Elora și Darul Stelelor

Cap 6

Dar nu se dovedi atât de "plăcută" pe cât se anunțase.
De fapt, timpul trecea dureros de lent. Mai de cât un melc cu piciorul rup, își spunea Elora.
În cea mai mare parte a timpului lucra la bucătărie sau la curățătorie, dar când mai prindea o diminiață liberă "evada" puțin din aerul închis al hanului și pleca la plimbare.
Își crease, treptat, o rutina; aproape în fiecare zi mergea la o cafenea, situată la câteva străzi depărtare de hanul Talyei. Îi plăcea să obseve oamenii, Visionarii, să studieze modul lor de viață, rutina lor zilnică.
În acest mod, aflase în câteva săptămâni tot felul de lucruri, probabil inutile, despre modul de viață al unora și al altora.
Știa ca doamna Crrow cumpăra de la același magazin, de zeci de ani, același produs în fiecare zi- un fel de gel pentru îndepărtarea Nevirelor, ce or mai fii și alea. Sau că domnul Lugevsby, proprietarul unui magazin de animale, era alergic la aproape tot felul de creaturi, iar faptul că acesta vindea în propriul magazin astfel de viețuitoare nu îmbunătățea situația. Mai erau și domnul și doamna Delevsy, soț și soție, care deținiau librăria orașului. Elora intră într-o zi acolo, și, fără să știe, se împrieteni chiar cu doamna Delevsy, în timp ce admira toate cărțile acelea, cu coperta din piele, și pagini din pergament. Fusese drăguță să îi prezinte biblioteca, să îi recomande cărți, și chiar să îi dea una cadou. "Lumea Visionarilor-un tărâm periculos, dar magic" scria cu litere mari, aurii pe coperta din piele cusută manual a acesteia. O căpătă după ce îi povestise doamnei bfunete, cu ochelari despre cum ajunsese ea orfană, fară să aibă habar dacă visează sau nu.
  În primele zile petrecute pe acolo, află și că Talya era logodită, iar soțul ei deținea cafeneaua în care ea își bea în fiecare diminiață cafeaua.
Îl mai văzuse chiar și pe biatul peste care dăduse în prima ei zi acolo. Se îndoia că el o văzuse, sau că măcar o băgase în seamă. Era tot timpul înconjurat de cei trei prieteni ai lui. Îi vedea adesea cum joacă farse oamenilor, și se amuza, stiind ca doar ea cunoaște sursa dezastrelor. Doar ea știa de unde căzură castraveții murați, drept în capul doamnei Crrow, când ieșia din magazin cu sticlucele de gel contra Nevirelod. Doar ea îi observă pe băieți când legară sfoara invizibilă de-o parte și de alta a drumului, provocând un adevărat haos în mijlocul drumului. Doar ea știa că șoarecele de la cofetărie nu era real. Deși patronul cofetăriei o merita,
între noi fie vorba. Era un batrânel arțăgos, care gonea copii din fața magazinului său ori de câte ori îi vedea stând pe acolo.
Învățase, în cele din urmă, destule lucruri despre Reverot, de pildă ce animale creșteau, cum se împărțeau banii, ce medicamente (sau, cum le spuneau ei, poțiuni) să folosească în diferite situații.

Deși fata număra zilele până la începerea propriilor ei ani de stidiu, parcă nu mai veneau. Pe cât de puține zile rămâneau nebifate în calendar, pe atât de mare creștea nerăbdarea ei.
Până într-o zi. O zi pe care probabil nu avea să o uite prea curând. O zi în care deschise ochii diminiața, și văzu încăperea luminată de razele slabe ale întâii zile de toamnă.
Avea bagajele făcute de câteva zile, și cărțile, pergamentele și penele fuseseră și ele achiziționate în urmă cu câteva săptămâni.
Coborî la micul dejun ca în oricare altă dimineață, unde se întâlni cu Talya.
-Prima zi de școală, eh? îi spuse ea, așezându-se la masa pe care o ocupase Elora. Emoții?
-Păi... Cred...
-Stai liniștită, e normal să ai emoții, doar e prima ta zi! Stai să auzi ce am făcut eu în prima mea zi! Încă țin minte cum am coborât cu câteva ore bune înainte de plecare, când toată lumea dormea, îm sufragerie, și am început să dau târcoale încăperii! Mama și tata au crezut că e un hoț, așa că au apunat fiecare câte un obiect și au vrut să îmi dea încap cu el! Mama luase o vază, iar tata o paletă de Pozshy. Am urlat atât de tare când s-au năpistit asupra mea, că l-am speriat si pe fratele meu, care a venit alergând jos să vadă ce se petrece. Parcă și-a amintit brusc toți Sfinții Visionarilor când a început să înjure! relata femeia întâmplarea, cu zâmbetul pe buze. Oh, hai! O să fie bine! spuse ea, când văzu că Elora zâmbea la rândul ei.
-O să fie o experiență! spuse Elora, ațintindu-si privirea în farfurie, și jucându-se cu mâncarea.
-Vrei să te duc eu?
-Vrei? Mi-ar plăcea!  Păi perg să îmi iau lucrurile, nu vreau să întârzii.

În fiecare an, autobuzul spre Reverot își începea singura cursă din an, cutreerând Londra şi adunând copii care aveau să își înceapă noul an școlar. Autobuzul era invizibil pentru oamenii normali, prin urmare nu aduna suspiciuni.
Fiind că ea era deja în Rverot, Elora avea să meargă direct la castel, însoțită de Talya. Fata își luă bagajele și coborâ jos, unde o aștepta femeia.
-Ok, ești gata?  o întrebă acesta, când fata ajunse jos.
-Da!
Dar Elora nu era pregătită pentru asta. Talya se îndrepta spre un dulap, pe care îl descuie și îl deschise larg. Elora se uită peste umărul Talyei și văzu zeci, poate chiar sute de uși în miniatură. Sub fiecare era o etichetă- cafenea, cofetărie, florărie...
-Uite! Am găsit! Castelul Rverot! spuse femeia într-un final.
Scoase ușa, și ce urmă fusese uimitor. Aceasta se mări, până ajunse la dimensiunea normală a unei uși, din lemn de un maro închis, frumos scultată cu mâner de aur.
-După tine! o împinse Talya.
-Ce? întrebă fata dezorientată.
-Trebuie să deschizi ușa, spuse femeia rar, și să pășești după ea. Te va duce direct la castel!
Fata făcu exact așa cum i se spuse, și spre surprindetea ei, ajunsr chiarîn grădina de trandafiri a școlii.
Talya apăru și ea imediat dupa Elora.
-Bun! Cred că te descurci de aici! Trebuie să ajungă și restul imediat! Se pare că am ajuns cam repede! Bună ziua, doamnă Guerral! exclamă aceasta când o văzu pe profesoară. Am adus-o pe Elora!
-Mulțumesc! De aici ne ocupăm noi!