Ziua in care...

III

"Ziua în care am ieşit în lume...

Aceleaşi culori vii se întindeau în faţă mea că în prima zi pe care am petrecut-o aici, pe această lume. Vântul era blând, oferind în jur o răcoare bine-venită pentru o zi de sfârşit de vara. Frunzele pomilor din faţă casei mele răsunau că o melodie a naturii, ca o doina de bucurie ce mi-ar fi fost destinată mie şi îmi plăcea să o ascult. Simţeam bucurie şi ştiam că este bucuria mea, că niciun sentiment al niciunei persoane nu a putut să se strecoare şi să-mi fure asta. Am coborât scările din faţă uşii cu paşi mici, apoi am alergat către poartă neagră ce parcă mă invită să păşesc în afara turnului meu şi să descopăr tot ce are această lume de oferit. Mă simţeam sigură pe mine. Imediat ce am păşit din afara lumii mele închise, totul dispăru că şi cum ai fi acoperit o o oglindă spre lumea din exterior cu o perdea neagră de doliu ce nu te lasă să vezi nimic în jurul tău, decât un întuneric infernal. Inima mea începu să bată cu putere, să bată în pulsaţii rapide că şi cum încerca să urmeze ritmul unei melodii mult prea rapide pentru a putea dansa. Toate acele sentimente care puseseră stăpânire pe mine, care se jucau în mine, care dansau în mine şi care se agitau în mine nu erau nimic mai mult decât emoţiile persoanelor din jurul meu. Persoane ce se grăbeau şi alergau prin faţă mea, persoane care se agitau, persoane care ţipau de la una la altă. Un bărbat era îmbrăcat la costum, vorbind la telefon, grăbindu-se să prindă autobuzul. Un cuplu de îndrăgostiţi se certau în parcul de lângă casă mea, în timp ce o fetiţă plângea rezemată de un copac de pe partea cealaltă a străzii. Un bărbat de vârstă mijlocie trecu prin faţă mea, aruncându-mi o privire aproape înfricoşată. Nu. Ştiam ce este, o puteam simţi. Simţea repulsie, dezgust pentru aspectul meu ciudat. Mi-am închis ochii din instinct, încercând să nu mai aud ţipetele şi plânsetele, încercând să uit privirea bărbatului care avea o dorinţa de a fugi cât mai departe de mine. Imaginile îmi treceau prin faţă ca un fulger puternic ce se spărgea în sunete că de sticlă spartă, apoi dispăreau, lăsând fundalul negru în urma lor. Apoi nimic."