"Ziua în care am devenit fantomă, trăind în veşnicie...
Plouă. Plouă neîncetat, cu picături mari de apă ce se loveau de asfaltul din beton, provocând un sunet ca o bătaie de tobă. Kai stătea lângă mine, pe vine, ţinând în mâna un trandafir alb că zăpadă, privind în gol către piatră de mormânt unde numele meu era inscripţionat, alături de dată naşterii şi cea a morţii şi un mesaj cliseic. Simţeam tristeţea din inima lui, simţeam un regret enorm pentru că m-a pierdut. Eram bolnavă, ştia asta, dar el nu s-a dat înapoi de la a mă iubi, puteam să simt asta, la fel cum am putut mereu. Kai lăsă trandafirul lângă piatră de mormânt, apoi se şterse la ochii săi ce deveniră roşii de la plâns. Se ridică imediat ce un sunet puternic, un glas de copil se auzi venind către noi. M-am ridicat la rândul meu că să văd un băieţel cu părul cârlionţat şi alb, cu ochi cafenii cum se aruncă în braţele lui Kai, începând să zâmbească şi să-l întrebe lucruri. A întrebat dacă acela este locul unde este îngropată mama lui, iar Kai a zis da. Băiatul, copilul meu şi a lui Kai, a început să spună multe lucruri, spunea că mă iubeşte şi că niciodată nu îşi va mai dori altă mamă, chiar dacă îi va fi dor de mine. Kai a spus că întotdeauna voi fi cu ei. L-am sărutat pe băieţel pe frunte, ciufulindu-i uşor părul alb, apoi l-am sărutat pe Kai pe unul din obraji, trecându-i şuviţele de par blond după ureche. Apoi am şoptit că întotdeauna voi fi acolo şi îi voi aştepta la timpul potrivit. Voi ştii mereu când vor avea nevoie de mine, când le va trebui o îmbrăţişare sau când vor vrea să îmi simtă prezenţa. Toate astea pentru că mereu le voi simţi emoţiile ca şi cum ar fi ale mele."
YOU ARE READING
Ziua in care...
Teen Fiction"Inima mea începu să bată cu putere, să bată în pulsaţii rapide că şi cum încerca să urmeze ritmul unei melodii mult prea rapide pentru a putea dansa. Toate acele sentimente care puseseră stăpânire pe mine, care se jucau în mine, care dansau în mine...
