Aud ușa cum se deschide după aproximativ 10 minute, iar brunetul apare cu brațele pline, la propriu, în raza mea vizuală. Îmi zâmbește și aruncă pungile cu cipsuri și câteva doze de energizant pe pat. Îmi dau seama că și-a schimbat tricoul cu unul alb, simplu, ce îl face să pară mult mai solid decât este.
―Canalele sportive încep de pe 34.
Îl anunț, când are de gand să ia telecomanda în mână pentru a schimba canalul. Se conformează și se așează pe marginea patului pentru a fi mai aproape de televizor, sau îi este pur și simplu rușine să se urce în vârful patului și să stea întins.
―Tu ce faci acolo?
Mă întreabă după câteva secunde de liniște, timp în care și-a desfăcut una din pungile cu cipsuri și energizantul.
―Incerc să dezgheț un pui!
Ii răspund puțin răstit, din cauză că puiul nu se decongelează mai repede.
Îl aud cum râde, evident că sunt amuzant. Îmi dau ochii peste cap și vărs alt ibric de apă fierbinte peste carnea înghețată.
―Nu o să se dezghețe la comanda ta, Taehyung. Lasă-l așa și vino aici!
Spune amuzat și las zgomotos ibricul din mână, pe masă, îndreptandu-mă spre el.
―Cât durează? Îmi e foame!
Mă așez tot pe marginea patului, dar mai departe de el. Îmi întinde una dintre pungile cu cipsuri, încă nedesfăcută.
―Mănâncă asta!
Zâmbesc și iau punga din mână lui, apoi o desfac. E atât de concentrat pe acel meci de biliard, iar mie doar îmi provoacă somn.
―Nu pari genul care mănâncă cipsuri...
Constat că trebuia să tac, atunci când mă privește ciudat și lasă punga cu cipsuri pe măsuța din sticlă.
―Dar ce gen par, atunci?
Jocul lui doar ce a luat publicitate, și are destul timp să mă bată la vorbe, din nou. Își sprijină palma pe pat, să se lase puțin pe spate iar ochii mei fug pe antebrațului său, pe care apar mai multe vene. Pare de-a dreptul puternic!
―Doar-doar că... pari ca și când ai mânca numai legume, știi tu... mâncare sănătoasă...
Încerc să termin întreaga propoziție, dar zâmbetul lui și stima de sine, cresc cu fiecare cuvânt pe care îl spun.
―Adică arăt bine.
Clarifică el lucrurile pentru mine și îl privesc șocat când realizez ce a zis.
―Nu!
Neg mult prea tare și îl fac să tresară puțin, dar își revine, continuând să zâmbească la fel de mult. Ii place când mă agit atât de mult.
―Deci nu îți place de mine...
Constată stins, trecându-și o mână prin păr, pentru efect, iar eu ca un prost ce sunt îi cad și mai mult în capcană.
―Ba da, raspund repede fără ca măcar să apuc să gândesc și își mărește ochii, mușcându-și buza de jos, probabil să nu râdă din nou. Ba nu! Nu! Nu!
Începe să râdă după ce neg de mai multe ori, la rând. M-am făcut atât de mult de râs, cred că și-a dat seama că îl plac... Vreau să fiu cu el, dar știu că nu se poate așa că nu i-aș cere asta niciodată.
Sunt sigur că sunt roșu la față, pentru că nu știu să îmi ascund emoțiile. Bea din doza lui de energizant și îi simt privirea pe mine.
―Ce e cu căciula aia în capul tău?
Aproape îmi vine să îi mulțumesc că a schimbat subiectul, poate realizând că este jenant pentru mine, dar încă stau cu capul jos și mă joc cu degetele.
―Nu îmi stă părul, și am deschis puțin mai devreme geamul să aerisesc, și îmi e frig.
―Pornește mai mult căldura.
Poate pentru el chiar toate sunt simple.
―Imi plătești tu întreținerea?
Neagă din cap și zâmbește nevinovat, îndemnându-mă să fac același lucru.
―Parinții tăi nu îți dau bani?
Mă întreabă dintr-o dată, și simt un gol în stomac când spune asta. Poate el primește bani de la ai lui, și asta doar mă bucură... că este apropiat de familia lui și că primește iubire...
―Nu am așa ceva...
Zâmbetul îi dispare și își lasă privirea în jos, încercând să mimeze o părere de rău. Nu spun că Jungkook este o persoană falsă, dar nimeni nu s-ar putea întrista din asta, mai ales că abia ne cunoaștem. Îl simt cum se ridică de pe pat și pune toate chipsurile pe masă, apoi despăturește plapuma și o întinde pe tot patul în timp ce continui să îl privesc confuz.
―Vino aici, Taehyung. O să îți țin de cald.
Bate cu palma pe pernă și mă târăsc în genunchi, pe pat, până ajung aproape de pernă. El se strecoară sub plapumă și o ridică cât să îmi bag picioarele sub ea, apoi o trage până mă învelește sub gât. Mă îndeamnă să îmi așez capul pe umărul lui, apoi îmi cuprinde una dintre palme și o așează pe pieptul său.
Îmi ridic privirea și îi privesc pentru puțin timp chipul de aproape, pentru că e prima dată când îl ating. Îmi așez la loc capul și zâmbesc puțin când realizez că sunt jumătate deasupra lui. Tremur datorită emoțiilor iar el îmi mângâie spatele, în timp ce, cu cealaltă mână, îmi ia palma și o duce spre buze, sărutând-o. Mă fâstâcesc datorită gestului său, dar își apleacă pentru scurt timp capul și mă privește în ochi, nasurile noastre fiind la doar câțiva centimetri distanță.
―Relaxează-te, doar o să te țin în brațe.
Șoptește dar ceva e schimbat. Vocea lui e diferită. E profundă și masculină. Tonul pe care un bărbat vorbește cu cineva pe care vrea să protejeze.
―Imi pare rău, nu am știut că ești atât de singur.
Mă strânge cu mai multă putere, iar la rândul meu îl cuprind cu brațele, care sunt niște scobitori în comparație cu ale sale. Cedez din cauza îmbrățișării pe care mi-a oferit-o, și încep să plâng, împingându-mi cât mai mult capul în scorbura gâtului lui.
―De ce plângi?
Întreabă încet, trecându-și degetele prin părul meu și inchid ochii datorită senzației plăcute.
―Doar că... nu am primit de ceva vreme o îmbrățișare, scuze.
Ii răspund și vreau să mă ridic, dar îmi împinge capul înapoi pe umărul lui. Îmi privește chipul câteva secunde, frământându-și buzele încercând să se gândească la ceva și se apropie de mine sărutându-mi o lacrimă.
a ieșit un mare kkt, ikk. am citit capitolul, și nu am simțit nici o emoție... îmi pare rău că dezamăgesc 😔😔❤
