Într-o seară s-a schimbat totul

    

Ora: 8:30 Sună ceasul.

În momentul acela mă trezesc şi îmi întorc capul spre fereastră. Mă întreb "Azi va fi o zi ca oricare alta, sau...?". M-am ridicat din pat, m-am uitat la ceas. Într-adevăr era timpul să mă scol, aşa că merg la bucătărie să-mi pregătesc micul dejun şi o cafea. Iar mi-a trecut prin minte..."oare, ce se va întâmpla azi?". Aud ciocănind în uşă, răspund cu un "da" somnoros. - Haide, Robert... mai dormi mult? Era mama.

- Sunt treaz, nu mă vezi că sunt în picioare? Ii răspund somnoros. - Haide odată, că trebuie să-ţi faci bagajul, se aude din nou vocea mamei. Cu o seară înainte, am hotărât cu nişte prieteni să plecăm la Braşov pentru că ne săturasem de monotonia vieţii de zi cu zi şi, mai ales, de întrebările şi "cicălelile" părinţilor. Mă simţeam închis în mine. După ce am mâncat micul dejun şi am băut cafeaua, ies din cameră şi merg să fac un duş fierbinte. După 30 de minute, ies din cabină si, aud o voce de bărbat: "Telefonul!!! Nu-l auzi?" Era vocea tatei. Într-adevăr îl auzisem, dar eram sub duş, ce era să fac? Între timp cobor scările cu un oftat destul de greu.

- Da tată, îmi cer scuze pentru asta; îi răspund eu tatei, după care mă uit să văd dacă tata era în camera lui, deoarece nu-mi plăcea ca cineva să audă ceea ce vorbesc la telefon; văd că totul e-n regulă, după care pun mobilul la ureche.

- Alo, eşti gata? Era prietenul meu, Cosmin.

- Tu ce crezi, nerăbdătorule, îi răspund cu o voce amuzată.

Stă câteva minute tăcut, după care reia conversaţia, cu un glas timid şi nesigur.

- Păi, Robert cred că da. Începuse să mă deranjeze faptul că nu avea încredere în el. Cu un glas răstit îi răspund:

- Cosmin, niciodată nu eşti sigur pe tine. Învaţă să ai încredere în tine pentru că niciodată nu poţi obţine ceva dacă nu ai curajul şi încrederea pentru a reuşi în viaţă. Ai vrea să ştii dacă sunt gata pentru vacanţa asta "nemaipomenită"?. Da, doar pentru tine am acceptat, fiindcă eşti prietenul meu. Tocmai mă pregăteam să te sun, aiuritule. Începe să radă câteva secunde, după care reia discuţia.

- Bine, o să lucrez la asta; ne vedem la Autogara la 12:30. E bine?

- Ne vedem, acolo! Am răspuns plictisit şi am închis celularul.

După conversaţia cu Cosmin, privesc ceasul şi rămân şocat deoarece era 10:30, iar eu nici bagajul nu îl făcusem. Aşa că, iau luat geamantanul şi încep să răscolesc aproape tot din şifonier şi să pun câteva lucruri folositoare. După ce mi-am pregătit bagajul, simt că lipseşte ceva. "Oare, ce lipseşte? Totul e la locul lui" gândeam eu. Uitasem cartea mea preferată. Aşadar, las o clipă bagajul deschis şi mă îndrept spre biblioteca familiei, care îi aparţinea străbunicului meu. Deschid uşa încet, ochii mei privesc agitaţi în jur; după câteva clipe de cercetare, observ cartea pe biroul de lectură. Era destul de veche, deoarece trecuse prin mâinile câtorva generaţii. Tatăl bunicului meu, avea o iubire aparte, faţă de cărţi aşa că şi-a alcătuit propria lui bibliotecă. Oricum, să revenim la subiect: Cartea era Fyodor Dostoievsky "Crimă şi Pedeapsă", o iau în grabă, mă întorc în cameră, închid bagajul, în care am pus şi cartea. Totul este complet şi la locul lui, trebuie să plec la Autogara, altfel o să mă înjure Cosmin, fiindcă nu am ajuns la timp. Aşa că am fugit cât de repede am putut.

Am ajuns cu bine la Autogara de unde, la ora 13,00, era stabilit să plece maşina spre Braşov. Eram foarte nerăbdător. Cosmin se uită la mine din când în când, probabil se întreabă de ce sunt aşa transpirat; adevărul era că gâfâiam în aşa hal, din cauza grabei cu care m-am deplasat spre autogară. Dar din fericire, nu a scos un cuvânt, timp în care eu eram în lumea mea. În gând, când am văzut că Cosmin nu-mi vorbeşte, mi-am spus: "ce bine că nu are de gând să mă întrebe ce e cu mine". Datorită căldurii din autobuz şi stării mele sufleteşti, nu aveam chef să răspund la interogatoriul lui Cosmin."A durat 2 ore drumul cu autobuzul de la Bucureşti la Braşov. Dintr-o dată, Cosmin "explodează":