1001 oameni

Capitolul 29 (Tasi)

  Vlad adormise repede. Era rupt în gură. Mă mirasem cum de reușise să conducă până aici. Credeam că va nimeri în vreun stâlp și văzusem destule pe drum, nu'ma bune de intrat în ele.
L-am lăsat să doarmă și m-am dus în sufragerie. Locul nu se schimbase deloc. Era la fel ca atunci când eram mică, pe vremea când părinții Danei mai trăiau. Aceeași canapea, aceleași scaune, același televizor, covor, fotoliu, aceeași măsuță de cafea. Doar că era mai murdar. Muult mai murdar. Se vedea că nu se mai văruise de decenii, că nimeni nu a mai șters praful de luni de zile și probabil că nici podeaua sau covorul nu erau mai curate dacă le luam la verificat.
Și Dana era la fel, dar nu mai era Dana. N-are nici un sens ce zic, dar unii vor înțelege. Arăta, privea, mânca, respira ca Dana, dar se schimbase în alt mod. Nu numai sufletesc, dar se dăduse pe prostii. Din fetița cuminte și conștiincioasă, isteață și drăguță cu toată lumea devenise o curvă. Și la propiu și la figurat. Devenise obraznică, nimfomană, chiulangioaică și de cele mai multe ori, nesuferită.
Dar uneori, după ce se îmbăta bine, dacă aveai norocul să o prinzi dimineața pe la cinci singură, tot Dana era. Aia era Dana, și mă bucuram că mai există.
M-am lăsat pe canapea și voiam să dorm. Mi-am pus în plan de dimineață să mă gândesc la cum mă voi întoarce acasă, așa că încercam să plănuiesc acum. Apoi mi-am dat seama că dintr-un Florin cu un BMW intact, acum aveam un Vlad jumătate mort cu un BMW furat și fără un geam. Așa că am abandonat plănuirea, până dimineață putea să se întâmple orice.
Și s-a întâmplat..

Când îmi era somnul mai dulce am auzit-o pe Dana intrând. Mă trezise, dar n-aveam chef de explicații cu ea așa că m-am prefăcut că dorm.
După sunete se așezase probabil pe fotoliu. Am auzit cum a deblocat telefonul și a format un număr. Comanda pizza..
Am decis să mă culc la loc și să o ignor.

