LN *5*

Chapter 1.

N/A: Salut, bai. Stiu ca v-am lipsit.

Well, dupa cum vedeti, m-am decis sa fac si volumul 5 dupa mai mult timp de gandire. Nu eram in totalitate sigur daca ar trebui sa continui seria asta, dar m-am gandit, m-am gandit, m-am gandit, si pana la urma m-am hotarat sa o fac.

Primul lucru cu care vreau sa incep este cel de a anunta  — daca cumva nu am spus-o pe celalalt cont —  ca m-am decis ca seria sa fie in varianta anime. 

Al doilea este ca chiar daca am primit candva mesaje de la persoane ce ma luau in ras ca scriu lucrari de genul, am decis sa le ignor si sa nu-i bag in seama mai ales pe cei care duceau discutia mai departe. In fine. 

Mai departe mai vreau sa spun, sau ma rog, sa scriu ca sper ca ceea ce aleg sa scriu in continuare o sa fie pe placul vostru, si totodata mai astept pareri, sugestii si posibile idei cand voi mai ramane in pana urmatoarea data))

Kai ma privea manios in timp ce statea cu mainile la sold exact ca o mama suparata ce isi certa copilul care a creat o problema grava. Pentru cateva momente am simtit o senzatie ciudata, dar mi-am scututrat capul dand la o parte gandul acela. 

— Mai spune-mi odata. Ce... ai facut? Kai a intrebat din nou printre dinti.

Prima data nu am fost sigur daca ar trebui sa imi deschid gura si sa-i spun, dar vazandu-i expresia de pe chip m-am horatat sa vorbesc.

— Ei bine,... am participat la un concurs care presupunea ca are o excursie in Anglia. Si l-am castigat.

— Te-ai traznit?

M-am incruntat si l-am privit confuz nestiind ce sa fac. 

— De ce... spui asta? l-am intrebat nedumerit.

— Fiindca pari ca ai innebunit.

 Atunci cand i-am auzit vorbele si tonul cu care le-a rostit am simtit cum starea de vina persista si ma intristez.

—Dar... am facut-o doar pentru a te mai inveseli putin. M-am gandit ca ar mai trebui sa mai iesi putin afara... ai stat asa de mult inchis in casa...

— Chiar nu te priveste ceea ce fac! Cu atat mai putin daca ies sau nu din casa!

Am ramas putin timp tacut pana cand am adunat cateva idei si am incercat sa le dau glas:

—Dar nu aveam idee ca te vei supara asa de tare... nu am—

Kai mi-a facut semn sa ma opresc, si chiar asta am facut. L-am vazut cum a oftat zgomotos si si-a trecut mâna prin par fara sa mai spuan nimic. Am avut intentia de a-i vorbi din nou si de a incerca sa-l linistesc , dar exact atunci a trecut pe langa mine, cu siguranta indreptandu-se catre dormitorul sau.

N/A: Credeati ca se termina chiar aici? Haha, nu. Mai este inca putin. Nu scapati voi de mine asa de usor😂

Zane pov.

 In timp ce strangeam masa ceilalti au iesit din bucatarie si s-au imprastiat prin casa ducandu-se in treaba lor. Cu siguranta Jay si Cole se vor juca alt un joc, Nya va citi sau va iesi putin, iar Lloyd... de el nu sunt sigur. Ce-i drept, probabilitatea ca el sa faca ceva constructiv pentru sine era cam mica.

***

L-am zarit cu coada ochiului pe Lloyd cum intra in bucatarie si se aseaza la masa.  Dupa ce am lasat ultima cana in suport m-am intorrs catre blond si l-am privit.

— Lloyd. Doresti ceva? 

Si-a indreptat privirea catre mine pentru cateva clipe pana sa si-o arunce inapoi pe mainile sale si sa-mi raspunda incet:

— Lapte cald se poate?

— Sigur.

Dupa atata timp el inca este afectat. Incearca sa treaca peste, dar nu putea. Ceva il tinea inca captiv in acea zona.

— Zane, iti pot pune o intrebare?

De cand nu mi-a mai spus asta!

— Daca tu ai fi in locul meu, ce ai face?

Prima data cand l-am vazut privindu-ma din nou m-am uitat in alta parte, evitandu-l. Cu siguranta stia ca inteleg la ce se referea.

— Pai... as incerca sa rezolv situatia cu Kai. L-as cauta si as vorbi cu el.

— De ce?

— Cu el te-ai certat.

— Dar...

Si s-a oprit brusc. Nici nu stia ce sa spuna!

— Eu cred ca ar trebui il cauti pe Kai in Ninjago si sa vorbiti. Lloyd, cu siguranta si el regreta ce a spus. Adica, da, oamenii spun lucruri adevarate si neadevarate cand sunt furiosi. (N/A: Se refera la cearta de la Dojo, nu la discutia de la spital.)

— Si de unde stii tu ca acele lucruri sunt neadevarate?

— Deoarece el are un tic cand face asta, dar nici el nu stie.

— Serios? Lloyd s-a uitat curios si surprins la mine.

  Am suras, si am dat din cap.

— Il cunosc bine pe Kai. Suntem prieteni de ceva timp, si stiu mai multe decat stie el despre el.

— Iar eu am fost fratele lui, si tot nu stiu nimic despre el...

— Dar de ce ai folosit trecutul aici? 

Nu am primit vreun raspuns prea curand, motiv pentru care l-am lasat pentru moment sa se gandeasca la ce avea in cap. In acel interval de timp am stins aragazul si i-am adus laptele, asezandu-ma in scurta vreme inapoi la masa, in fata lui.

— Deci? am continuat sa insist.

— Eu... nu... chiar... chiar nu stiu... Llyod a reusit sa spuna ceva intr-un final.

— Cum intelegi? Nu ai cum sa spui ca nu mai esti pentru ca oricum esti. Si asta este fie ca vrei, fie ca nu.

Lloyd a dat din cap, iar eu simtind ca atmosfera aceea sufocatoare s-a mai diminuat mi-am aruncat privirea asupra ferestrei de langa noi. Am observat cum sensei Woo iesea din casa grabit incotro cine stia . Aceea ere sansa mea sa pun mana pe scrisoare!

— Lloyd, am putina treaba de care trebuie sa ma ocup, bine? am spus iesind grabit din bucatarie, fara sa mai ascult si raspunsul lui.

Nu a trecut mult timp si am intrat in dormitorul lui sensei cu grija, dupa ce m-am asigurat ca nu este nimeni prin imprejur. Imediat de cum m-am vazut inauntru am inceput sa caut, punand lucrurile la loc dupa aceea. Asa au trecut cateva minute bune, iar atunci cand am ajuns la ultimul sertar eram cu sufletul la gura, rugandu-ma sa fie in acela. L-am deschis incet si am ramas nemiscat cu privirea atintita asupra unei hartii. 

Era acolo! Am gasit scrisoarea! 

Reamintindu-mi ca sensei Woo ar putea ajunge in orice clipa, m-am ridicat imediat si am imparutit scrisoarea, bagand-o in buzunarul pantalonilor. Am vrut sa fac cale intoarsa si sa plec, dar exact in acel moment am auzit usa dormitorului cum se deschide, lumina de pe hol intrandu-mi in ochi, aceasta fiind urmata de vocea lui sensei.

— Ce cauti aici, Zane?