creepypasta legends

russian sleeping experiment

Cercetătorii ruşi, în 1940, au ţinut 5 oameni trezi, pentru 15 zile, folosind un stimulent pe bază de gaz experimental. Au fost ţinuţi într-o cameră închisă, pentru a le putea monitoriza cu atenţie volumul de gaz şi oxigen pe care-l primeau, pentru a nu muri, deoarece, gazul în cantităţi mai mari era toxic. Totul se petrecea înainte de camerele cu circuit închis, deci ca monitorizare aveau doar microfoane împânzite prin cameră şi mici ochiuri de geam de 15 cm, prin care monitorizau subiecţii. Camera era plină cu cărţi, paturi pe care să doarmă, dar fără paturi, aveau apă curentă, toaleta şi destulă mâncare uscată să le ajungă 30 de zile.

Subiecţi de testare erau prizonieri politici de război, din Al doilea Război Mondial, declaraţi inamici ai statului. Totul a decurs bine pentru primele 5 zile, subiecţii nu se plângeau aproape deloc, deoarece le-ar fi fost promisă libertatea (minciună), după ce treceau cele 30 zile, în care reuşeau să stea trezi. Activităţile şi conversaţiile au fost monitorizate cu atenţie, şi s-a notat că începeau să discute despre evenimente din trecutul lor, din ce în ce mai traumatizante, şi că tonul lor de vorbire generală a luat un ton mai întunecat, după a 4 a zi.

După 5 zile au început să se plângă de situaţia care a dus să fie captivaţi şi forţaţi să participe la acest experiment, şi au dat dovadă de paranoia.Au încetat să mai vorbească unu cu celălalt, şi au început să şoptească la microfon şi la geamurile folosite de cercetători pentru monitorizare. Ciudat, toţi credeau că-i pot linguşi pe cercetători prin a-i deturna pe ceilalţi prizonieri. La început cercetătorii au crezut că asta e un efect secundar al gazului.

După 9 zile, unul din ei a început să ţipe cât îl ţineau plămânii, şi nu s-a oprit timp de 3 ore în continuu. În tot acest timp a alergat în jurul camerei fără oprire. A mai încercat să ţipe dar nu a mai reuşit, decât câte un sunet piţigăiat. Cercetătorii s-au gândit că şi-a rupt corzile vocale, de la ţipat timp de 3 ore. Lucrul cel mai ciudat la acest tip comportamental este cum ceilalţi subiecţi s-au comportat, sau de fapt nu au reacţionat.Au continuat să şoptească în microfoane, până când al 2 lea subiect a început să ţipe. Ceilalţi subiecţi care nu ţipau, rupeau bucăţi din cărţi şi le lipeau cu propriile fecale pe geamurile de observare şi pe microfon, cu o calmitate ieşită din comun. Ţipetele au încetat brusc. La fel şi şoaptele în microfoane.

După alte 3 zile, cercetătorii au verificat microfoanele în fiecare oră, pentru a fi siguri că funcţionează, din moment ce credeau că e imposibil să fie linişte completă, într-o cameră cu   5 oameni. Consumul de oxigen combinat cu gaz din camera indica, că toţi cei 5 erau încă în viaţă. De fapt era consumul de oxigen pe care 5 oameni l-ar consuma în urma unor exerciţii fizice foarte greoaie.În dimineaţa zilei a 15 a, cercetătorii au făcut ceva ce nu credeau că vor face, pentru a obţine o reacţie de la subiecţi. Au folosit intercomul din cameră, pentru a obţine o reacţie de la ei, şi pentru a afla că nu s-au transformat în "legume", sau să fie morţi.

Au anunţat prin intercom: Vom deschide uşile pentru a verifica microfoanele, îndepărtaţi-vă de uşi şi puneţi-vă pe burtă cu mâinile la spate, sau veţi fi împuşcaţi. Faceţi ce zicem şi unu din voi îşi va câştiga libertatea."

Spre surprinderea lor, au auzit o singură frază, din camera: "Nu mai vrem să fim liberi".

Imediat au început dezbaterile între cercetător şi între militarii care susţineau financiar experimentul. Neputând să obţină o reacţie prin microfoane, au hotărât să intre înăuntru şi să verifice.

Camera a fost golită de oxigenul combinat cu gaz, şi aer proaspăt curat a fost introdus, imediat apoi 3 voci au început să implore şi să cerşească şi să plângă, să le bage înapoi oxigenul cu gaz. Camera a fost deschisă şi soldaţi au fost trimişi înăuntru pentru a recupera subiecţii de test. Au început să ţipe mai tare că înainte, şi la fel şi soldaţii când au observat ce era înăuntru. Patru dintre subiecţi erau în viaţă, deşi nu ştiu dacă cineva putea numi starea în care se aflau, viaţa.