The Lotus Tattoo •în pauză•

4. Circus

Contracte după contracte aşezate în cea mai mare ordine. Nu am găsit nimic suspect până acum în biroul lui Schulze. Nicio informaţie ce l-ar putea lega de Londra. Niciun flacon de mescalină. Niciun e-mail cu un subiect intrigant.

Mă aşez pe un scaun din piele, frecându-mi tâmplele cu mâinile. Cine este acel bărbat cu ochii albaştrii ca de şarpe? Şi cum a fost drogat chiar în acea seară? Ce legătură au toate astea cu un tatuaj în formă de lotus?

Spectacolul de circ este mâine seară. Ar trebui să mă întorc la Londra. Mai mult de atât, barmanul care l-a văzut ultima oară pe Schulze merită un al doilea interogatoriu.

*Londra*

Toată casa este în beznă înafară de bucătărie. Păşesc tiptil înăuntru văzându-l pe Louis pregătind o omletă simplă. Mă apropii de el, înfăşurându-mi braţele în jurul taliei sale. Tresare pentru o clipă, apoi oftează prelung, ghicind cine sunt.

    -     Vera, te-ai întors, spune el apucând tigaia cu mâna dreaptă.

    -     Da. Mi-a fost dor de tine, spun eu aşezându-mi capul pe spatele său.

Se întoarce cu faţa la mine, smucindu-se din braţele mele. Mă încrunt, căutându-i privirea, dar el se îndreaptă spre masă, aşezându-se pe un scaun.

    -     Louis…ce mai este acum?, îl întreb rezemându-mă de blatul mobilei.

Scutură din cap, dându-şi ochii peste cap, evident exasperat.

    -     Ţie ţi-e dor, Vera? Ţie? Dar te-ai gândit la mine? Nu eşti niciodată aici. Ori eşti la serviciu, ori eşti plecată cine ştie unde, ori stai în la biroul tău dându-ţi singura dureri de cap.

     -     Ăsta este job-ul meu! Ştiai asta când ai ales să te îndrăgosteşti de mine, Louis!

    -     Doar…te iubesc. Bine? E chiar aşa de greu să mă laşi să-ţi dovedesc asta? Măcar o noapte pe săptămână…vino în pat. Vreau să adorm cu tine în braţe, spune el privindu-mă cu ochii cristalini.

Mă aşez în faţa sa la masă, mângâindu-i mâna încărcată cu tatuaje. Zâmbesc amintindu-mi cum a stat o oră întreagă să-mi povestească de ce, cum şi unde şi-a făcut fiecare tatuaj. Unul pentru soacra mea, altul pentru prima sa iubire, două dedicate situaţiilor când era cât pe ce să moară conducându-şi motocicleta.

Oftez, holbându-mă la cel făcut pentru mine, pentru a-mi demonstra cât de mult mă iubeşte. Îmi ridic privirea către el amintindu-mi cât de încăpăţânat poate fi.

    -     Bine, spun eu într-un final. Chiar îmi pare rău, Louis.

Dă din cap, apoi se întoarce la omleta sa, devorând fiecare bucăţică din ea.

    -     Hugh m-a rugat să merg la serviciu, spune el cu gura plină.

    -     Acum?, îl întreb surprinsă.

    -     Da. A spus că japonezii au acceptat înţelegerea. O să facem afaceri cu ei de acum încolo.

    -     Este vineri seara. Nu putea să te lase acasă, nu?

    -     Scuze, iubito. Oricum, tu o să pleci în curând să faci investigaţii, nu?

Roşesc. Mă ştie aşa de bine.

    -     Aşa credeam şi eu, îmi zâmbeşte el.

Se ridică, mă sărută apăsat, apoi iese din încăpere grăbindu-se spre uşa de la intrare.

***

Beculeţele semnului ce indică prezenţa unui bar în apropiere luminează strada. Câteva maşini sunt parcate în faţa localului, iar în înăuntru nu mai găseşti niciun loc unde ai putea să te aşezi.

Împing de uşă, făcând ca clopoţelul deasupra ei să se zdruncine, emanând un zgomot ce atrage privirile unor bărbaţi de la bar. Ignor câteva rânjete şi îi atrag atenţia barmanului, care mă invita în camera de aprovizionare.

    -     S-a întâmplat ceva, detectiv?, mă întreabă el băgându-şi mâinile în buzunarele blugilor.

    -     Poţi fi sincer cu mine…Chris?, îl întreb citindu-i numele scris pe insignă.

    -     Sigur, spune el cu o voce temătoare.

    -     Se consuma droguri în acest bar?

Clipeşte de mai multe ori, evitând un răspuns. Îmi ridic sprâncenele, aşteptând să-şi dea drumul la gură.

    -     Da. Sunt conştient că se consumă. Dar…are legătură cu domnul care a murit?, mă întreabă el precaut.

    -     Poţi să-mi spui ce fel de droguri?

    -     Cele mai multe sunt ciuperci care te fac să halucinezi, spune el ridicând din umeri. Nu mi-aţi răspuns la întrebare, spune el cu o sprânceană ridicată.

    -     A luat cumva acel bărbat din aceste ciuperci?

    -     Nu. Din câte ştiu eu.

Deci i-au fost administrate. Şi cel mai sigur mod de a-l droga ar fi fost prin băutură. Îmi notez toate aceste lucruri în carneţel, trăgând cu ochiul şi către barman. El ar fi putut să pună mescalina oricând în băutura lui Schulze.

Trag aer adânc în piept şi ies din încăpere fiind urmată de el.

    -     Îţi mulţumesc, îi spun eu.

Îl observ cum îmi zâmbeşte, apoi ies afară, chemând un taxi. Imediat cum şoferul parchează în faţa mea, mă urc în maşină şi îi dau indicaţiile şoferului.

***

    -     Doamnelor şi domnilor, sunteţi pregătiţi să faceţi parte din ceva nemaipomenit? Ceva ce nu s-a mai văzut până acum se va întâmpla chiar aici, chiar acum! Bine aţi venit la circ!, vorbeşte un bărbat îmbrăcat cu un frac roşu în mijlocul cortului imens.

Îmi întorc privirea din stânga în dreapta, cercetând fiecare colţişor, fiecare persoană aşezată pe scaune, căutând ceva suspect.

În câteva minute, ringul este acaparat de lei şi tigri. Apoi câţiva acrobaţi apar în vârful cortului, făcând diferite exerciţii la trapez.

Şi acum îmi amintesc de ghicitoare. Tigrii şi acrobaţi...zgâiţi-vă de vă uitaţi. Ar trebui să se întâmple ceva important acum? Mă ridic în picioare şi ajung deasupra unui rând de scaune, fiind cu ochii în patru.

Dar nu se întâmplă nimic. Şi sunt nevoită să aştept pe tot timpul spectacolului să se întâmple ceva. Am greşit. Despre ce altceva poate vorbi în acea ghicitoare decât despre un circ? Am încercat fiecare variantă, am căutat fiecare înţeles ascuns, însă nu am găsit nimic.

Cum întâmpin lapoviţa Londrei, simt telefonul vibrând în buzunarul paltonului meu. Îl scot, uitându-mă la apelant. Răspund într-o clipită.

    -     Vera, am primit un telefon. S-a produs cea de-a doua crimă, îmi vorbeşte Cath.

    -     Fir-ar să fie!, strig eu atrăgând atenţia câtorva trecători.