Closer | Taehyung

Capitolul II

Într-un final, Taehyung m-a adus în cârcă până la mal unde am surprins-o pe soră-mea privindu-mă speriată, parcă din priviri se ruga de mine să o iert, alături de alte persoane care s-au speriat când au auzit că o adolescenta era să se înece.

- De acum să ai mai multă grijă, marea e mult mai periculoasă decât crezi, mi-a șoptit tipul sexy.

Am clătinat din cap încrezătoare.

- Precis ești în regulă? m-a întrebat, cu ambele brațe pe umerii mei. Pot să plec, da? Sigur nu plângi?

- Sigur, am răspuns, zâmbindu-i cat puteam eu de sincer.

- Bine atunci, ne mai vedem!

M-a lăsat acolo și a pleacat probabil către scaunul său, lângă prietenii lui pentru a vedea ce se mai întâmplă pe plajă și dacă vreo fetiță neîndemânatică ca mine mai are vreo problemă, dar nu înainte să-mi facă cu mâna de la distanta.

Nu eram supărată pe Yerin, pentru că știam că n-a făcut nimic intenționat, însă nici nu puteam s-o aplaud și să-i mulțumesc. Și totuși fusese și vina mea în cea mai mare parte pentru că dacă refuzam de la bun început nu mai ajungeam în situația asta.

Yerin a alergat până la mine și m-a cuprins într-o îmbrățișare strânsă și călduroasă, cred că cea mai sinceră de până acum. Și uite așa reușisem să-i scot la lumină latura emoțională pe care foarte, foarte rar și-o arată. Deși amândouă știam că ea există, înăuntrul inimii ei. Partea ei sinceră era asemănătoare cu o cartiță. Ieșea la suprafață numai în cazuri de urgență.

Am strâns-o și eu cu putere.

Cred că a fost singura data în optsprezece ani când ne-am îmbrățișat atât de mult. Și mă simțeam ciudat. De obicei ne certăm și țipăm una la alta.

- Să nu mă mai sperii niciodată așa!

Am oftat ușurată. Se pare că în mintea ei îngustă, plină de haine de firmă, pantofi și băieți, există și puțina compasiune pentru sora ei geamănă.

- Dumnezeule, ești așa o toantă, mi-a spus ea. Tu chiar te-ai îndepărtat de mine și erai să mori! a țipat pe urmă, surprinsă și ea de întâmplarea pe care, abia acum a analizat-o mai cu atenție.

- Și eu sunt de vină, însă cea mai mare vină o porți tu! Știi, nu era nevoie să mă folosești pe mine pentru că nu trebuie decât să treci pe lângă un băiat și să-i faci din ochi ca să fie al tău.

Și-a dat ochii peste cap.

- Dumnezeule, gândește-te numai ce puteam eu să pațesc dacă tu te înecai.. mă băgau la închisoare și puteam să ratez unicul și fabulosul meu majorat din toamnă! Adică, pardon, al nostru, s-a corectat de urgență.

Chiar și în astfel de situații, Yerin tot nu-și pierdea simțul ei enervant al umorului. Totuși, ceva îmi spune că nu glumea în totalitate. Încerca doar să mai domolească atmosfera, dar știam bine că se acundea un adevăr morbid.

- Sigur că da, mi-l faceam doar eu și îți aduceam poze ca să-ți fac în ciudă, am scuturat din cap.

- Dar să fim înțelese, în caz că voi fi vreodată închisă, să-mi aduci tot teancul de haine, dar frumos împachetate și geamantanul ăla roz cu pantofi! mi-a povestit dezamăgită. Să nu îndrăznești să ți le însușești!

- Cum spui tu, i-am zis, proptindu-mă pe șezlong, dacă m-aș apropia de dulapul tău cred că m-ai bântuii tot restul vieții și sincer, nu mi-as dorii sa te am pe conștiință.