Totul a început când aveam 13 ani.
Părinții mei au decis sa ne întoarcem la Paris, iar tatăl meu căuta un apartament în Anglia.
Am stat 5 luni în Paris, m-am acomodat cu limba vorbită, aveam profesor propriu( venea la mine acasă și mă medita), am avut mulți prieteni acolo.
M-am întristat când a trebuit să plec in Anglia, dar nu mai tare ca atunci când trebuia să mă mut din România și să-mi las cea mai bună prietenă acolo...
La 14 ani jumate m-am întors în București la prietena mea, iar mama a rămas la Paris pentru afacerea ei.
Am locuit cu bunica mea și cu un coleg cu care locuiesc acum într-un apartament.
Sora mea, stătea cu mătușa mea și acum am 2 surori, una fiind adoptată.
La 15 ani, prin vară, mama mea a murit din cauza cancerului... A fost îngropată în Anglia, iar eu fiind în România, nici până acum nu i-am văzut locul de ședere...
Când mă gândesc că pe 14 februarie, adolescenții plâng că n-au relație... Dar eu, pe 8 martie..Ce să mai fac?
A trecut mult de atunci, și nu mi-am revenit, aștept ziua în care, pot pleca in Anglia.
Tatăl meu a plecat în Paris cu cele două surori și mai au o lună până pleacă în Anglia.
Sunt fericit că pot sta cu mama mea vitregă și cu prietenii mei.
Sunt alături de mine până și în momentele grele... Nu o să renunț la ei, nici pentru libertate.
• Vă iubesc •
CITEȘTI
File din povestea mea
RomanceGândurile mele aruncate pe o foaie, șterse cu lacrimile îngerilor căzuți!