1001 oameni

Capitolul 38 (Diana)

Partea I

Mă așteptam să sară lumea de sub mese când avea să intre Ștefan pe ușă, dar nu a fost așa. Doar i-au strigat în cor „La mulți ani!" și l-au îmbrățișat pe rând.
Atunci observasem că nu știam marea majoritate a persoanelor de acolo, iar pe celelalte le știam doar din vedere. Camera era plină de copiii „știuți" ai școlii, elevii care se remarcau și își creau mituri în liceu prin diferite metode: creier sau boacăne. Nu făceam parte din categoriile astea și uitându-mă la Andreea și Brook vedeam clar pe fețele lor că se simțeau la fel de stinghere acolo ca mine.
Jaser era oarecum gazda deși nu făcuse decât să invite lumea, dar era intermediarul dintre petrecăreți și sărbătorit, noi nu mai contam, chiar dacă teoretic făcusem munca grea. Dintr-o dată voiam acasă.
Frate-miu se băga în seamă cu toți și toate fetele săreau la el să-l îmbrățișeze, după ce-l îmbrățișau pe Ștefan, evident. Mă uitam la Brook când vedeam o tută apropiindu-se de sărbătorit dar ea era undeva în lumea ei, lăsase baltă vizionarea spectacolului. M-am uitat și după Tasi, dar nu am văzut-o, probabil nici nu avea să vină, asta mă întristase.
Din mulțime răsărise Șerban cu mâna lui în ghips încercând să o țină cât mai departe de populație. A sărutat-o pe Andreea și a luat-o de mână:
- Sper că nu vă supărați dacă v-o răpesc, ne-a spus nouă, de fapt doar mie pentru că Brook încă privea undeva în gol și se gândea la ceva ce se vedea că o apăsa.
- Să ai grijă de ea, i-am spus.

Șerban a dat aprobator din cap și a dat să plece trăgând-o pe Andreea după el.

- Și n-ai voie să o trântești de vreun perete! am adăugat crezând că n-or să mă audă din cauza muzicii, dar s-au uitat amândoi la mine ciudat.

- Promit, a pufnit Șerban.

I-am urmărit cu privirea până s-au pierdut prin mulțime.

Apoi s-a apropiat Ștefan de noi, de fapt de Brook pe care a vrut să o sărute, dar ea l-a dat la o parte. A rămas concediat neștiind de ce a reacționat așa.
- Ce s-a întâmplat? a întrebat-o cu o față foarte vinovată, dar Brook n-avea milă.
- Știi ce ai făcut! - replică tipic feminină.
Aproape m-a pufnit râsul. De dragul gravității momentului m-am abținut altfel m-aș fi prăpădit de râs.
- Dacă aș fi știut nu te-aș mai..
Dar n-a apucat să termine, Brook s-a întors și a plecat spre baie, presupun.
Ștefan s-a uitat la mine disperat. Voia o lămurire urgentă și eu eram singura de prin jur care putea să i-o ofere.
- Tasi nu e aici, i-am zis jucându-mă absentă cu un pai de pe tejgheaua de lângă. Și știi de ce n-a mai venit. N-a fost frumos ce ai făcut și dacă aș putea te-aș bate.
- Și ce ar trebui să fac acum?
Apoi de nu știu unde răsărise din nou Brook. Își uitase telefonul lângă paiele cu care mă jucam.
- Să-ți ceri scuze, zic! a sărit pe el, chiar era nervoasă.
- Bine..am să..
- În genunchi! Și o lași să-ți dea și ea o palmă!
De data asta chiar m-a pufnit râsul. Nu m-am putut abține. Fața de mascul alfa rănit în orgoliu era prea hilară. A rămas uitându-se la Brook confuz - spera ca ea să fi glumit. Ei bine dragă Ștefan, n-a glumit.
Apoi a intrat Tasi ceea ce ne-a cam șocat pe toți. Era foarte veselă și a venit spre noi zâmbind. I-a zis „Lma" lu' Ștefan pentru că i-a fost prea lene să zică toată propoziția și i-a întins o cutiuță legată cu o fundiță.
La asta nu m-aș fi așteptat și probabil nici Brook, dar după fața ei nu l-ar fi iertat dacă el nu făcea ce îi spusese - indiferent că Tasi trecuse peste. De fapt nu cred că trecuse peste, dar fusese o răzbunare subtilă și elegantă, oricum se simțea vina lui Ștefan pulsând din ce în ce mai puternic în aer. Se simțea incomod, la propria petrecere.
Atunci s-a pus în genunchi, nu știu dacă din cauză că vina îl apăsa sau chiar nu voia să o mai vadă pe Brook în halul ăla de nervoasă, oricum scena părea ciudată. Mai ales că Ștefan încă avea cutiuța de la Tasi în mână. M-am uitat în jur și l-am văzut pe Jaser privind al naibii de confuz, da, el vedea scena așa cum mi se părea și mie că se vede - o cerere în căsătorie autentică. S-a apropiat de noi la țanc ca să audă scuzele lui Ștefan către Tasi, Jaser s-a liniștit. Apoi a urmat întrebarea lui firească:
- De ce ți-ai cerut scuze?
- Stai, palma, a ținut să-i reamintească Brook lui Ștefan.
- Cred că ajunge, a zis Tasi. Scuze acceptate.
- Mă luminează careva și pe mine? a insistat Jaser.
- Nu mai contează acum, dansezi? l-a întrebat ea jucăușă.
El a dat aprobator din cap și au plecat să danseze.
Ștefan s-a ridicat de jos și aștepta în liniște reacția lui Brook.
- Ce zi e azi? a întrebat ea.
- Marți.
- Bun. Vreau să beau!