Dragoste de la prima vedere

Capitol I

Prima zi de clasa a 9-a, după 8 ani de zile să îmi las colegii de-o viață și să încep un nou capitol din viața mea, chiar nu mă așteptam la asta... Ziua a început ca oricare alta, însă avea să se schimbe treptat, fiind prima zi de liceu. De la terminarea clasei a 8-a totul s-a schimbat radical, întrucât mi-am făcut prieteni noi, m-am distanțat de cei vechi și doar unii mi-au mai rămas alături.

Sebastian povestește:

Ceasul îmi sună, parcă dorind să facă asta,

privesc în gol tavanul de un alb pur, care mi-a ținut de urât în fiecare dimineață din vara asta, când, cam toată ziua, rămâneam doar eu cu fratele meu singur și asta doar pentru că părinții mei sunt mai mereu preocupați cu munca și nu cu creșterea copiilor lor sau la asistarea acestora la evenimentele importante din viața noastră. De la 3 ani am fost lăsat singur acasă, având grijă de mine vecina de la 20. Ziua de astăzi avea să fie la fel, plictisitoare, plină de persoane cu care voi fi obligat să conviețuiesc 4 ani de zile de acum încolo.

Era ora 8:30 și eu mai aveam să-mi aștept taxiul care mă lăsa în fața "Colegiului Tehnic"; -vestea că am intrat aici nu era tocmai ceea ce mă așteptam, totuși asta nu avea să fie o problemă atât de majoră deoarece, cu toate că nu era tocmai liceul mult visat, profilul era printre cele mai bune din tot liceul. Viața de contabil nu era una tocmai mult dorită, matematica fiind problema majoră care mă cam măcina din clasa a 7-a. Fără prea multă bătaie de cap, aud un claxon ce venea din fața scării blocului, era un semnal cum că trebuie să mă grăbesc, deoarece mașina nu avea să mă aștepte atât de mult, la urma urmei era o firma de taxiuri care se respecta, cu cei mai idioți șoferi, care parcă niciodată nu au aflat ce e acela permis de conducere. Drumul a fost unul liniștit, șoferul tot încercând să converseze cu noi, acest lucru fiind un total eșec, deoarece acesta nu avea simțul glumei și nici cel al bunului simț.

Aflați în fața liceului, mai era doar să-mi întâlnesc colegii cei noi, pe care nu îi prea cunoșteam. Am reușit să schimb doar două vorbe cu ei, de când am fost repartizați la licee, pe un grup al clasei, care avea să fie și acesta tot un eșec. Am dat de ei, nu mă așteptam la o clasă ca asta, totuși eram încântat de faptul că pot s-o iau de la capăt cu acești copii, că mă pot apropia de ei și că vom deveni o familie unită. Doamna dirigintă era o femeie, una nu prea înaltă, totusi cu un păr brunet și se comporta ca o mamă cu noi. Deși nu ne cunoștea așa de bine, a reușit să mă atingă la suflet cu spusele ei. Eu nu am dorit locul din față, în clasa destul de încăpătoare, m-am așezat în spate, alături de câțiva colegi, cu care am reușit să conversez și să mă unesc cu ei în niște boacăne care aveau să ne aducă probleme de-a lungul anului.

A urmat monologul doamnei, deoarece a vrut să ne vorbească separat, vrând să trimită puținii părinți aflați în sală la plimbare, acest lucru făcând o atmosferă mai relaxată. "Dragi copii, în următorii 4 ani de zile eu o să vă fiu părinte, profesor și prieten, ca urmare aș dori să vă aud și pe voi, deoarece până când au plecat părinții voștri, doar eu am avut ceva de spus.Vreau să vă cunosc mai bine, să aflu și eu cu cine am de-a face".