O învălmășeală de gânduri și poezii alandala, scrise în intervalul 15 ani-19 ani (prezent). Îmi place să-mi observ parcursul și cum a acționat trecerea timpului asupra mea.
Mi-am zis că n-am să mai scriu despre iubire. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, despre ce altceva să scriu?! Orice aș înșira aici, în superficiala-mi dorință de a fi originală, va avea o legătură cu iubirea. Fie ea directă, sau indirectă. Pentru că da. Ne naștem din iubire, din iubire trăim și în iubire ne mistuim, ca puful păpădiei în briza prea rece ce-mi făcea pielea de găină pe sub puloverul ocru pe care-l purtam în ziua când te-am întâlnit. Frumos erai ... Mergeai cam strâmb, ce-i drept. Nu-mi inspirai imaginea modelelor masculine de pe podium, cu spatele ușor gârbovit de rucsacul scorojit și picioarele ce le aruncai neglijent parcă prea sus. Dar îmi inspirai, pe de altă parte, imaginea unui geniu extenuat și ciufulit, cu cămașa brăzdată de cute dizgrațioase. Vedeam în tine un cititor înrăit, ce-și folosea nopțile prea lungi pentru a se holba minuțios la litere îmbibate-n celuloză. Și, culmea, nici nu știam cine ești. "Frumusețea e trecătoare" ... Eronat! Cine a spus asta, a fost un superficial notoriu... Niciodată nu ți-a trecut frumusețea irișilor, nici măcar atunci când pleoapele-ți picau lent peste ei, iar eu stăteam trează și doar priveam- priveam ceva ce știam că n-o să am pentru veșnicie. Și nici frumusețea pielii netede și aproape translucide ce-ți înveșmânta buzele subțiri, urâte. Urâte buze aveai - dar totuși gustoase. N-aș spune dulci, prea a clișeu ar suna ; aș spune, în schimb, de ambrozie. Așa asociam eu gustul lor - cu ambrozia. Și nu știu de greșeam , ori ba, dar îți jur, bătrâne, că nu mi-aș mai fi dorit o a doua opinie pentru nimic în lume! Am zis că nu mai scriu despre iubire... Dar nu mă lași, netrebnicule! Când nu mai ai nimic , decât fotografii prea vechi, te ajută și scrisul... Așa spuneai , îți amintești? Obișnuiai să spui lucruri mult prea frumoase pentru a fi veritabile- dar suficient de frumoase ca să mă determine să le cred. Zâmbesc și-acum când mă gândesc la gesturi ce-ți trădau emoția ; credeai că nu te văd. Că nu te văd clipind prea des, că nu te văd înghițind în sec, că nu te văd frământându-ți pe la spate mâinile bătătorite. Dar eu vedeam - și auzeam - tot ce se întâmpla visceral cu tine. Îți auzeam globulele roșii lovindu-se de pereții vaselor de sânge, în graba lor de a-ți iriga obrajii silfizi ; îți auzeam faringele cum se ondula ușor, lăsând nodul să curgă până-n capul pieptului ; îți auzeam chiar și implsurile nervoase, cum se propagau agitate de la un neuron la altul, încercând să-ți zică să pleci . Să fugi de mine. Că eu sunt iubire și iubirea-i pierzanie. Ceva mereu te-a țintuit în jurul meu, cu dreptul încolăcit și stângul masându-mi gamba- ori, susținându-mă pe pulpe, cu brațele de-asemenea-n juru-mi; cu degetele tremurânde cântând la vertebrele mele proeminente, ca la clapele pianinei pe care a vândut-o taică-tu ca să plătească apa în luna aceea... Nu știu de ce-am simțit nevoia să înșiruiesc aceste mici momente ce nu îmbucură pe nimenea, exceptându-mă. Poate, în speranța că ai s-ajungi să le citești , și - cu aceeași puternică speranță- să-ți amintești... măcar puțin din ce a fost. Și dacă n-o să te facă să mai vrei, măcar să te facă să surâzi. La fel cum surâdeai cu capul în poala mea. Cu mâinile în părul castaniu. Cu spatele incomod răsucit, astfel încât să ne putem privi nestingheriți- și cu inima cât un purice , pentru că da, știam că nu doar eu mă temeam că acel moment avea să se încheie! Aceeași teamă o-ncercai și tu, acum știu. Vreau nu să te întorci, nici să mă faci să te iert, nici să-mi arăți că-ți pare rău de ce a fost și a-ncetat să se mai întâmple - vreau numai să citești, să-nchizi ochii și atât. Restul depinde numai de tine.
Cu complementaritatea bine știută, A ta, pe veci, Flavia.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
