Uite că ai ajuns și aici! Prezint desenele alea numite anime, știi, numai pe alea pe care le-am vizionat. Ei, haide, dă click pe primul capitol. Sigur îți vei găsi un anime bun care să îți placă. Le aleg numai pe acelea fabuloase.
Tatăl lui Nanami pleacă de acasă şi este dată afară. Aceasta ajunge pe străzi şi întâlneşte un zeu care îi oferă templul lui şi semnul său de zeu.
Acolo, Nanami îl întâlneşte pe Tomoe, un demon vulpe, yokai, FOARTE SEXY ŞI BUN, dar care nu o acceptă pe Nanami, aceasta trebuind să îl oblige să devină familiarul ei.
Nanami se îndrăgosteşte de Tomoe, dar acesta nu crede în dragostea dintre un om şi un demon. S-au întâmplat multe chestii în trecut.
SPOILER!
Vor avea un sărut sau două, ok?
ÎNCHEIAT!
Totuşi, Tomoe ţine la Nanami, încercând să o apere de câte ori intră în vreun bucluc.
Nanami are o putere pe care o au toţi zeii şi aceea este că, dacă vrei ca familiarul tău să facă ceva, acesta te va asculta. Atunci când o foloseşte, Tomoe este foarte drăgălaş şi speriat. De asemenea, Nanami devine un zeu care aduce doi oameni împreună, ajutând o fată demon să fie cu un băiat om şi astfel împrietenindu-se cu ei.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.