1001 oameni

Capitolul 7 (M.)

- Fii atentă că e complicat!
- Ce complicat, bre? Râzi de mine? Țăranu' la oraș că mna..
- Taci, că ești habarnistă cu acte.
Am râs. Era replica mea, iar mâine când se va trezi din beție am să am grijă să simtă fiecare literă pe spinare.
Alex, un pișpirel  de a noua, făcea pe arbitrul. M-am uitat la el că era și el cam praf și am pufnit în râs - cineva îl machease.
Am început concursul, nu de câte pahare eram în stare să bem într-un timp anume ci câte țigări puteam fuma în 5 minute.
Am tras din ele pe viața mea. Nici aerul nu-l respiram cu așa poftă. Am câștigat, normal, 10 țigări dădusem gata. Uite la asta ajutau pachetele de țigări de la basarabeni.
Vali trăsese doar 6, a dat cu pumnul în masă și s-a cărat bodogănind.
M-am întins după sticla de rachiu de sub masă și am luat o gură sănătoasă. Între timp am auzit-o pe Crina de la masa ailaltă "Te provoc să te lingi cu Tasi!". Am tresărit. Aia eram eu. M-am uitat să văd cine era norocosu' - Șerban. Am avut o străfulgerare că ar trebui să-l refuz, că undeva acasă mă aștepta un Răzvan, dar pletele lui Șerban, vai, în creierul meu se făcuse blanc.
Am ales să-mi ignor îngerașul bun și m-am lins vreun minut cu Șerban.
Apoi m-am băgat și eu în joc și am apucat să-l și ușurez de tricou. Atunci mi-am dat seama că tanti Crina avea ochii acrii. Geloziaa.
Dintr-o dată m-am dezmeticit. Cam lipsea Brook. M-am ridicat de pe scaun. M-am dus la cealaltă masă am ales un pachet de țigări la nimereală și m-am dus să o caut. Ai pierdut-o prin Cluj la 300 de kilometrii de casă, paleto! că-n momentul ăla nu-mi trecea prin minte că suntem în excursie și nu pleacă dirigu' fără ea.
Am pornit pe stradă că poate dau bot în bot cu ea. Am văzut-o în fața celeilalte pensiuni, în genunchi închinându-se.
M-am pus în spatele ei, în mijlocul drumului și mi-am aprins o țigară sperând să nu treacă vreo mașină să mă deranjeze, Doamne Fere'.
După o vreme văzând că-și ține slujbă nu doar rugăciunea de seară m-am ridicat, am intrat în pensiune și am luat sticla de vin. M-am așezat la loc pe bordură și am stat până am terminat-o, și pe ea și pachetul. Ce mahmureală și febră musculară la plămâni urma să am mâine, că-mi venea să gem de p-acum.
  M-am întins pe jos și fredonam ceva de Sugarcult care îmi aducea aminte de examenul ăla la engleză de anul trecut.
Adormisem pe jos. Mă trezise claxonul unei mașini. M-am sculat repede ca arsă. M-am uitat în jur, nexam ființă umană.
M-am întors la pensiune înjurând ca un taximetrist, m-am așezat la o masă afară lângă ceilalți și m-am gândit la tot felul de filosofii ciudate.
Deodată, când nu se auzea nici pâs apare pe poartă o colegă urlând și plângând A murit Ionuț!!!
M-a pufnit râsul. Toți erau șocați. Doar râsul meu isteric se auzea pe fundal.
De după o clădire apar doi colegi ducându-l ca pe sac pe Ionuț. Avea capul oleacă ciobit și însângerat, câteva vânătăi dar în rest era ok.
Se aruncase boul pe scări strigând I'm Batman, se lovise de-un ghiveci și probabil își rupse o coastă, dar în rest era bine, avea toți dinții.
  După intră val-vârtej în curtea pensiunii Ștefan. Târând-o pe Brook după el.
Se pare că tipa de la pensiunea unde se aruncase Batman pe scări chemase poliția.
Ne făcusem toți chitic, așteptând, în timp ce Ștefan încerca să o dreagă.
- Dacă ați băut mergeți în camere, acum!!
Vorbise șeful, ne conformasem. M-am ridicat de pe scaun și am început să urc scările apoi mi-am adus aminte de Brook care stătea ca o statuie pe terasă.
Am tras-o după mine și am mers în cameră.
Am deschis televizorul pe desene și ne-am culcat.
Avusesem dreptate cu febra la plămâni.