A mai trecut o vreme în care simțeam tocurile Danei pe parchet pe propriul creier. Voiam să apuc statueta de pe dulapul din spate și să i-o arunc în cap.
Apoi am auzit sunându-mi telefonul. Mi-am băgat picioarele în el de somn și am răspuns. Era Brook întrebându-mă unde eram. I-am explicat cum să ajungă și ei și am vrut să mă culc dar Dana deja se poziționase lângă mine.
I-am povestit cum am ajuns în Iași, cine era tipul care dormea în camera de lângă scări și cine urma să vină.
- Și tipul, ăla, Florin, nu? Te-ai futut cu el?
- Nu.
- Pff, habar n-ai să te distrezi.. și dacă te distrai un pic cu el, ce? Nu afla nimeni.
  M-am uitat la ea și simțeam nevoia să o pleznesc, dar m-am abținut și doar am zâmbit.
Atunci a bătut la ușă trupa șoc, sau doar o parte: era doar Brook cu Ștefan și Ioan.
- Unde sunt Andre și Șerban? i-am întrebat.
- Jos, în mașină, m-a lămurit Ștefan.
- Aa..
Am tras o privire lui Ioan. Era destul de abătut și-mi părea rău..
Atunci am auzit un sunet de metale izbindu-se afară. M-am repezit la geam.
Am înlemnit..Duster-ul lui Șerban era făcut sandwich între Audile lu' Ioan și..o mașină de pizza..
★ ★ ★
Eram la spital și mă uitam cum o asistentă sau ce mama naibii era se ocupă de rănile ei. Se pare că nu fusese așa grav cum mi se păruse, ori asta ori Duster-ul e mai sigur decât credeam.
Șerban era în alt salon, el își fracturase un braț pentru că și-l prinsese aiurea între el și volan.
Andreea avea doar niște zgârieturi, cam adânci, adevărat, și multe vânătăi. Dar per total verdictul fusese pozitiv și urmau să fie externați tot în seara asta..sau dimineața aceasta pentru că se făcuse vreo patru.
Cel mai grav ajunsese șoferul de pizza și nu atât din cauza impactului cât pentru că era aproape în comă de la niște droguri pe care le consumase înainte de livrarea Danei.
În concluzie nu fusese atât de grav dar toată lumea era panicată, deși ai noștri erau bine.
Am ajutat-o pe Andreea să iasă în fața spitalului pentru că urlase la mine că dacă o mai țin înăuntru (că o țineam eu, ce să zic) înnebunește.
- Ai o țigară? m-a întrebat un tip care se învârtea nervos prin fața spitalului.
- Nu, apoi mi-am adus aminte că aveam deși nu mai știam de unde și l-am scos din buzunar și i l-am întins.
- Auzi? mi-a zis Andreea după ce tipul s-a îndepărtat.
- Hmm? am zis aprinzându-mi o țigară și sperând că sunt iertată pentru asta.
- M-am sărutat cu Șerban.. adică el m-a sărutat, anyway.
M-am uitat la ea șocată.
- Când..?
- Înainte să intre ăla cu pizza în noi, femeie! și mi-a luat țigara ca să tragă un fum.
M-am uitat la ea șocată din nou.
Apoi am râs.
- De ce râzi, mă?
- Te sărută un tip o dată-n viață și în mai puțin de cinci minute aproape dai ortu' popii.
- Da' n-a fost chiar sărut..
- Da' ce-a fost? Pupicel pe obraz?
- Nu mă, m-a sărutat..un pic.
- Un pic, ne-un-pic, te-a sărutat. Punct.
Apoi a ieșit Brook din spital și s-a holbat la noi, nefumătoarele..cum fumam.
- Da' bine, e! Eu vă caut prin spital și voi la țigară. Despre ce vorbeați?
- Despre cum a sărutat-o Șerban, i-am răspuns.
- OOOOOOOOO, spune tot! a sărit Brook pe ea.
Mie îmi suna telefonul. Era Vlad.. care rămăsese dormind la Dana. Uitasem toți de el.. ups.
- Alo?
- Mă, unde mama dracu sunteți? a țipat el.
- La spital.
- Ce?
- Au avut Andreea și Șerban accident de mașină dar înafară de câteva șifonături sunt ok.
- Bun..auzi? Unde e BMW-ul?
- Dar la ce-ți mai trebuie?
- A venit Florin după el..cu încă două matahale, și Dana a cam fugit și nu știu unde e.
- Ok, stai acolo că vin eu. Le dau patru BMW-e peste moace de văd roz pân' la vară..
- Sau nu..
Și mi-a închis.
Din trei mașini funcționale, în numai 2 ore rămăsesem cu nici una, așa că am închiriat o rablă de Logan de lângă spital.
Ioan a acceptat să vină cu mine pentru că era cam singurul treaz și cu carnet prezent și apt de șoferie.
★ ★ ★
Vlad era în fața blocului. Fusese oricum cotonogit oleacă, avea un ochi vânăt. Florin cică îi dăduse termen până mâine să-i aducă BMW-ul. Ete na.. că-i după el..
Ne-am organizat. Brook, Andreea, Șerban și cu mine urmam să ne întoarcem în Piatra cu, bineînțeles, BMW-ul. Iar Ioan și Ștefan rămâneau în Iași până aflau cum rămâne cu mașinile distruse în accident.
Cum Șerban era infirm iar Andre și Brook nu se urcaseră la volan în viața lor, eu aveam onoarea de a conduce spre casă.
Speram doar să nu mă ia un polițist la bani mărunți pe drum, că o beleam.