Despre fericire...

#Iubirea1

Nimeni nu se naște invatat...Asa cum nimeni nu stie de la bun inceput ce e iubirea si descoperă asta pe parcurs, fiind ranit sau rănind la rândul lui si văzând urmările faptelor sale. O sa va spun mai întâi cum am vazut la inceput iubirea...
Pentru mine iubirea a fost la inceput o competiție intre fete (fete de 8 ani). Toate ne doream acel baiat perfect ce ne era coleg si toate il iubeam (cam cat poate iubi un copil de 8 ani). Ei bine... eu eram foarte apropiată de el pentru ca eram foarte buni prieteni, in timp am devenit cei mai buni prieteni si eram foarte atașata de el, atat de atașata încât prin clasa a 6-a sa vreau să-l face gelos (minte de copil). Ehh... zis si facut asta am incercat sa fac. Am inceput o relatie cu un baiat inalt, brunet, cu niste ochi verzi pătrunzători (imi e dor de relațiile de la varsta aia). Am inceput sa il plac pe acel baiat si am uitat usor usor de acel Fat-Frumos pe care toate il slăveam. Asa a inceput prima iubire... Din încercarea de a face gelos un alt baiat m-am îndrăgostit de altul si am avut o relatie de un an. Dupa asta a fost perioada aceea de "Il vreau inapoi! Ba nu nu il vreau!" perioada care s-a sfarsit atunci cand am ajuns la liceu. Pe perioada verii încercasem sa stau cu un baiat blond, cret si de data asta avea ochii albastri. La liceu am ajuns sa stau cu el pana la urma, dar perioada scurta. La copii iubirea dureaza putin. De fapt, dureaza atata timp cat nu apare un altul care sa o farmece si sa uite de iubirea pentru celalalt. In perioada in care am avut o relatie cu acel "celalalt" care m-a fermecat doar pentru ca era mai mare decat mine am ajuns sa sufăr destul de mult, însă o despresie era cam mult pentru un copil, mai ales una din dragoste. M-am despartit si de el si am inceput o alta relatie care a fost ca si cum nu ar fii fost. Nu m-am mai implicat si nu l-am iubit nebunește. Începeam sa ma maturizez usor usor, ca mai apoi dupa cateva zile sa cunosc ceva ce toti numiți "iubirea vietii" si care va fii mereu in inimile voastre orice s-ar intampla. Atunci m-am maturizat cu adevarat. Nu-i asa usor sa cunosti iubirea la o varsta asa frageda. Te afectează totul, absolut totul si începi sa nu mai gandesti limpede. Incerci totul ca sa il faci mulțumit pe cel de langa tine si daca nu reușești vei fii dezamagit de propria persoana... Ohhh acele nopți nedormite si oceanele de lacrimi... Ce amprenta pe suflet... La un moment dat am vrut sa uit. Cea mai mare greseala!! Sa incerci sa uiti.... Oare ce era in capul meu? Sa uiti pe cineva... Am stat cu un altul... un oarecare, un alt suflet rătăcit. Niste ochi superbi pe care i-am cucerit cu un suflet pur si care povestea cu multă durere despre o iubire mare... A vrut sa ma ajute si sa ma faca sa uit. Nu a mers. L-am facut sa se schimbe, l-am schimbat deșii... in iubire nu trebuie sa incerci sa il schimbi pe cel ce il iubesti, trebuie sa il accepți cu bune si cu rele. Nu pot spune ca nu l-am iubit, nu pot spune asta pentru ca am un suflet care iubeste mult si se atașează repede de oameni, însă am facut greseli ținând langa mine un alt suflet care nu imi aparținea. Nu imi apartinea pentru ca nu reprezenta totul pentru mine. Acum cand timpul a trecut destul stiu ca am procedat gresit atunci, însă timpul nu mai poate fii dat inapoi... rănile mele si rănile facute de mine nu mai pot fii șterse... ele s-au vindecat acum si stiu ca acel baiat și-a gasit pe altcineva care să-i dea linistea sufleteasca pe care eu i-am promis-o însă doar am creat haos in sufletul sau si am luat si ultima urma de liniște ce dăinuiea in acel suflet... Si asta pentru ce? Pentru ca altcineva stârnise furtuna in sufletul meu si ma hipnotizase... O lunga perioada, cam cat a durat relatia (un an) am împărțit doar ceea ce primisem eu pana sa il cunosc. Si nu doar lui ci mai multor persoane... Ce pot spune... sunt o persoana darnica. Am chinuit suflete un an apoi m-am intors la cel ce mi-l chinuia inca pe al meu...