"Ziua în care am descoperit că sunt o ciudată...
Cioburile din faţă picioarelor mele se întindeau peste tot pe gresia albă a băii în care mă aflăm. Mâna îmi tremură puternic, iar eu de-abea puteam să o privesc printre lacrimile care mi se scurgeau uşor pe obraji. Nu ştiam de ce plângeam şi de ce tocmai am spart oglinda din baie. M-am dat un pas în spate, încercând parcă să alung bucăţile sparte de lângă mine, simţind cum parcă mă tem de ele. Uşa trântită a băii m-a făcut să tresar şi să îmi întorc privirile către femeia ce îmi era mamă. Părul sau maroniu era prins într-un coc dezordonat, iar ochii ei albaştrii priveau şocaţi la bucăţile de oglindă. Îmi strigă să nu mă mişc, apoi plecă, întorcându-se peste câteva minute cu o matură şi un faraş, strângând oglindă acum stricată, aruncând totul la gunoi. Îmi prinse obrajii în palmele ei micuţe şi calde, fortandu-mă să mă uit în ochii ei ce arătau confuzia ce punea stăpânire pe ea. Mi-a repetat aceeaşi întrebare de câteva ori, vrând să afle de ce am spart oglindă şi de ce plângeam. Simţeam ceva în piept, simţeam cum inima îmi bate mai tare simţind teamă. Dar nu era teamă mea, ştiam asta, era o teamă ciudată, simţeam cum acea teamă provenea din afara mea, deşi nu ştiam cum este posibil. Am închis pentru un moment ochii, reuşind să văd cum o altă faţă ce semăna izbitor de mult cu mine plângea. Apoi din nou inima mi-a luat-o la goana, simţind o nevoie mare de o îmbrăţişare. Dar la fel că şi în cazul fricii, nu era dorinţa mea. Era din exterior. Puteam simţi toate astea. Toate aceste sentimente erau ale mamei. Îi simţeam teamă pentru mine, îi simţeam dorinţa ce o avea de a mă încuraja. M-am tras din mâinile ei şi am pornit pe holul casei, oprindu-mă în dreptul unei alte oglinzi ce mă cuprindea în totalitate. Părul îl aveam de un alb-argintiu, bucălat, ce îmi trecea uşor de umeri, ochii erau de un albastru cristalizat, de-abea puteam să îmi delimitez irisurii de restul ochiului. Pielea îmi era palidă de parcă cineva m-ar fi aruncat într-o găleată cu vopsea. Eram slabă, iar rochiţă scurtă de noapte ce de-abea putea să îmi acopere trupul era încă un motiv în plus să cred că sunt o persoană ciudată. O persoană ce a învăţat, cumva, să citească şi să simtă toate emoţiile pe care persoanele din jurul meu le au. "
YOU ARE READING
Ziua in care...
Teen Fiction"Inima mea începu să bată cu putere, să bată în pulsaţii rapide că şi cum încerca să urmeze ritmul unei melodii mult prea rapide pentru a putea dansa. Toate acele sentimente care puseseră stăpânire pe mine, care se jucau în mine, care dansau în mine...
