Stapana Vampirilor( in curs de editare)

Capitolul 6

Felicita's POV

Am cazut la pamant. Respiram sacadat si cu greu mai puteam zari cate ceva.  Nici ca aveam ceva interesant de vazut,  dar.... totusi.  Nu eram in cea mai buna zi a mea.  Parca statusem acolo o vesnicie pana cand cineva alearga inspre mine . Josh tocmai se apropiase de fata mea, amandoi acum respirand acelasi oxigen.  Ii puteam citi pe chip ingrijorarea, nu stia ce se intamplase. 

- Fel ?

Il puteam auzi spunandu-mi numele,  insa eu eram departe, intr-un loc in care el nu putea ajunge. Auzeam tot si... parca nu auzeam nimic. Ma ridica usor, luandu-ma in brate. Isi pune mana dreapta  sub genunchii mei, cea stanga sprijinindu-mi spatele. Imi las capul sa cad pe pieptul lui cald. Nu m-am mai simtit demult asa de bine.  Am inchis ochii si,  ca prin minune,  eram inapoi la castel. 

Josh se apleaca,  permitandu-mi sa stau pe propriile picioare.

- Esti ok? 

- Da... cred ca da.

- Poti sa imi spui ce s-a intamplat?

- Hai in dormitorul meu.

Woah woah woah! Tocmai l-am invitat pe el sa vina in camera mea? Proasta esti, Fel... parca acum cateva ore se comporta cu tine ca si cum erai ultima persoana de pe pamant... In fine.

Am intrat in dormitor si amandoi ne-am asezat de-o parte si de alta a patului. Era o distanta considerabila intre noi dar,  insa tot ii puteam auzi respiratia.

- Acum imi spui?

Si am inceput istorisirea. Nu era lunga dar si asa am vorbit timp de 10 minute. Spre deosebire de azi-dimineata, privirea lui Josh de acum, nu mai este rece, distanta. As putea spune ca este plina de ingrijorare si, pe alocuri, ochii lui scapa mici licariri de mandrie.

- Deci... atat?

- Da. Atat.

- Ok. Deci pot sa plec acum?

Oh... ok. Asta a durut putin.  Nu ma asteptam sa ma ia in brate si sa ma compatimeasca sau sa spuna ca e mandru de mine pentru faptul ca m-am descurcat singura, dar macar ma putea intreba daca sunt bine pentru ca nu,  nu a facut-o pana acum.

- Asta e tot? Nu mai ai nimic de spus?

-De ce?  Se presupune ca mai trebuie sa zic ceva?

Esti un prost... unul mare...

- Nu sunt prost.

- Nu imi mai citi gandurile.

- Tu ma faci sa vreau.

- De ce?  Crezi ca daca o tii in ritmul asta voi spune ceva bun despre tine sau iti face placere sa stii ca te insult?

- Amandoua.

- Esti ciudat.

- Dar iti place.

- Eu nu as fi asa de sigura.

Tocmai ma ridicasem si eram pregatita sa plec. Eram furioasa pe el si pe faptul ca se comporta asa cu mine. Ating manerul usii cand Josh ma ia de mana si ma traga inspre el intr-o imbratisare.

- Jost, ce tot..?

Atunci mi-a saltat barbia in sus si i-am vazut. Ochii lui. Erau de un albastru cuprinzator.  Aveam vaga convingere ca pot privi prin mine.  Parul lui negru era ciufulit, insa arata bine. Poate prea bine. Am ramas asa ceva timp, holbandu-ne unul la altul pana cand el rupe tacerea :

- Felicita...

La auzirea numelui meu tresar. L-a spus incet analizandu-mi fata si  si mici firisoare de electricitate imi brazdau trupul. Oare cum face asta?

- D. da..?

Colturile gurii i se arcuiesc intr-un zambet. Nu acel tip de zambet dulce, mai degraba este zambetul pe care il poarta tipul de baiat rau ce tocmai si-a prins prada feminina.

- Ha ha ha!!! Ti-am rostit doar numele si deja te topesti?

