The Sin:my happiness L.S

Capitolul 3

Ce ai facut atâta timp afară? Si de ce nu ai raspuns la telefonul ăla? Vorbeşte Harry! da... cam cu întrebări de acest gen am fost întâmpinat cand am ajuns acasă si nu e de parcaas fi stat o juma de zi plecat, am stat doar 3-4 ore si mama deja reacţionaza asa... imaginati-va câtă libertate am, repir aer curat doar pe gazonul curţii mele...

Scuze mamă, am pierdut noţiunea timpului. Nu se va mai intampla. spun incet si cu privirea in pământ, mama săpând un oftat zgomotos si continuând cu acelaşi ton.

Asa sper sa fie, altfel nu vei mai scăpa asa de usor data viitoare. spune si pleacă si da, intr-adevar, am scăpat decat cu 2 dosuri de palma de la tata si o palma de la mama, deci am scapat ieftin.
A meritat gandindu-ma ca l-am putut ajuta pe baiatul cu ochii albaştri.

Harry, imbraca-te frumos apoi vino aici sa te dau cu niste fond de ten si pudra ca sa nu se vadă ca iar ti-ai dezamăgit părinţii. striga mama din bucătărie. Fond de ten? Pudră? De ce? Simplu, azi este duminică, deci mergem la biserică, iar daca oamenii ma vor vedea asa, adica cu obrajii de vânată, nu vom mai fi "familia perfectă " si asta din cauza mea, ca nu sunt fiul perfect pentru care părinţii mei s-au rugat atâta la Dumnezeu.

Ma simt ca o fata cand se mai intampla sa mi-o iau in freză înainte de duminică, iar apoi ca sa pot ieşi la slujba, mama trebuie sa ma fardeze.

Dupa acest procedeu nu tocmai plăcut cu toții ne-am urcat in maşina, iar in aproximativ 25 de minute, am si ajuns la biserica, ne-am inchinat frumos la intrare, am călcat frumos peste prag, iar apoi a început "vărsarea păcatelor " si rugile noastre pentru iertare si mântuire.

Am rămas ultimul dintre ai mei, ciudat însă ,pentru ca de obicei eram primul care pleca tiptil la maşina si ii aştepta pe mama si pe tata, insa de data aceasta a fost diferit. Ei m-au aşteptat pe mine si asta doar pentru ca mi-am amintit ca trebuie sa ma rog si pentru Louis. Pur si simplu mi-a trecut prin minte si nu am putut rezista. Nu cred ca e un lucru rău, nu? Măcar nu ma gândesc doar la mine.

Si asa paşii m-au condus catre maşina, dar nu aveam chef sa merg cu părinţii mei, voiam sa ma plimb, sa iau aer, sa privesc cerul si sa ma simt liber.

Asa ca i-am rugat frumos sa plece fara mine caci eu o voi lua la pas spre casa, ceea ce e bine pentru corpul meu, puţin mişcare nu strică.
Nu doar sufletul trebuie sa ni-l ingrijim ci si trupul,  dar oricum ar fi, trebuie sa avem grija de ele pentru ca Dumnezeu ni le-a daruit cu atâta dragoste si noi le distrugem cu atâtea vicii ca fumatul ,droguri si alte cele. Mi se pare ciudat, fiecare face ce vrea. Dar măcar trebuie sa apreciezi ce ai, înainte de a-l pierde.

Si tot gandindu-ma la subiecte de genu' si dezbatandu-le cu mine însumi nu mi-am dat seama cum am ajuns pe strada pe care băiatul cu ochii albaştri locuia. Am aruncat o scurtă privire spre casa, iar un zâmbet mi-a răsărit pe buze cand de după usa de la intrare a apărut Louis, observandu-ma imediat si salutandu-ma cu zambetul sau radiind de fericire.

Hei Harry! Ce mai faci?  Ce coincidenţă fericita ca ne-am întâlnit azi!

Da asa este. Fac bine, la o plimbărică si eu, tu ce faci faţă zâmbăreaţă? l-am intrebat pe un ton buclucaş, acesta râzând zgomotos, şi totusi atât de melodios.

Bine si eu, voiam sa merg undeva, nu stiu unde, caci nu prea cunosc oamenii pe aici si... daca tot ne-am întâlnit, nu ai vrea sa mergem undeva împreună? m-a intrebat acesta cu o voce de copil, muşcându-şi buza .

Sigur, ar fi minunat!

Si asa ne-am petrecut cateva ore doar noi doi, prezentându-i pe cat posibil împrejurimile, avand in vedere si timpul meu limitat, amuzandu-ne reciproc, zambind, gustand libertatea .
In final am ajuns sa bem un suc la o terasă ,iar la un moment dat, mâna lui a cazut peste a mea,insa nu si-a ridicat-o cat am stat acolo. Era atat de moale si catifelata,  iar ochii sai ma priveau asa intens încât simţeam cum incet-incet m-as fi descompus acolo in acel scaun, doar vocea lui ma facea sa nu cad intr-un somn adânc alături de ochii săi angelici care aveau sa ma păzească de rău.
Dar până la urmă am plecat ,m-a condus pana acasă unde mi-a mai dat o îmbrăţişare de ramas bun înainte de a pleca si de a încheia ziua de basm care speram ca nu mai avea sa ia sfârşit. Insa orice are un sfârşit.
Doar râsul sau trăieşte veşnic in mintea mea si ma face sa zâmbesc,  ma face sa visez.