Voi povesti aici o întâmplare stranie de care am avut pare în timp ce studiam la Universitatea de Arte din Philadelphia.
În al doilea meu an de studenție am închiriat un apartament împreună cu o fată pe nume Kara. Dânsa era o solistă de jazz, dar cel mai mult îi plăcea opera. Aveam o cameră mică împreună la etajul șase. Pereții erau subțiri și cum ea obișnuia să cânte mai toată noaptea, nu prea reușeam să dorm. După cam o lună în care nu am dormit mai deloc, am convins-o să-și mute repetițiile nocturne într-un studio de muzică la teatrul Merriam aflat la un bloc distanță.Într-o seară pe la ora opt, Kara m-a anunțat că repetițiile vor dura ceva mai mult deoarece urma să participe la un spectacol și de aceea nu putea să se întoarcă în apartament până la miezul nopții. Grozav, credeam că mă pot duce la culcare mai devreme ținând cont că am avut și o zi mai grea. Mi-a zis "Noapte bună" și a plecat. Am făcut o cină rapidă cu puțină brânză și niște supă și m-am pregătit imediat pentru culcare. Când am ieși de la duș, îmi era atât de somn încât nu am putut nici să mă spăl pe dinți. M-am dus imediat la patul de sus deoarece împărțeam amândoi un pat supraetajat. La un moment dat, am auzit cum ușa de la apartament se închide. Am deschis pleoapele și am verificat ora pe telefon: era fix miezul nopții. M-am întors înapoi cu fața-n pernă ca să mă culc la loc. Am auzit-o pe Kara cum s-a băgat în pat. Asta a fost foarte ciudat deoarece ea obișnuia să se spele pe dinți și să spele vasele înainte de a se culca. Nu i-am auzit deloc respirația.
Eram pe punctul de a adormi când am auzit un zgomot.
O cheie în broască. Ușa s-a deschis. Kara a intrat în apartament fredonând o melodie de operă.
Salteaua de sub mine a început să scârțâie.
CITEȘTI
creepypasta legends
Fanficaceasta carte a fost luata dupa cartea cea veche ! (nu ii dau numele ca am sters-o pt ca nu vreau sa sara toti fanii creepypasta pe mine si sa imi iau report ! ) asa ca fac o carte in care voi cauta legende inspirate din orice ! orice ! chiar si din...