Elora și Darul Stelelor

Cap 10

Eathon avuse drepatate- cineva căutase ceva prin lucrurile ei, ale Evei și ale Maiei.
-Cine ar fi făcut asta? întrebă Danise când ajunse în cameră.
Elora nu știa. Nimeni nu știa. Dădeau doar vina unii pe alții.
-Ce s-a întâmplat aici? Cine e responsabil de această dezordine?
Era doamna profesoară Guerrel. Apăru ca prin magie în prag, urmată de domnul director şi de un profesor pe care Elora nu îl recunoscu.
-Veneam de afară, voiam sa urc să o caut pe vară-mea, Denise, şi am auzit un strigăt strident venind de aici. M-am apropiat și le-am găsit pe Eva și pe Helena, stand în mijlocul camerei, parcă întoarsă cu susul în jos! spuse Eathon, pe nerăsuflate.
-Are dreptate, doamna profesoară. Când am ajuns în cameră, toate lucrurile erau împrăștiate.
-Voi elucida eu misterul, spuse domnul director. Fetelor voi verificați dacă vă lipsește ceva, iar dacă constatați lipsa unui obiect, veniți numai de cât să mă anunțați. Faceți curat aici, și întoarceți-vă la treburile voastre.
Nimeni și mai spuse nimic. Elora o urma pe profesoara Guerrel din priviri părăsind încăperea, urmată de director și de profesorul necunoscut. Fata du surprinsa să observe, pentru o fracțiune de secundă, privirea  şceptica,  neîncrezătoare pe care profesorul i-o acordă directorului.

-Sigur?
-Da!
-Sigur, sigur, sigur?
-De câte ori să îți mai repet? Da, da și da!
-Bine, dacă ești atât de sigură, se dădu Denise bătută.
După ce profesorii părăsiră dormitorul, fete începură să își adune hainele.
-Veniți cu mine și cu băieții la o plimbare, după?  Le întrebă Eathon pe Elora și pe Denise, imediat după ce terminară de adunat.
-Nu putem, trebuie sa facem ceva foarte important, i-o luă Elora înainte prietenei ei.
-Ah, spuse Eathon. Bine, înțeleg... Nu îți place compania mea, se prefăcut el că își aduna lacrimile în pumn.
-Nu e asta,  doar ca avem treabă.  Poate altă dată...
-Bine! spuse el, schițănd un zâmbet. Dar ține mine că îmi datorezi o plimbare!
Și, spunând acestea, dispăru din pragul ușii înainte ca fetele sa îi poată spune ceva.
-Ce? întrebă Elora, văzând cum se uită prietena sa la ea.
Lucru pe care îl regretă amarnic.
-Nu vrei să mergi? O întrebă Denise.
-Nu.
-Sigur?
-Da.
Și așa ajunse în situația de față.
-Dar de ce?
-Pentru ca nu am chef sa stau cu o adunătură de miștocar care își bat joc de tot ce le iese în cale!
-Așa crezi ca e Eathon?
-Nu, dar prietenii lui, da! Crede-mă Den, i-am urmărit toată vara din cafeneaua soțului Talyei,  alergând dintr-o parte în alta a orașului și facandu-le farse oamenilor, sau râzând de unii și de alții.  Nu vreau să mă aflu prin preajma lor.
-Bine, se lasă ea convinsă.
-Bine! Ce facem?
-Păi,  urmează prânzul și următorul examen EDA, spuse Denise, uitandu-se la ceas.

***

În clasa domnului Fear domnea un întuneric atât de des încât îl puteai tăia cu cuțitul. Liniștea, mult mai profunda decât la ora domnișoarei Andromeda, făcea încăperea sa para chiar și mai sinistra. Toți îl așteptau pe profesorul care urma sa le predea controlul furtunilor.
Printre elevi circula deja zvonul cum ca profesorul,  foarte sever, extrem de secera,  se poate supune, este ultima persoana cu care ai vrea sa te pui.
Elora stătea cuminte în spatele clasei când liniștea fu întreruptă de sunetul pașilor apăsați și repezi ai profesorului.
-Bună ziua, copii, spuse el, cu un fel de răceală în glas care o cutremura pe Elora.
Unii, mai curajoși, murmurară un răspuns rapid, după care liniștea se restaura în încăpere.
-Hai sa vedem de ce sunteți în stare.
Spuse el scurt și se îndrepta spre un alt capăt al încăperii.
Pe rand, după cum îi chema el, copii păşiră în centrul sălii și încercări,  mulți fără rezultat, sa stârnească ploaia din norii ce împânzeau tavanul.
Elora putu simți privirea pătrunzătoare a profesorului care o fixa pe tot parcursul timpului. Aceasta avea privirea amintită într-un punct fix, drept în față, încercând sa ignore privirile profesorului. Când veni rândul ei, pași în față, cu capul sus și privirea nemișcată, încercând să stârnească furtuna.
După câteva încercări eșuate, se întoarse la loc, și, coada ochiului, îl observă pe profesor lăsându-şi privirea în jos și îngustându-şi ochii.
După nu îl mai privi, deși avu impresia ca el încă o fixa.

Ştiu, capitol scurt, dar chiar nu am ce altceva sa scriu și acest capitol este complet, deci m-as baga în capitolul următor dacă as mai continua, așa ca...
Spor la citit, următorul capitol va e pe drum, deci mda, mă duc sa îl continui!