Privesc ușa pe care a ieșit de ceva timp și să zâmbesc în timp ce lacrimile îmi curg. Sunt atât de ciudat încât nici măcar eu nu pot să mă înțeleg. Strâng masa, și mâncarea ce a mai rămas apoi mă întorc în patul ce îi poartă atât de puțin amintirea. Probabil gândurile ce îmi umplu perna, seară de seară, sunt singurele martore la cât de mult îmi controlează inima și întreaga viață.
E acel gen de persoană pe care o să-l țin întreaga viață minte; acea persoană care poate să câștige admirația tuturor, antiteza mea... si totuși, tot ce fac, e să ma bucur pentru faptul că e îndrăgit și acceptat exact așa cum e. Un bărbat grozav.
Mă simt împlinit că se apropie de mine și mă doare atât de mult că nu poate să fie al meu. Nu îl vreau pentru o noapte, o lună, sau un an... pentru totdeauna, dacă aș putea. Mă fascinează atât de mult încât pot să uit de propriului Dumnezeu și să mă închin la picioarele lui cât timp mai trăiesc. A tulburat întregul lac liniștit din mine, și o să o facă până când toată apa va dispărea, până când o să sec de tot, până când nu o să mai pot să mă țin departe de el.
Aprind telefonul și îmi îngustez ochii când luminozitatea puternică mă lovește, pentru că stau într-o beznă chinuitoare. Îl sting după ce mă uit la ceas, și îl bag la loc, sub pernă. 00:02.
―Craciun fericit mie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Stiu că e plictisitor, de aia e si scurt :))) dar trebuia să scriu asta, face parte din poveste. Rugați-vă pentru mine mâine, ca să pot să copiez la test, ms.
