1001 oameni

Capitolul 11 (E.)

M-am trântit pe fotoliul și m-am apucat de bocit. Eram terminată. Nu știam dacă de nervi sau de griji. Am încercat să mă îmbărbătez singură. Sigur Brook era bine și doar eu făceam pe prăpăstioasa.
Am căutat scuze pentru lipsa ei de semnal:
Doar era duminică. Era la bunicii ei la Dumbrava. Sigur e la biserică acum. Normal că n-are semnal. Dar..Am venit cu ea la Sinaia, sigur n-am pus eu gura pe droguri aseară. Nu, n-ai pus gura dar poate ai tras pe nas..
Nu, e bine, a ieșit să se plimbe, se întoarce ea, vreo.. dată. Poate am uitat-o prin Brașov, prin baia din pub, poate...
Atunci am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Ștefan. Mi-a răspuns plictisit cu un alo.
- Alo? Ștefan? Ești în Piatra?
- Da..de ce?
- Știi unde stă Brook, nu? Poți să mergi să vezi dacă e acasă?
- Acum??
- Nu, Ștefan, ieri...normal că acum!! am urlat la el.
- Ok, ok, te sun eu.
- Mersi, pa!
M-am așezat pe blatul din bucătărie și m-am gândit la cum de am început să-i spunem Brook, că doar n-o chema așa.
Eram într-a 9 a și era a doua zi de școală. Stăteam singură în prima bancă ca ultima tocilară. Atunci intrase Brook. A fost prea chioară ca să vadă locuri libere în spate deci s-a plantat lângă mine.
- Hei! am încercat eu să par politicoasă.
- Sal'! mi-a răspuns cu juma' de gură, încercând să-și dea ghiozdanul jos.
- Mă chemă Tasi, am continuat.
- Tasi?
- De la Anastasia..
- Aa.. Ești tipa aia cu multe nume, a zis râzând. Ai nume fain..pe mine mă cheamă Ioana (am respirat ușurată că și-a adus aminte să-mi spună, mă simțeam incomod să o întreb), dar tata voia să-mi zică Brooklyn..
- Brooklyn? am zis râzând și bucurându-mă că e vorbăreață.
- Brook pentru prieteni, a dat să glumească.
Dar gluma s-a transformat în realitate. Normal că s-a luat lumea de mine că-i zic așa că doar nu era numele ei, dar s-au obișnuit și au adoptat-o cu timpul.
Am râs pe sub mustață la revoltele lui Șerban: că eu abia o știam, și el o știa de atâta timp..cum de-mi permiteam?
L-aș fi plesnit și acum..
Mi-a sunat telefonul. Ștefan.
- Da?am zis grăbită.
- Nu-i nimeni acasă. m-a pufnit râsul, Brook își spunea Nimeni pe whatsapp și în momentul ăla orice îmi stârnea nervii. Hai Mersi, pa!
  - P..
I-am închis în nas cum se zice.
Am dat-o în mă-sa de treabă și am ieșit să o caut.
Ajunsă afară nu știam pe unde să mă duc: pădure, spre cabane, lac? Unde??
Cât stăteam eu în cumpănă așa cineva m-a atins pe umăr. Voiam să am un cuțit ca să mă întorc cu efect, dar n-avem. Am oftat dezamăgită și m-am întors.
Vai, vai, vai.. m-au trecut toate apele..