Elora și Darul Stelelor

Cap 3

Fata simți mâna rece a femeii care îi cuprinde încheietura, și în urmatoarea secundă se simți ușoară ca un fulg, ca și cum gravitația nu mai avea nici un efect asupra ei.
Senazația trecu la fel de brusc precum apăru, și dură câteva secunde.
-Am... ăăă... Am zbu... Zburat? întrebă cu greutate Elora.
Era amețită și gata, gata să cadă cât era de lată, pe pământ.
-Nu, îi răspunse femeia.
Ea nu părea de loc afectată.
-Stai calmă, e normal să fi amețită, o liniști aceasta. Nu am zburat, dar nu aș zice nici că ne-am teleportat. E mai complicat. Vei învăța asta la orele de Practică a Abilităților  Suplimentare.
-Pactica a ce? întrebă fata, încercand să își fixeze privirea într-un punct, ca să nu mai vadă în ceață.
-PAS, pe scurt!
Dar fata nu mai ascultă. Imediat ce își reveni și scăpă de vederea încețoștă, Elora nu putu să nu observe castelul ce se ridica deasupra sa. Priveliștea uimitoare o lăsa pe Elora cu gura căscată. Unde mai pui ca stateau pur și simplu pe nori. Castelul se ridica triunfător dintre aceștia, de un alb spălăcit de trecerea timpului, cu turnulețe împrăștiate parca fară vreo logică pe acoperișul acestuia.
-Bun venit în Reverot! Frumos, nu? Haide! Trebuie să te ducem la director! îi întrerupse doamna Abbott șirul gândurilor.
-Credeam că dumneavoastra sunteți directoarea!
-Ei, așa a trebuit să spun, ca să te lase să vi cu mine! A fostnevoie de multă Putere de Confuzie, dar am reușit. Doar nu credeai că ei știu unde te-am adus! Dar acum hai, urmează-mă dacă vrei să afli cât mai multe!
Așa că o luară împreună spre castelul dintre nori.
-Cum de stă castelul pe nori?
-Ei bine, cred că ar fi cam mult să spun că e magie!
Porțile erau la fel de factastice precum castelul în sine; din lemn de stejar, sculptate manual.
Intrară într-o grădină de flori, flori pe care Elora nu le mai văzuse niciodată în viată ei, și înaintară pe o cărare din piatră. Scarile din marmură sclipeau în lumina soarelul, ceea ce îi atrase atenția ferei că, deși Soarele era mult mai aproape de ei, nu era de loc cald. Ba chiar era racoare și cerul era întunecat.
-Doamnă Abbott, de ce e atât rece și întunecos aici? întreb fata, simțind deodată că o poate întreba orice.
-Norii sunt pe nivele, începu femeia să îi explice, în timp ce mergeau de-a lungul unui coridor lung, luminat de torețe. Noi ne aflăm la primul nivel, adica norii-de-vreme-buna. Mai sus sunt norii-ce-prevestesc-furtuna si cel mai sus sunt norii-de-vreme-rea. De asta e așa răcoare. Ah, și poți să îmi spui doamna Guerrel. Numele noastre sunt mai... diferite de numele lor, așa că aveam nevoie de un nume obijnuit, răzounse acesta privirii mirate a fetei.
Coridirul nu era prea lung, și ajunseră repede la o încăpere mare, de unde urcară alte scari, de dat aceasta din ceva ce semăna cu lemnul gros din care era facută și poarta.
Trecură în liniște prin alte câteva coridoare, în timp ce Elora încerca să țină minte traseul; fără vreun rezultat, însă. Holulile erau atât de întortocheate, încât fata le pierdu șirul încă de la al treilea. Stânga, dreapta, stânga, stânga, dreapta...
-Am ajus! spuse într-um sfârşit doamna Guerrel.
Erau în gața unei uși mari și atent sculotate în lemn, cu un sistem de blicare care  depășea nivelul de logica al Eorei cu mult. Încuietorile erau plasate de-a lungul ușii, dar nu parea să existem nici un loc în care să bagu cheia.
Doamna Guerrel atinse pe pând încuietorirle, care se deblocau pe rând, și ușa se deschise.
-Dacă altcineva ar încerca asta, ar cădea printr-o trapă, și ar tot cadea până ar da de o bucla spațio-temporară care l-ar întoarce și ar cadea fix în biroul directorului, îi spuse  Doamna Guerral, expresia feței trădându-i un soi de mândrie.
-Bună, Fausta!
Intrară într-un birou imens, pe pereții căruia stăteau aliniate ca soldățeii posibil milioane de cărți.
-Bună ziua, domnule director, raspunse doamna Guerral.
Un bărbat, trecut de vârsta mijlocie stătea pe un scaun, foarte relaxat, cu picioarele întinse pe birou. Avea început de barbă, părul lung până la umeri și cărunt. Purta un costum albastru deschis cu dungi albastru închis.
-Tu trebuie sa fi domnișoara Greily, îi întrerupse bărbatul șirul gândurilor. Ei bine, bănuiesc ca doamna Guerrel ți-a explicat deja cum e cu familia ta...
-De dapt, îl întrerupse femeia, nu am ajuns până acolo!
-Ce? întrebă Elora când văzu că nimeni nu mai spune nimic.
-Păi, vezi tu, e o poveste mai lungă, îi spuse directorul. Tu ești unul dintre puținii Visionari care se nasc în familii normale. Ai puteri de Visionar, dar nu ai de unde să știi asta până nu ești anunțată de începerea ciclului școlar de pregătire. Vezi tu, fiecare are câte un talent. Unii aduc furtuna, alții ninsoarea, alții curcubeele... În primul an veți afla ce talent aveți, prin exersarea tuturor tipurilor de talent, după care susținerea unor examene de pe urma cărora veți continua sa studiați talentul respectiv în urmatorii trei ani. Majoritatea Visionarilor trăiesc printre Realiști, dar sunt și excepții, cum ar fi prifesorii de aici, sau oamenii care stau în sătucul acela, spuse, și îi indică o mică așezare pe fereastră. Tu, ca orice alt tânăr Visionar, trebuia să îți incepi cursurile anul următor, când împliniai 14 ani, dar tragicul accident ne-a obligat să te aducem aici cu câteva luni mai devreme, prin urmare îți vei petrece primăvara și vara următoare în acel sătuc, la o domnișoară foarte drăguță. Și acum cred că am terminat aici! spuse, uitându-se cu subânțeles la doamna Guerral.
-La revedere! spuse fata, în timp ce părăseau biroul, apoi luau la rand holurile, apoi grădina castelului, apoi un drum ce ducea spre sătucul în cere avea fata să își petreacă urmatoarele luni.