu mă făcu să tresar uşor. Mi-am răsucit capul, zărind pletele blonde ale Bekkăi. Aceasta se aşeză pe scaunul de lângă mine, făcând mai apoi cu mâna unor băieţi din lotul olimpic la înot al liceului. Cu siguranţă că avea şarmul ei de toţi păreau a fi vrăjiţi de aceasta. Una peste alta, era destul de atractivă, atunci când nu-şi dădea drumul la gură.