Beautiful Mistakes: Dezastrul din Paris✔

16. Jocuri de noroc

"Tristeţea este mai necesară decât bucuria, iar ura decât iubirea, deoarece este mai important să respingem lucrurile dăunătoare şi care pot distruge, decât să dobândim ceea ce adaugă vreo perfecţiune fără de care putem subzista." Robert Boyle
Sehun m-a condus acasa, in seara asta avea concert asa ca trebuia sa se pregateasca. Am ramas acasa, incercand sa nu ma gandesc prea mult la Patrice.
-Hai , Nalina, fa ceva ca sa nu mai gandesti atat, ma învârt prin casa. Fa curat, macar sa ai activitate.
Merg spre dulapul cu produse de curățat si incep sa scot de acolo tot ce am nevoie sa curat bucataria, desi e cea mai curata camera. Nici nu mi-am pus bine manusile sa incep curatenia ca am auzit soneria. Oftez si ma duc sa deschid, imediat ce vad persoana din fata simt nevoia sa tranteac usa, doar ca pune mana pe usa si intra.
-Haide, am sa iti arat ceva, imi pune in fata un telefon.
Am ramas inmarmurita, pe ecran era Patrice legata , cu un calus la gura si doua butoane : "Salveaza" si "Omoara". Zambetul de pe fata lui deveni imens cand imi vazu panica din ochi.
-Intra, spun si ma indepartez de usa.
Merg si strang produsele de curatat din bucatarie si le asez inapoi in dulap. NamJoon era in living, pe canapea, cat timp el nu era atent la mine i-am trimis lui Sehun mesaj cu ce se întâmplă. Mi-am pus apoi telefonul inapoi in buzunar si am mers la NamJoon. M-am asezat la o oarecare distanta de el, dar NamJoon m-a tras mai aproape, strangandu-ma in brate.
-Nu fi asa, nu o sa iti fac rau, stii asta, isi freca nasul de gatul meu.
-Doar pentru ca am acceptat sa ies cu tine nu inseamna ca suntem si impreuna, incerc sa ma departez putin de el.
-Ai grijă, stii ce se poate intampla, imi saruta gatul.
Imi venea sa plang , sa imi zmulg fir cu fir parul doar din cauza situatie asteia, voiam sa se termina tot. Simteam greata crescand in mine din cauza atingerilor lui, as fi vrut sa pot face ceva, orice, sa nu mai fie asa. Inghit in sec si imi las capul pe umarul lui ca sa inceteze cu saruturile pe gat.
-Vezi? Nu e greu sa cooperezi, imi trase picioarele peste ale lui.
Acum eram cu fata spre el si nu prea imi comvenea pentru ca stiam cam ce ar vrea sa faca, incercam sa imi tin capul cat mai mult pe umarul lui. Voiam sa evit cu orice pret ceva ce mi-ar putea afecta relatia cu Sehun.
-De ce nu te uiti la mine?isi trecu mana prin parul meu.
-Pentru ca sunt obosita si imi e somn, spun cu o voce cat pot de moale.
-Atunci dormi,ma saurta pe frunte. Nu o sa ii fac nimic prietenei tale pe moment, te-ai tinut de cuvant acum.
-Multumesc.
-Pentru ce?
-Ca esti de cuvant, imi ridic capul si il sarut pe obraz.
-Pana la urma nu iti e asa somn, imi ridica usor barbia si isi lipi fruntea de a mea.
In secunda aia am incremenit, era foarte aproape de mine,  dar ceva din privirea lui ma facu sa ma sufoc. Nu stiam cum sa explic acel sentiment ce imi lasa privirea lui, nu, nu privirea lui , ci ceea ce vedeam ca se reflecta in ochii lui. Parca as fi privit pana acum doar varful unul iceberg, iar acum il vedeam pe tot in timp ce ma cufundam in adâncul intunecat al marii. Era un abis ce ma tragea, parca ar fi avut tentacule cleioase ce mi-au imobilizat intreg corpul, fiori reci facandu-si simta prezenta. Am incercat sa imi mut privirea, pica pe buzele lui si am realizat ca ma prinsese deja in plasa. Am incercat sa ma misc si sa il indepartez, dar eram in stare de soc. Zambi ca si cand el nu ar fi inteles starea mea, nici nu cred ca ar fi avut de unde sa stie ce e in mintea mea. Respiratia lui se lovea de fata mea, in mod normal as fi simtit fierbinteala, dar acum parca cineva imi turna gheata carbonica. M-am crispat si, cumva, am reusit sa sar din bratele lui. M-am impiedicat in masuta de cafea si am cazut peste ea, spargand-o. Inima imi batea foarte tare, iar spatele il simteam ud probabil de la sudoare. Sub mine erau o multime de cioburi ce probabil imi provocasera cateva rani usoare pe piele.
-Esti bine? Lasa-ma sa te ajut.
NamJoon ma ridica de pe jos, asezandu-ma pe canapea. Se uita prin camera si apoi fugi spre scari. Dupa cateva minute se intoarse cu trusa de primajutor. Lua forfecele si infasura capetele cu pansament, apoi incepu sa imi scoata cioburile ce imi intrasera in coapse.
-Ce te-a apucat? Puteai doar sa te dai putin inapoi sau sa spui ceva, nu sunt nici eu asa de tampit incat sa nu inteleg asta.
-Imi pare rau, nici eu nu stiu de ce am reactionat asa, ma balbai incercand sa ma ridic.
-Stia acolo, trebuie sa scot toate cioburile si sa iti dezinfectez si pansez ranile.
-Dar...
-Nalina, ma privi mustrator si ingrijorat in acelasi timp.
Am ramas acolo si l-am lasat sa aiba grija de ranile mele, din fericire nu a fost nimic grav. Dupa ce m-a pansat am strans toate cioburile si am aspirat de trei ori ca sa fiu sigura ca nu mai sunt cioburi.
-Mersi si... Imi pare rau ca am sarit asa, nu stiu la ce imi statea capul, ma incrunt.
-Poate iti statea capul la asta.
Inainte sa pot reacționa,  buzele lui se lipira de ale mele, facandu-ma sa tresar si sa mi se deschida larg ochii. Parea o matase ce imi mangaie buzele, trezind in mine un sentiment electrizant in timp ce minteam imi tot striga "Pericol!". Moliciunea catifelata ma atragea precum orice ispita, iar eu am cazut in plasă. Am raspuns sarutului, adrenalina pulsand ptin vene, iar sentimentele si mintea luptandu-se pana cand m-am dat batuta in lupta impotriva lui. Am renuntat sa mai cred ca pot sa il combat in lupta pentru Patrice. El o avea, ma santaja, iar acum obtine ceea ce vrea, nu am experienta in astfel de jocuri, trebuie sa ma recunosc învinsă,  oftez in sinea mea.