The Sin:my happiness L.S

capitolul 6

Era deja miezul nopţii si era timpul sa ma întâlnesc cu Louis. Dupa ce m-am asigurat cu grijă ca părinţii mei dorm, am inceput sa păşesc incet pe parchet cu frica ca acesta sa nu scârţâie sub greutatea mea ,ajungand in cele din urma la usa si deschizând-o incet si închizând-o in urma mea. Am luat apoi o gura mare de aer înainte de al observa pe Louis la câţiva metri de mine.

Acum spune-mi, ce naiba e cu vânătaia aia de pe faţa ta si ce a fost cu azi si in general? Acesta m-a întrebat, in vocea sa simtindu-se curiozitate, dar si o tenta de nervozitate.

Shhhh.Hai sa ne punem in mişcare, nu aici .am spus incet, uitandu-ma fugitiv la fereastra părinţilor care nu ar fi dat semne ca s-ar fi trezit sau ca ar fi auzit ceva, slavă cerului.

Ok... dar nu înţeleg, lumineaza-ma caci sunt tare in beznă. A soptit acesta începând sa mergă, urmandu-i si eu exemplul.

Uite e... complicat... foarte complicat. Am accentuat eu si el m-a privit cu ochi curioşi si sclipitori parca aşteptând cu nerăbdare o explicaţie sau o poveste.

Tatăl meu e preot. Si inca unul foarte respectat in comunitatea noastră, insa nimeni nu stie cat de sever este înafara de mine si bineînţeles mama care il susţine. Pot spune practic ca amandoi sunt niste maniaci ai credinţei si pedepsitori ai păcatului, chiar si a pacatelor de genul nazbatie pe care orice copil sau adolescent le face si care nu ar fi considerare de biblie un păcat neapărat. Si nu sunt deloc acel gen de părinţi care te trimit in camera ta fara desert sau care nu te lasa sa te mai uiti la televizor daca ai facut ceva greşit, ei consideră doar ca bătaia iti baga minţile in cap sau ceva de genu, dovadă este fata mea. Rad eu puţin amar, Louis avand o faţă scocata unde nu ar avea deloc loc nici măcar un chicotit.

Ok...Daca o sa rămâi cu faţa aia tot restul nopţii, nu-ti voi mai pomeni niciun cuvânt. Am spus având un ton intre ciudat si "ce e cu fata aia?"

Oh scuze, dar cred ca am rămas şocat pentru că sti tu... PĂRINŢII TAI SUNT NEBUNI! a exaclamat el, avand o fată mai şocată decat pana acum.

Ştiu, nu te contrazic aici. Ii fucking urăsc cateodata sti... abia aştept sa ma stabilesc intr-o zi la casa mea si sa nu ii mai vad prea curând. Şoptesc eu ,uitandu-ma la asfaltul care mi se parea cel mai interesant lucru in mometul actual.

Pai cred ca am ajuns. Am spus încet in timp ma holbam uşor pierdut la casa sa.

Ce? Vrei sa pleci? La psihopatii aceia? HARRY esti nebun!a urlat aceea punându-si mâinile pe umerii mei si strângându-i, durerile făcându-si imediat loc.

Lo-Louis au... doare. Am gemut abtinandu-mi lacrimile.

E-eu... nu... ce te doare? A intrebat incet in timp ce imi tragea uşor tricoul, neavând timp de reacţie atunci cand mi-a lasat umarul gol.

O Doamne!a exclamat la vederea urmelor rosii, puțin şterse.

Si urmele acestea, de la ce naiba sunt? M-a intrebat privindu-ma in ochi.

De la biciul tatei .am spus eu cu glas scăzut si apoi m-a luat in braţe strâns.

Imi pare aşa de rău Harry. I-am auzit glasul incet, inganand parca, apoi s-a dezlipit usor din îmbrăţişare

Nu e vina ta. I-am zâmbit eu trist.

Stiu, dar sunt alături de tine. Spune acesta cu zambet trist ,degetele sale impreunandu-se cu ale mele.

Mersi .i-am zambit eu strâmb, strângându-i mai mult degetele intre ale mele, mana lui era asa de calda si a mea atât de rece.

Buzele sale s-au lipit mai apoi intr-un sarut pătimaş cu ale mele, simţind cum ne dadeam toată esenta in acel sarut, mâinile mele s-au asezat pe umerii sai tragandu-l mai aproape simţind nevoia de el in timp mâinile acestuia îmi mangaiau fin soldurile, scapand un geamăt neintentionat, Louis zambindu-mi in sarut pana nu am mai avut aer si ne-am despărţit, respirand sacadat.