Sacrament

Dragă Jurnalule,

Dragă Jurnalule,

Kaylee, a fixat stereoscopul şi a apăsat butonul. Când s-a uitat la poza făcută, a văzut că poza craniului arăta înceţoşată şi nefocalizată. Fata a oftat. Pur şi simplu nu se putea concentra. A încercat să se concentreze să facă poză la craniile Microtus, dar mintea i se îndrepta înapoi la altceva. La lucrurile pe care le citise în jurnal, noaptea trecută.

La început, a crezut că avea să fie distractiv să vadă ce scrisese acel bărbat, Esteban Cabanillas, în jurnal. Şi chiar fusese – la început. Aşa cum a aflat rapid, nu era un jurnal obişnuit. Cabanillas notase în mare parte ideile pe care le avea pentru cărţile pe care le scria sau despre viitoare poveşti. De asemenea, îşi notase lucrurile neobişnuite peste care dăduse sau planurile pentru viitorul apropiat. Din modul în care scria, Kaylee şi-a dat seama că fusese o persoană plăcută şi drăguţă şi judecând după nenumăratele idei pentru cărţile ce plănuia să le scrie, el avusese o imaginaţie bogată şi interminabilă.

Şi apoi, continuând cu cititul, a dat peste nişte lucruri răscolitoare. Încet a observat că modul de a scrie al bărbatului s-a schimbat. Începuse să scrie despre lucruri pe care le observase în apartamentul lui. Iniţial, erau doar aluzi vagi despre evenimente neobişnuite.

Apoi, a început să menţioneze cu mai multă descriere: sunete ciudate de la surse neidentificate, mişcări inexplicabile ale mobilei din apartament, urme strani pe pereţi, podea şi tavan. Kaylee începuse să se simtă incomodă citind acele scene. Unele dintre ele erau alarmant de asemănătoare cu ceea ce i se întâmplase. După care, a dat peste un pasaj care a supărat-o. Era datat ca fiind 8 Mai şi suna aşa:

„Am avut o întâlnire cu editorul meu, în această dimineaţă. S-a plâns despre data limită, dar eu i-am explicat că nu mă pot obliga să scriu sau nu va ieşi deloc frumos. M-am plimbat prin parcul Gruell, după acea discuţie, înainte să mă întorc acasă. Mă gândesc să schimb finalul la „Zeul Morţii". Mă voi mai gândi la asta. Poate ar trebui să ucid eroul la sfârşit. Asta ar fi o întorsătură frumoasă. Oricum, mă voi culca mai devreme azi şi sper că voi avea mai multă inspiraţie mâine."

Kaylee s-a gândit că acela fusese momentul când Esteban terminase iniţial descrierea acelei zile. Dar câteva rânduri mai jos, pe aceeaşi pagină, scrisul a continuat, cu caligrafia fiind un pic mai diferită, de parcă fusese scris în grabă şi poate cu o mână tremurătoare:

„Nu sunt foarte sigur despre ceea ce s-a întâmplat. Sunt încă un pic şocat. M-am dus la baie să mă spăl pe dinţi, decizându-mă să mă bag la culcare, dar am găsit uşa închisă. Am încercat să o deschid de o groază de ori, dar pur şi simplu nu se mişca. Şi ceea ce este ca o cireaşă pe tort, am crezut că aud sunete venind dinăuntru. Nu sunt sigur ce erau acele sunete, dar nu erau plăcute. Chiar am încercat să dărâm uşa, dar nimic. Şi apoi, după câteva minute, am reuşit să o deschid. S-a deschis uşor, de parcă nu a fost niciodată blocată. Dar ceea ce am văzut înăuntru, o dată ce am intrat, m-a şocat. Un lichid roşu-maro era peste tot, pe ziduri, pe podea şi în mod special în cadă. Aceasta aproape era plină cu el. Era ca şi cum ieşise din robinet. Şi Dumnezeule, mirosea teribil. Aproape am vomitat. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiu cum am reuşit să curăţ toată acea mizerie.

Este aproape miezul nopţii acum şi eu de abia am terminat. Sunt încă în şoc. Încerc să mă gândesc la o explicaţie rezonabilă a ceea ce s-a întâmplat, dar pus şi simplu nu pot. Ce dracu' a fost asta?

Încep să mă simt înspăimântat în acest apartament. Nu este primul lucru straniu care are loc în ultimele câteva săptămâni.

Este o coincidenţă?