Demon Pe Două Roți

Capitolul 4

O luna, o luna a trecut de când am început școala, de când am decis sa încep o noua viță și de când ma sărutat Damian. Și în același timp o luna a trecut de când l-am văzut pe el ultima oară... Fix a doua zi după ce ma sărutat a dispărut și nimeni nu a mai știut de el nimic, nici măcar prietenii săi nu știu ceva de el sau daca stiu nu vor sa imi spuna, bine ca nici eu nu am prea insistat. Încetul cu încetul micul nostru grup a deveniți unul mai admirat, Anna își petrece foarte mult timp cu mine,Charlotte si Alexander și astfel lumea începe sa ne asocieze cu ei. Cât despre conflictele cu Tiffany sa zicem ca nu mai sunt, când a priceput de la Anna într-un mod nu atât de amiabil ca noi suntem o parte din grup a avut de ales ori continua și ajungea pe ultima treapta sociala în liceu ori se oprea și își păstra locul așa că a ales ce era mai bine pentru ea și a încetat.
Mai e puțin și începe luna noiembrie, luna ce îmi naște multe amintiri ce le credeam îngropate... Fix în urma cu aproape un an am decis sa nu mai urc la volanul sau ghidonul unui vehicul. Îmi e dor de acea senzație, îmi e dor de adrenalina care îmi pulsează prin vene de fiecare dată când acul ce indica viteza trece în doar câteva secunde de 100 km/h. Imi e dor sa simt ca traiesc...
Acum stau cocoțată pe una din mesele garajului uitându-mă la mătușa cum lucrează la mașină ei. "Blestemul", dacă îl pot numi așa, al familiei mele este viteza. Cu toții o au în sânge , începând cu bunica din partea mamei și terminând cu mine, teoretic toate generațiile din partea mamei au o pasiune pentru viteza. Cu toate ca am jurat ca nu mai conduc îmi place sa o vad cum lucrează, ma face sa ma simt mai în largul meu. Dat fiind ca am copilărit cu acest miros și aceasta atmosfera, îmi place.

-Mătușă crezi ca aș putea să dau și eu o tura? Ma aud vorbind, iar reacția ei aproape ma face sa rad în hohote. Imediat cum mia auzit întrebarea femeia era cât pe ci sa se lovească se capota, și nu o condamn nici mie nu îmi vine sa cred ce tocmai am zis, pentru ca teoretic am jurat sa nu mai conduc vreodata de la accident...

-Desigur draga mea! Zice ea entuziasmată. Dar sa nu mi-o zgârii ca te ia dracu'! Zice serioasă și înțeleg ca nu glumește deloc.

Îmi arunca cheile și trântește capota. Se șterge pe mâini și îmi zâmbește, ochii ei sclipitori îmi dau încredere și fug în mașină. Mă trântesc pe bancheta, închid ușa și bag cheile în contact. Imediat cum aud motorul cum toarce ma simt ca în al nouălea cer, simt ca pot sa zbor. Trag aer în piept, inspirând mirosul de pin al mașinii, și ies pe strada. Apăs accelerația și încet, încet viteza creste la 150 km/h. Merg la viteza aia ceva timp și apoi ma opresc în fata unei cafenele, stomacul începând sa își ceara drepturile. Parchez în spatele unui Ferrari rosu și cobor, intru în cafeneaua plina și imediat cum intru mirosul proaspăt de cafea și cornulețe ma îmbată. Îmi fac loc printre mesele pline și ma așez la o masa din fundul cafenelei. După ce comand un capucino și un corn cu ciocolata ma uit în jur. Pentru prima data după mult timp mam simțit vie, am simțit cum totul dispare am regăsit o senzație de mult pierduta. Îmi savurez masa în liniște și îmi pun ordine în minte. Nu trebuie sa gust din acest fruct interzis prea des o data pe luna e de ajuns, îmi zic și ma ridic de la masa.
Deodată privirea îmi cade pe o masa aproape de ieșire, la ea stau așezați pe rand Noah, Zeak, Anna și Damian, mai sunt încă doua persoane pe care nu le cunosc sau mai bine zis recunosc. Apoi îmi dau seama cine sunt cei doi fericirea ma lovește și îmi vine sa zbor. Kim și Max, unii dintre cei mai buni prieteni ai mei din L.A., ma îndrept spre masa și îi pun mâinile la ochi lui Kim. Fata tresare, dar când îmi aude vocea, un mic joc pe care il facem cu chestia cu "Cine e?", zice plina de fericire:

-Anni!!! Nu cred! Mai zice ea ridicându-se.

Ne îmbrățișam ca fetele și ne uitam lung una la alta. Fata îmi zâmbește călduros, ochii ei de un maro verzui făcându-mă sa ma simt ca acasă.