Elora și Darul Stelelor

Cap 8

-Hei, somnorici!
Elora deshise ochii, și tresări violent când văzu că, aplecată deasupra ei, stătea o fată blondă, cu părul prins în două codițe și ochi căprui, care îi zâmbea insistent.
-Salut! spuse Elora după ce fata se ridică, în timp ce își freca ochii.
-Bună! îi răspunse ea. Eu în locul tău m-aș grăbi, e târziu, vei pierde micul dejun!
Fata se ridică din pat, se schimbă repede cu prima cămașă pe care o găsi, și se încălță în timp ce se pieptăna, și o luă la fugă, în urma fetei.
-E cam aiurea, nu? spuse ea. Că trebuie să ne trezim așa devreme, vreau să zic.
-Mda...
Acum că o putea analiza, i se părea chiar frumoasă. Părul ei blond, cârlionțat și vâlvoi îi accentua trasaturile feței, iar ochii mari și căprui străluceau. Era îmbrăcată într-o fustă neagră, cu un tricou în dungi și o pereche de balerini.
-Sunt Edith, apropo!
-Eu sunt Elora! Încântată.
Dar nu apucara să discute mai mult, că ajunseră în Sala de Mese, unde se așezară la masa celor din anul 1.
-Hei! Surioară!
Elora recunoscu vocea aceea- era vocea lui Eathon.
-Nu îmi mai spune surioară! urla Edith, și se așeză lândă el.
-De ce?
-Pentru că nu suntem frați! Nici veri primari!
-Da, dar tot rude suntem!
-Cum zici! i-o tăie Edith, dăndu-și ochii peste cap. Ea e Elora! Am întâlnit-o de diminiață. Sau mai bine zis am trezit-o.
Elira, care până în acel moment stătuse liniștită, amestecând cu lingura în laptele cu ceriale din fața ei, își ridică privirea.
-Cred că ne-am mai întâlnit! spuse el, fixând-o pe fată cu privirea. Dar nu am avut încă plăcerea de a o cunoaște!
-Și eu mă bucur să te revăd, spuse ea, ironic.
Tipic Elora! Când nu știi ce să faci, bagă o glumă!
-Salut si eu!
-Eathon! Frate!
Era celălalt băiat. Prietenul lui.
-Salut, Mark!
Așa, deci îl chema Mark.
-Hei, bună Edith!
-Hey!
-Eathon, trebuie să vezi ceva!
-Bine, omule! Ne mai vedem! făcu el spre fete, și plecă.
Sau mai bine zis fu târât afarâ decătre
prietenul lui, Mark.
-Ce e cu ei? o întrebă Elora pe prietena ei.
-Mai nimic. Sunt puși pe șotii! El e Eathon, iar celălalt e Mark. Mai e unu', Matia.
-Par bătuți în cap!
-Eathon e vărul meu primar, spuse Edith, schițând un zâmbet.
-Scuze! spuse Elora, dar luă exemplu de la Edith, care începu să râdă.
-Nu e nimic! De când suntem mici îi repet acest lucru!

***

După micul-dejun, urmau sa susțină unul dintre multele EDA (examene-de-abilitate) care, la sfârșitul anului, aveau să decidă ce "talent" aveau.
Elora nu avuse astfel de emoți în viața ei.
-Stai calmă! Nu înțeleg de ce te agiți atât! îi spunea Edith.
-Tu cum de nu ai emoți?
-Păi, eu cred că știu deja ce talent am. Controlatul furtunilor, ca mama și tata. Mă trag dintr-o lungă generație de controlatori de furtuni. Ai tăi ce talente aveau?
Acum era acum! Se pare că de ce te temi mai tare nu scapi. Ce putea spună? Nu putea recunoaște că singurul talent al părinților ei era... să fie oameni.
-La fel! spuse ea repede.
-Da? Cum îi cheamă? Ai mei trebuie să îi cunoască! Cei din aceeași branșă se știu!
Rahat! Acum ce să zică?
-Mă îndoiesc! Locuiesc jos, nu prea urcă pe aici!
-Ba, trebuie să se știe!
Fata se întoarse înapoi în timp pentru câteva secunde. "Poftim? Fiica lui Brexin? Controlază aerul? Dar provine dintr-una dintre cele mai vechi familii care controlează furtunile!" Asta era! Mai bine decât să tacă!
-Sunt rudă îndepărtată cu familia Brexin.
-Ah! Ești verișoară cu fiica lor? Cea care controlează aerul! E în anul 2, dacă nu mă înșel!
Din fericire, fata nu trebui să răspundă la această replică, deoarece intrară în clasa doamnei Andromeda, la cursul controlului curcubeelor.