Sacrament

Bărbatul Alb

Bărbatul Alb

Kaylee a coborât de pe scara rulantă care era pusă la ieşirea staţiei de metrou şi s-a îndreptat spre casă. Avea planuri pentru acea seară. Tot ceea ce îşi dorea era ca administratorul să nu aibe nici un fel de obiecţii la cererea sa. Avea nevoie de orice fel de informaţie pe care putea să o obţină, dacă dorea să descopere ce dracul se petrecea cu apartamentul ei.

Era cufundată în gândurile sale despre cum avea să îi ceară domnului Vasquez, când a observat magazinul din faţa sa. Paşii i-au încetinit până când s-a oprit în faţa ferestrei colorate. O altă idee i-a apărut, uitându-se la jucăriile de pluş şi urşii gigantici, un zâmbet luminându-i chipul.

❅

Era în jurul orei şapte seara când Kaylee aştepta – mai mult stătea la pândă – ca să apară domnul Vasquez în foaierul de la primul etaj. Bătuse la uşa sa cu câteva minute înainte, dar se părea că nu era acasă. Aşadar, putea doar să aştepte.

Din fericire, nu a trebuit să aştepte prea mult. Zece minute mai târziu, administratorul a intrat cărând pungi pline cu cumpărături de la supermarket. Pierzând nici o secundă, Kaylee s-a apropiat de el.

— Bună! l-a salutat cu un zâmbet călduros.

— Oh, bună seara, Kaylee, a răspuns bărbatul returnându-i zâmbetul.

— Vă rog, lăsaţi-mă să vă ajut, s-a oferit, luând două pungi din mâinile bărbatului.

— Mulţumesc, drăguţă. Spatele mă omoară.

Amândoi s-au îndreptat spre aripa dreaptă a primului etaj, unde se afla apartamentul administratorului. Când au ajuns la uşă, domnul Vasquez a lăsat pungile jos şi a căutat cheia. A găsit-o rapid, descuind uşa. Kaylee l-a ajutat să bage pungile înăuntru, lăsându-le pe masa din bucătărie.

— Mulţumesc foarte mult, Kaylee, a zis bărbatul recunoscător când au terminat, frecându-şi spatele. Eşti o fată foarte drăguţă.

— Nu-i nici o problemă, a spus zâmbind. A şovăit pentru o clipă, înainte să continue. Adevărul este că doream să vă cer o favoare, a zis reticentă.

— Desigur. Ce este? a îndemnat-o.

— Um, vă aduce-ţi aminte, zilele trecute, când am avut discuţia acea şi mi-aţi spus despre ceilalţi chiriaşi ai apartamentului meu? a întrebat.

— Da, îmi amintesc. Sper că nu te-ai decis să te muţi, nu? a glumit.

A râs vioi, însă Kaylee doar a zâmbit, ştiind mai bine.

— Nu, doar mă gândeam... aţi menţionat că nimeni nu a venit după lucrurile lui Esteban, nu? Că acestea sunt încă în subsol, acolo unde le-aţi pus.

— Asta este corect, a afirmat domnul Vasquez.

— Ei bine, eu mă întrebam dacă... dacă nu aş putea să mă uit printre ele, a spus în final.

Bărbatul s-a holbat la ea, încruntat.

— Vrei să te uiţi prin lucrurile personale ale domnului Cabanillas?

— Ăăă... da. Dacă nu este vreo problemă...

„Te rog, spune că este în ordine. Spune că pot. Te rog..."