Dragoste de la prima vedere

Dor de școală

Sebastian povestește:

După prima zi, am picat pe gânduri, mă tot gândeam la fata care este colega cu mine, cea care mi-a stârnit brusc interesul, de parcă ceva din ea mă atrăgea să o invit în oraș și să rămânem alături unul de celălalt pentru totdeauna. Mă uitam la ceas și era trecut de ora 23:00, aveam aproape 4 ore de când am zis ca mă duc să mă culc, când de fapt eu meditam ziua de azi, cea care a fost poate prea intensa pentru mine. Ceea ce am privit la început, ochii frumoasei fete, mă fermecaseră din prima, asta reușind să mă macine. Mi-am pus sute de întrebări, eram nedumerit de ceea ce simțeam, nu știam ce era acel sentiment, era, ca, o pereche de iepuri ce țopăiau prin camera mea, era un sentiment super ciudat. Din cauza faptului că nu credeam în dragoste de la prima vedere, nu am putut să zic că m-am îndrăgostit de ea, fiindcă oarecum mi-am jurat că nu mă voi îndrăgosti așa de ușor și voi avea grijă cine va reuși să mă reprime. Am simțit nevoia să ies la o mică plimbare. Pe drum, vedeam cupluri fericite, care erau de nedespărțit și în fiecare dintre ele mă vedeam alături de ea. Deși nu o cunoșteam deloc, eu îmi imaginam restul vieții alături de ea. Fiind conștient de faptul că nu voi fi în stare să mă trezesc mâine dimineață, am plecat spre casă la ora 23:45, pe drum, spre mirarea mea, întâlnind chiar ultima persoană pe care mă așteptam să o văd. Era chiar ea, Monica. Nu era din oraș, ceea ce mă făcea să-mi pun mii de întrebări. Când am ajuns în fața ei, m-a oprit și m-a salutat, urmat apoi și de întrebarea "Nu ești tu băiatul de a picat în clasă cu mine, cel care părea nemulțumit de toți și toate?". Am dat afirmativ din cap, simțind cum inima mea face o tumbă în aer, ceea ce până azi, mi se părea ilogic și imposibil.

-Cu ce scop prin oraș, Monica? Și de ce la ora asta mai exact?

-Prietena mea și scumpa noastră colegă, Erica m-a rugat să rămân în oraș, pentru 3 zile deoarece are ceva treabă de rezolvat și eu am zis să profit de timpul liber, departe de familie și să merg să mă plimb și să-mi fac de cap prin alt oraș, măcar timp de 3 zile. Dar cu tine ce-i la ora asta pe străzi?

-Am ieșit la o plimbare de seară, deoarece nu mă simțeam așa de bine în aerul închis din camera mea. Dar mă bucur că am ales așa ceva, cu ocazia asta mai petrec timp cu o colegă de clasă, poate așa îmi schimb și părerea despre voi. Și aici zâmbetul meu șarmant, care ar da pe spate orice femeie, își face loc printre mulțime și o acaparează pe frumoasa domnișoară din fața mea, acum parcă rânjind dubios la spusele mele, ceea ce mă face să devin suspicios.

-Nu pot să-mi refuz dragul mei coleg, poate așa îmi zici si mie ce părere ai tu despre mine, dar asta te voi întreba abea la finalul micii noastre "întâlniri". Nu cred că am zis așa ceva! Acum crede că-l plac! Nu vreau să par insistentă, dar nici să-mi dau de gol planul!

-Desigur... Păi, dacă tot suntem aici, ce zici să intrăm în cafeneaua aceasta și să ne comandăm ceva?

-De acord! Îmi spuse ea, fiind satisfăcută de ideea mea, care acum parcă și mie mi se pare una bună. Deci, cum ți se par noii colegi? Adică, nu te oblig să-mi spui dacă te deranjează. Mda, a lovit din nou o coardă sensibilă, dar fără intenție, de data asta o iert și cred că am de gând să-i răspund la întrebare, la urma urmei nu mi-a vorbit de foștii colegi...

-Păi, cum să mi se pară, ca oricare alții, cu mici excepții la Cristian, Ion si la Gabi.

-Serios!? Păi, atunci mă bucur, întrucât mi-ai părut puțin detașat de noi. Serios!? De data asta sunt sigur că o face intenționat! În fine, să-i joc șarada în continuare.

-Nu vreau să te dezamăgesc, dar încă îmi regret foștii colegi, cu toate că unii dintre ei erau nesuferiți, dar nu mai întreba de ei, nu doresc să vorbesc despre asta. Chiar atingi niște corzi sensibile și nu sunt pregătit să dezvălui unui străin, momentan, of-urile mele. Scuze dacă te-a deranjat rang-ul de străin, dar nu am avut momentan ocazia să ne cunoaștem cum trebuie.

-Păi, eu sunt Monica, am 15 ani și doresc să fac din noii mei colegi o familie unită și să-mi dau seama cine ești de fapt. De când am intrat în clasă, mi-ai sărit în ochi. Ai ceva aparte, al tău și nu-mi pot da seama cum ești tu în realitate. Și încă un lucru despre mine: Eu nu renunț niciodată când îmi pun ceva în plan, fie el și imposibilul, asta ambiționându-mă să mă ridic mai presus de toate, pentru a-mi atinge scopul.

-Aproape că m-ai descris la perfecție pe mine, doar că diferența este că pe mine mă cheamă Sebastian, sunt cu câteva luni mai mic ca tine și nu-mi plac persoanele băgărețe, deși deja mi-ai devenit simpatică.

În acel moment Erica pășește spre noi. Ea era o fată scundă, ochi negri, pătrunzători, avea o pasiune pentru cosmetice, dar în rest era o fată de treabă. Era șatenă, cu părul drept și era un fel de Monica, doar că varianta mai maturizată, cu mai puțin umor, care îmi pare o prietenă de nădejde. "Dacă ați terminat cu flirtatul, Monica trebuie să plecăm acasă, ai tăi au sunat și au cerut musai să vorbească ceva cu tine. Așa că lasă-l pe dragul nostru coleg și posibilul viitor iubit al tău să plece acasă, fiindcă și noi avem de executat niște comenzi, plus că este destul de târziu și nașii mei m-au amenințat că vom dormi pe preș dacă mai stăm mult afară!"

-Pa Sebi! Vorbim mâine la școală! Te pup! :*

A da, mai aveam și școală mâine, chiar uitasem de asta! Păi cred că este momentul să plec și eu acasă, este trecut de ora 00:00 și mama nu e destul de indulgentă vorbind de ora asta.