Pur si simplu(another univers) [Yaoi]

#3

Priveam atent in jur cu un zambet larg. Lumea de afara era nemaipomenita! Ochii erau atintiti pe toate plantele din jur si pe frumusetea culorii cerului din amurg.
A:Iti place?
M:E minunat!
A:Inca nu ai vazut nimic, hai cu mine.
L-am urmat de aproape, alergand o data cu el. Am inceput sa rad, era atat de frumos.
Axel se opri langa o cladire destul de departe.
A:Stai acolo.
Isi baga mana prin buzunar insa nu gasise ce cauta asa ca, si-a dat jos bandana de la mana si mi-a pus-o la ochi.
M:Hei, c..ce faci?!
A:Stai calm! Ai incredere.
Am decis sa am incredere urmandu-l orbeste. Ceea ce m-a ajutat sa nu ma impiedic a fost mana sa care ma tragea usor dupa el.
S-a oprit. O briza rece imi trecu prin par iar un miros sarat isi facu simtit prezenta.
A:Acum o poti da jos.
Am dezlegat bandana avand mici dubii insa, nu am regretat absolut ca am iesit cu el. Ma dusese pe plaja, la malul apei usor verzuie ce se izbea nelinistita de digurile construite.
Nu m-am putu abtine din a plange. Satenul isi trecu mana pe langa umerii mei si imi zambi.
Ma stranse usor in brate apoi se departa si ma atinse pe umar.
A:Leapsa, tu esti!
M:Leapsa? Ce ar trebui sa fac acum?
A:Incearca sa ma prinzi.
Am inceput sa alerg dupa el pe plaja insa el era prea rapid iar eu, ei bine, nu sunt cine stie ce sportiv.
A vrut sa ma fenteze in schimb am sarit si l-am prins de talie daramandu-l in nisipul fin.
A inceput sa rada mangaindu-mi parul alb, privirea lui emanand blandete, ceva ce nu am vazut din partea parintilor mei.
Am continuat sa stam pe plaja, unul langa celalalt pana ce mandra luna se ridica pe bolta cereasca imprastiind magia-i incantatoare.
A:Max.
M:Da?
A:De ce ai parul alb?
M:Albinism.
A:Asta nu poate fi posibil.
M:Ce?
A:Nu poti avea albinism...adica ai rosit!
M:Nu inteleg.
A:Persoanele cu albinism nu pot rosi,iar tu ai rosit!
M:Poate ti s-a parut.
In momentul in care am spus propozitia respectiva Axel m-a sarutat facandu-ma sa ma simt putin stanjenit.
S-a departat privindu-ma in ochi. Obrajii mei ardeau.
A:Esti rosu in obraji. Nu esti albinos.
M:A...asta inseamna ca parintii mei m-au mintit 17 ani la rand? Dar, de ce?!
A:Calmeaza-te, Max.
M:Dar...
A:Gata. Totul va fi bine. Calmeaza-te.
Am respirat adanc, ascunzandu-mi furia si confuzia.
A:Hai sa mergem sa luam ceva de baut.
M:Bine.
M-am ridicat de pe nisip, scuturandu-mi pantalonii si, prinzandu-l pe saten de mana.
Acesta mi-a strans atent palma in a sa zambind in coltul gurii.
Ajunsi in fata magazinului, Axel intra spunandu-mi sa il astept la intrare. Asa am facut.
Am stat ce am stat si la un moment dat cineva isi tranteste mainile grele de geamul de care eram sprijinit.
-:buna papusel. Ce zici de putina distractie?
M:Nu, multumesc. Astept pe cineva.
Omul nu se dadea jos de pe mine...era dubios. Inima incepu sa imi galopeze nu stiam cat de repede o sa pot fugi sau daca Axel ma va putea ajuta.
Barbatul m-a prins de maini, punandu-mi-le intre omoplati. Am scancit scurt in timp ce eram impins. La urmatoarea alee, il aud pe Axel din spate insa eram deja departe si prostul ala nu parea sa aibe vreo intentie in a imi da drumul.
M-a trantit de perete intr-un colt intunecat si a incercat sa ma dezbrace cand am inceput sa tip de teama...
Parul a inceput sa imi straluceasca iar totul in jurul meu a inceput a levita.
Cand mi-am deschis ochii si am vazut totul in jurul meu spanzurat in aer, m-am uitat inspre locul in care Axel ar fi trebuit sa fie.
Se uita mirat si confuz la toate lucrurile care zburau in jur.
Lacrimile au inceput sa imi curga spargand bariera interzisa.
Lumina din par se dusese iar totul incepea sa cada cu o viteza uimitoare.
Stateam in mijlocul aleii uitandu-ma in pamant. Axel se apropie insa ma departam cat mai mult. Nu stiam ce mi se intampla...nu stiam daca aveam sa il ranesc...nu voiam sa il ranesc.
M:Axel..n..nu te apropia!
A:Max, sunt aici pentru tine. Lasa-ma sa te ajut.
M:Nu!
Un fel de bariera se pusese in jurul meu. Il priveam din spatele zidului transparent.
Isi pusese mana pe acesta si imi zambi bland.
A:Max, nu iti voi face rau.
Mi-am pus mana in dreptul palmei sale. Scutul a inceput sa dispara lasandu-l pe saten sa ma imbratiseze in final.
A:Cred ca am aflat si de ce parintii tai nu te-au lasat sa iesi din casa..
M:Sunt periculos...
A:Nu-i adevarat, Max, nu ai face rau nici unei muste.
Brusc momentul in care baiatul ma imbratisa mai strans imi aduse aminte de ceva din trecut.

*flash back*
Totul plutea in jurul meu, parul ini stralucea ca atunci, eram speriat, aveam doar 6 ani.
Incepusem sa plang insa fratele meu cel mare ma imbratisa spunandu-mi ca va fi mereu alaturi de mine si ca imi vrea binele.
L-am crezut..insa la doi ani dupa incident, cand ma ducea la o conventie, despre care nu imi mai amintesc, a facut atac de cord la vlan si a intrat cu masina intr-un nuc de pe marginea soselei.
Pe atunci parul meu era un blond dragut, inspre saten..
Nu constientizam, dar cand am iesit din spital aratam ca un albinos cu acte in regula..
*end of flash back*

In momentul de fata..Axel e ca Mike..
In sfarsit mi-am recastigat partea lipsa din istoria mea.
Acum ca stau sa ma gandesc..era mai bine sa nu stiu...
A:Max.
M-am uitat inspre el cu o privire confuza, lacrimile continuand sa curga.
A:Te iubesc.
M-a sarutat din nou, gadilandu-mi usor ceafa cu degetele sale lungi.
M:Axel...
M-a privit atent dand din cap aprobator.
M:Ce este iubirea?

Saaaaaalutaaareeee...ce faceti? Si eu sunt bine multumesc de intrebare..ma cam plictisesc..

Liuc, stii ca te iubesc, sper sa nu ma injuri prea tare maine dimineata :))