Puteri inumane

Prezentul

Numele meu este Jack McCall. Am 18 ani acum. Dupa toate cele întâmplate in copilărie, am încercat sa ii spun mamei ce mi-a arătat Bella. Nu m-a crezut. Eu am insistat in continuu, pana ce a decis sa ma trimita la un psiholog. Nu am fost de acord la început, pentru ca stiam cu nu am nimic la cap, dar m-am obișnuit.
Dupa un timp, ma săturasem sa încerce psihologul ala sa ma vindece. Asa ca am mers la un specialist in paranormal. I-am povestit tot ce s-a intamplat.
"Si așa am ajuns la dumneavoastră, Domnule Mayers." Am spus specialistului in paranormal din fața mea. Eram in casa lui care părea normală aparent. Pana îți dădeai seama ce facea omul ala. Tablouri ciudate pe pereți, becuri care licăreau noaptea. Omului ăstuia chiar ii plăcea sa fie intr-o atmosfera ciudata.
"Te rog, spune-mi Chris. Domnul Mayers suna prea formal, dupa parerea mea. " A spus.
Cămașa lui cu carouri se mișca cate putin la fiecare râset sau mișcare. Pantalonii lui negrii, ca de sacou făceau sa te simți încordat, chiar daca nu aveai de ce. Ca la o vorbă cu un profesor mai sever, sau chiar cu mama ta cand stii ca ai probleme. Dar sa trecem inapoi la poveste.
"Bine... deci, ce parere aveți?" Am intrebat cu o sprânceană ridicată.
"Probabil doar o imaginatie bogata, sau va era somn. Mintea joaca feste celor mici" a spus ridicându-se de pe scaunul pe care stătea.
"Dar domnule, noi-" nu am putut sa termine propoziția ca m-a întrerupt.
"Dar în orice caz, stii cumva unde locuiește domnișoara Bella" a intrebat venind aproape de scaunul unde stăteam eu. M-am ridicat, acum fiind la aceeasi înălțime cu el si am spus :
"Nu, s-a mutat si nu am mai auzit de ea de atunci." Părea dezamăgit. Aproape, enervat.
"Pai daca o mai vezi sau mai auzi ceva de ea sa ma anunti, bine?"
Am dat din cap afirmativ si i-am strâns mâna. 'Inca un om care probabil ma crede nebun' am gândi ieșind pe ușă. Am mers încet spre casă, care nu era prea departe de a domnului Mayers. Mamei nu îi plăcea idea asta cu specialistul, din cauza faptului ca intru in casa unui necunoscut si vorbesc despre mine. Daca ma gândesc, cred ca are dreptate, dar domnul Mayers parea un om de treabă.
Am ajuns acasa si am căutat-o pe mama.
"Mamă!" Am strigat ușor. Nici un raspuns.
"Probabil ca este la muncă"mi-am spus. M-am dus in bucătărie sa mănânc ceva. Am luat niște pizza, rămasă de ieri. După ce am mâncat, am simțit nevoia sa cunosc pe cineva. Am fugit la baie, m-am spălat pe dinți si am luat repede telefonul. Am format un număr la întâmplare si am sunat.

(Nu veți stii pana in capitolul urmator cine va răspunde, dar puteți sa imi lăsați in comentarii cine credeti ca va răspunde. Dați un share la prieteni va rog. Paa)

~Coco