LN *5*

Chapter 2.

N/A: Well, mai am cateva lucruru de anuntat inainte sa incepeti sa cititi capitolul.

1. Sunteti prea multi cu crush-ul Cole si Kai. Ar trebui sa mai puneti si pe altcineva.

2. Personajele vor aparea rand pe rand in carte.

3. Incepand cu capitolul asta, voi incepe sa scriu la persoana a treia. 

Asta e tot.

Trecuse ceva de cand Kai n-a mai iesit din camera lui. 

Complet dezamagit de sine pentru ca l-am suparat Ace s-a rezemat de perete si s-a lasat sa alunece in jos, strangandu-si genunchii la piept. In capul lui era prezent doar gandul cat de suparat putea fi satenul pe el in momentul de fata! Era atat de sigur ca a inrautatit lucrurile incat nu isi putea alunga din cap acele ganduri.

— De ce ai fata asta?

Ace si-a ridicat privirea, in fata sa remarcandu-l pe satenul care se uita la el. Nici nu l-a auzit cand a iesit din camera si a venit inaintea lui!

— In regula, o sa repet: de ce ai fata aia?

— Doar ma gandesc... Ace a zis incet.

— Si chiar asa încruntat esti cand te gandesti?

Inca una din glumele lui seci. Lui Acea chiar i-a fost dor de ele.

— Esti bine?

Ace nu i-a raspuns, si mai mult decat atat l-a lasat si fara vreo explicatie. Kai a oftat si s-a asezat langa brunet incercand sa-si adune ideile la un loc.

— Imi pare rau ca m-am suparat pe tine. Kai a vorbit intr-un final.

— E in regula; inteleg.

— Ace, chiar imi pare rau ca te-am facut sa te simti asa de oribil.

— E in regula am spus.

— Nu ar fi trebuit sa ma supar asa. De fapt, nici nu ar fi trebuit sa ma supar. Chiar nu aveam de ce!

— Kai—.

— Nu pot fi suparat pe faptul ca vrei sa ma faci sa ma simt mai bine!

— Dar... uneori pur si simplu ma simt ca un monstru...

  Ace n-a mai apucat sa mai continue fiindca Kai l-a apucat de umeri si l-a privit in ochi incat sa-i poata capta atentia.

— Nu... esti un monstru!

— Dar am fost unul! Si pentru ca am fost, uneori imi da de gandit daca mai sunt sau daca ma voi redeveni unul.

— Nu e adevarat. Gresesti! Odata ce ai fost o persoana rea si te schimbi, nu mai ai cum sa fii din nou acea persoana.

— De unde stii asta?

— Fiindcă chiar tu mi-ai spus.

Ace a ramas putin timp pe ganduri pana cand a reusit sa indruge un mic „eu" ?  la care Kai a zambit usor si-a dat din cap bland.

—Da, chiar tu. Crezi ca daca ai fi fost un monstru, te-as mai fi primit langa mine si te-as mai fi lasat sa-mi fii alaturi? Tine minte, nu esti un monstru. Esti versisorul meu.

N/A: Da, chiar nu scăpati de mine :)) Nu s-a terminat, nu sunt asa rau. Mai este putin.

Zane pov.

  Cred că sunt mort în momentul de față.

-Zane, ce cauți ...?

  Vocea lui sensei fu întreruptă de telefonul fix din camera. Sensei m-a privit brusc speriat, apoi a zis cu o voce tremuranda:

-Nu conteaza.... ar fi mai bine dacă ai pleca, Zane.

  Am plecat imediat din camera si m-am oprit dupa un colt, ramanand acolo in liniste. Nu știu de ce, dar aveam impresia ca va sta de vorba cu acel barbat cu care il mai auzisem vorbind dimineta. Stiu ca ceea ce fac eu acum este practic o lipsă de respect si o încălcare a intimitătii, dar chiar  nu aveam de ales.

-Iti cer sa nu mai încerci să mă prostesti. Stii bine ca nu te voi lasa sa ajungi la nepotii mei.

-La un moment dat, stiu ca te vei lasa de tot binele asta dezgustător si ca te vei alătura de partea noastră.

-Gresesti. Nu imi voi trăda stramosii si, mai ales, elevii care au devenit pana la urma adevărati Maestri.

  Apoi nu se mai auzise nimic de celalt fir al telefonului, doar cum telefonul fix este pus inapoi la locul lui. Imediat ce am observat ca s-a terminat conversatia am mers in camera mea si a băietilor. Stiam ca niciunul nu este acolo deoarece toti sunt in sala cu jocuri video. Am inchis usa si m-am asezat la birou acotand scrisoarea din buzunar și deschizand-o. Pe măsură ce citeam deveneam din ce in ce mai șocat... Cineva il ameninta pe sensei cu Kay si Lloyd!

N/A: Păreri? Da, inafara ca is un lenes bun de nimic caruia ii ia destul de mult timp sa faca un next o singura data la nush cata vreme. Pe asta am mai auzit-o de la multe ori :))