Simteam cum fata imi ia foc. Sper ca nu era asa de rosie pe cat credeam eu ca e.

- Ce?

Literal, am explodat pe dinauntru. Cum putea fi asa de rece? E chiar atat de orb incat nu poate vedeam faptul ca ma doare... ?

- Josh, iesi afara...

- Te-ai suparat, Bombonico...?

- Doar iesi!  am tipat atat de tare incat afara s-a auzit un trasnet. Chiar ca locul asta este legat de sentimentele mele.

- Ok...

Si a iesit... Am cazut la pamant, sprijinindu-ma cu spatele de usa. Lacrimile pe care pana acum le-am tinut au incept sa-mi invadeze obrajii. Un singur gest al lui, aparent banal... si uite cum am ajuns. De ce ma doare atat de tare?

Josh's POV

Era nervoasa. Foarte nervoasa. Nu credeam ca gluma mea o va afecta asa de tare. Si ce pot sa ii spun? De fiecare data cand e aproape de mine ma simt ciudat. Nu vreau sa se apropie de mine. Nu pot sa o protejez, nu sunt indeajuns de bun pentru ea...

- Josh?

Vocea lui Gabriel ma aduce din nou la realitate. Vine inspre mine cu pasi alerti. Stiu ca vrea sa ma intrebe ceva.  E fratele meu mai mare, insa tot se comporta de parca ar fi mai mic decat mine.

- Ce e, Gabriel? am raspuns plictisit.

- Josh...

S-a oprit cateva secunde pentru a-si trage sufletul. Doamne... parca a alergat kilometri intregi.

- Da,  Gabi.

- Am auzit ca Felicita a fost ataca.  Este bine?

- As mai fi fosi aici, acum, asa daca ea nu era bine?

- Nu dar... intrebam. Imi faceam griji pentru ea.

- Nu e nevoie. Nu e atat de slaba pe cat crezi tu sau pe cat cred ceilalti.

Am inceput sa ma indepartez, mergand pe coridor cu gandul de a ajunge in biblioteca. Acolo e mereu liniste. Nu ca nu ar fi liniste si in alte locuri, insa este singurul loc care imi distrage atentia de a ma gandi la Fel...

- Josh?

La auzul numelui m-am intors.

- Da?

- Sa ai grija de ea. Nu o lasa sa sufere.

I-am ofeit un zambet trist

- Asa o sa fac.

Gabriel's POV

L-am privit cum se indeparteaza... pe fratele meu. Eu sunt cel mai mare, insa el intotdeauna a fost mai bun. Nu sunt gelos,  numai ca... Am senzatia ca in ultima vreme nu este in apele lui. Ceva il tulbura. Nu mai este asa de sigur pe el, in ochii lui se ved asta. "Slabiciune"... cred ca inima lui poarta o lupta cu mintea. Si am o vaga idee ca e vorba despre Felicita.

Bat la usa Felicitei, insa nu raspunde. Tocmai ce vroiam sa ma intorc si usa se deschide.

- Ce e,  Gabriel...?

In fata mea se afla o Felicita pe care nu am mai vazut-o pana acum. Fata ei era rosie, probabil ca a plans. A incercat sa schiteze un zambet, insa nu i-a reusit.

- Esti bine? o intreb,  incercand sa mentin o voce neutra.

- Da.. doar ca, sunt putin cam obosita.

- Ah... ok. Imi pare rau daca te-am deranjat.

- Aaa nu! Nu m-ai deranjat. Stateam doar.

- Atunci e bine.

I-am zambit incercand sa o inveselesc,  dar fara folos. Ochii ei par atat de tristi si atat de intunecati acum...

- Gabriel, poti sa imi faci o favoare?

- Da,  printesa.

- Spune-i fratelui tau ca o sa lipsesc de la ore si antrenament vreo doua zile. Am nevoie de o pauza.

- Dar Felicita...

Insa nu am apucat sa termin. A plecat inainte de a putea. Oare ce s-a intamplat intre ei?