Sacrament

Sacrament

Când logica şi nebunia se amestecă într-un coşmar plin de orori fără de sfârşit şi supravieţuirea pare imposibilă, ea va încerca să pună un sfârşit acestei paranoia, chiar dacă o va costa viaţa sa. Chiar dacă "el" o aşteaptă la celălalt capăt.

Prolog

Uşa dormitorului s-a deschis scârţâind şi Kaylee s-a trezit în întunericul holului. A rămas împietrită în acel loc, în tocul uşii, holbându-se la uşa închisă a băii din faţa sa. Sunetul periodic al apei picurând şi lovindu-se de suprafaţa tare a marmurii, suna ca nişte explozii în liniştea mormântală a apartamentului gol.

Din senin, a fost cuprinsă de o frică iraţională. S-a luptat cu dorinţa de a se întoarce în dormitorul ei, să sară în pat şi să se ascundă sub pături ca o fetiţă. S-a întors cu faţa spre dreapta, în direcţia sufrageriei. S-a încruntat; o luminiţă roşiatică se vedea din acea direcţie. Putea să vadă zidul care despărţea bucătăria de sufragerie, iar suprafaţa acestuia arăta aspră şi plină de gâlme; un fel de lichid întunecat şi gros era mânjit pe tot peretele.

Inima lui Kaylee a început să bată violent de rapid în piept. În acelaşi timp, un gust acid i-a atins buzele. Aerul se simţea greu, gros, făcând-o pe Kaylee să respire cu greutate. Îşi simţea picioarele la fel de grele ca plumbul. Cu toate acestea, o forţă puternică o împingea să facă acel prim pas. Era ca şi cum o mână invizibilă o împingea spre sufragerie. Aproape mecanic, a început să păşească pe micul coridor.

Un sunet slab, siflant a ajuns la urechile ei. Iar acesta doar a adăugat terorii care deja exista în apartament. Şi totuşi, a continuat să meargă. S-a oprit doar atunci când a simţit ceva cald şi lichid sub talpa stângă. Şi-a ridicat încet piciorul, uitându-se în jos. O mică baltă plină cu un lichid de un roşu închis se afla pe podea, chiar în faţa sa. Alungând greaţa care a cuprins-o şi care îi dăduse stomacul peste cap, a ocolit mica baltă, ajungând la sfârşitul coridorului.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite în stânga. A văzut obiecte străine pe tejghea şi înăuntrul chiuvetei din bucătărie. Dar ceea ce i-a făcut ochii să i se lărgească a fost uşa apartamentului său. Sau mai bine spus... absenţa sa. Zona zidului unde uşa obişnuia să fie, era în acel moment nimic altceva, decât un zid solid. Un sentiment de claustrofobie a început să crească din senin în ea. Chiar în timp ce se întorcea să se uite în dreapta, ştia că ceva mult mai rău avea să urmeze. Acea lumină roşiatică era mult mai puternică în sufragerie, deşi direcţia din care venea era total necunoscută. Părea de parcă un voal greu şi însângerat căzuse pe pereţi, pe mobilă, pe TV. Zidurile arătau corodate, bucăţi care păreau a fi un fel de carne şi care miroseau oribil, alunecau încet înspre podea, lăsând în urma lor o mâzgă roşiatică. Kaylee a simţit un ţipăt urcându-i-se în gât, dar nu a reuşit să se elibereze. Totuşi, tot a mai făcut câţiva paşi în sufragerie; ştia cumva că trebuia să meargă până la capăt. S-a oprit exact în faţa canapelei. Iar aceasta era aşezată cu faţa spre ea, cu spatele la televizor.

Trupul unei fiinţe care ar fi putut fi umană cândva, stătea cumva, pe jumătate în capul oaselor, pe jumătate întinsă pe canapea. S-ar fi scurs în bucăţele de carne însângerată, într-o grămadă pe podea, dacă nu ar fi fost pentru sârma ghimpată, groasă care îl ţinea legat bine de canapea. Nu avea pic de piele, nici buze, doar sânge peste tot şi un glob ocular atârna afară din orbita sa de un singur nerv, în vreme ce oase pătate ieşeau ca nişte ţepuşe din locul lor, creând răni teribile. Şi chiar şi asta nu era ceea ce era cel mai teribil lucru din acea imagine. Pentru că un mic lănţişor argintiu cu un medalion atârna de gâtul trupului care fusese masacrat; acelaşi medalion ca cel sub forma unui leu pe care tatăl lui Kaylee i l-a dat drept cadou când împlinise şaisprezece ani.

Doar atât a putut să suporte Kaylee. Ţipătul care îi tot bântuise gâtul, şi-a găsit într-un final ieşirea şi a umplut apartamentul cu teroare pură.

❅

Cu şase ani în urmă...

Bărbatul în paltonul lung de un albastru-cenuşiu şi-a strâns mâna în jurul servietei de piele pe care o ţinea, în timp ce traversa şoseaua. Avea cercuri negre sub ochi şi obrajii săi erau supţi, semne evidente ale grijilor şi a lipsei de somn. Ochiul lui drept era roşu, iar pleoapa îi acoperea pe jumătate ochiul.

Mergea pe trotuar cu paşi lungi şi rapizi. Era dis de dimineaţă şi străzile erau pline cu oameni care erau în drumul lor spre muncă. Acesta s-a oprit în faţa unei clădiri înalte şi s-a uitat în sus, spre cele mai înalte etaje. Strângând servieta şi mai tare, a intrat în clădire.

A ieşit din nou, un sfert de oră mai târziu. Nu mai avea servieta, dar mâna lui stângă era ascunsă în buzunarul paltonului său, jucându-se agitat cu ceva din buzunar. A mers timp de câteva colţuri până când a ajuns la intrarea în metrou. A păşit fără ezitare pe scara rulantă, dispărând în adâncul staţiei Sants Estació.

A mers pe aceeaşi rută de peste o sută de ori în ultimii doi ani. Sants Estació, Tarragona, Poble sec, Parallel, Drassanes, Liceu şi Catalunya. S-a dus direct la al doilea nivel al metroului. O groază de oameni stăteau pe marginea platformei, aşteptând trenul. Esteban s-a uitat la panoul electric. Trenul trebuia să ajungă într-un minut şi câteva secunde. A înaintat încet spre marginea platformei pentru a aştepta la fel ca ceilalţi oameni. Timpul părea să curgă foarte încet, în vreme ce aştepta. Într-un sfârşit, a auzit zgomotul infernal al apropierii trenului. Şi-a ridicat privirea şi a văzut lumina venind din întunericul tunelului.

„Esteban Cabanillas..."

S-a întors rapid la auzul numelui său. Ochii i s-au mărit în teroare pură, chiar înainte să simtă ceva împingându-l în piept.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Nu dati cu pietre, va rog. Stiu ca am alte povesti la care trebuie sa postez si pe care trebuie sa le termin si ultimul lucru de care am nevoie este o alta poveste. Dar aceasta este terminata. Are 23 de capitole enorme pe care trebuie sa le transcriu si mai trebuie sa lucrez la anumite detalii din poveste, dar este terminata.

De asemenea, este o poveste diferita de ceea ce scriu in mod normal. Vrea sa fie o poveste de groaza cu tente de dragoste. Nu stiu daca am reusit sau nu. Astept - cu sufletul la gura - parerile voastre daca am reusit sau nu.

PS: Aceasta poveste este pentru tine, Mircea, pentru ca mi-ai zis ca iti plac povestile paranormale si horror. :P