Ziua in care...

I

"Ziua în care m-am născut...

În faţă mea se întindea o perdea neagră, o perdea ce semăna cu un neant nesfârşit de întuneric adânc din care simţeam că nu puteam scapă. Dintr-odată, culori mi-au fost aruncate în faţă că şi cum m-ai fi lovit cu o minge, o paleta imensă de culori ce nu le înţelegeam. Nu ştiam ce reprezenta fiecare, nu ştiam de ce acele culori se împrăştiau peste tot în jurul meu, petele prinzând forme ciudate şi întortocheate pentru mine. Imaginea ceţoasă începea să se clarifice cu fiecare secundă în care stăteam şi mă holbam la acele culori ce parcă au explodat pe o bucată de pânză albă ce mă înconjura. Iar în câteva momente, în faţă mea apăru o formă ovală, cu trăsături bine delimitate, cu pielea palidă şi părul de o culoare cafenie. Am văzut cum două linii subţiri se curbau în sus şi cum două mărgele albastre mă priveau. Apoi am auzit un sunet cristalin şi uşor care îmi sună în urechi că o muzică lentă, perfectă pentru adormit. Când în sfârşit am reuşit să văd clar în faţă mea, un chip necunoscut, dar în acelaşi timp ciudat de familiar, stătea în faţă mea, privindu-mă cu strălucire în ochii săi aprinşi. O căldură ciudată, dar extrem de plăcută mă învăluia pe de-a întregul, deşi nu ştiam de unde provine această căldură şi cine sau ce o emană. Sunetele se auzeau din ce în ce mai puternic în mintea mea, aşa că am început să îmi rotesc privirea în jurul meu şi să văd alte chipuri necunoscute care mă priveau ca şi cum eram un specimen dintr-o altă lume. Câteva femei şi doi bărbaţi. Femeile îşi ţineau mâinile slăbuţe şi osoase la buze, făcându-mă să observ mai clar cum pomeţii le erau ridicaţi într-un zâmbet şi cum perle li se scurgeau din ochi. Cei doi bărbaţi care nu ştiam cine sunt, la fel ca şi restul, mă priveau cu acelaşi interes. Am vrut să le spun să nu se mai holbeze la mine, dar nu ştiam cum să fac asta. Auzeam tot felul de cuvinte care îmi erau necunoscute cum ar fi "adorabil" sau "micuţă". Nu le ştiam însemnătatea şi nu ştiam dacă într-adevăr vorbesc despre mine."