Trecut nedumerit

Capitolul III

Cuvintele acelei femei m-au înspăimântat. Nu o să le permit să îl omoare pe Edward și de aceea trebuie să plecăm cât mai repede de aici, dar mai întâi îmi trebuie un plan. Am coborât jos ca să mănânc ceva, iar acolo era acea fată cu ochi albaștri.

-De ce ai nevoie? M-a întrebat încercând să citească ceva pe fața mea însă nu reușea.

-Am venit să mănânc ceva.

-Caută în frigider.

-A și apropo care e numele tău?

-Heather.

-Și... mai devreme am fost la Edward sus iar acolo era o femeie...

-Nea.

-Deci așa o cheamă!

-Da, și din câte ai observat era însărcinată.

-Da... și tatăl cine este? Scuză-mi întrebarea.

-Unchiul meu, Thomas Hewitt.

-T... Thomas H... Hewitt? Frica din vocea mea se putea simți de la o poștă.

-Christine? Ce s-a întâmplat? Tremuri!

-Acel Thomas Hewitt?

-Care acel?

-Criminalul cu drujba.

-De unde îl ști?

-Din filmul dezastru în Texas parcă așa se numea...

-Oricum liniștește-te el nu stă aici.

-Acum înțeleg...

-Ce înțelegi?

-Acel om negru cu mască albă de care zicea Edward...

-Ce e cu el?

-Era Michael Myers!

-De unde ști?

-Când m-am uitat înapoi l-am văzut pe el, care era îmbrăcat în negru și avea o mască albă.

-Da și de aceea v-am luat de acolo, ca să vă salvez.

-Dar...

-Dar ce? M-a întrebat panicată.

-Nimic, lasă eu mă duc pe afară, s-a luminat de zi.

-Dar parcă îți era foame.

-Mi-a trecut.

Am hotărât să nu îi spun despre bănuielile mele, nu aveam destulă încredere în ea, o cunoșteam abia de câteva ore. Am mers în curtea din spate și m-am așezat pe temelia casei și am privit răsăritul. Liniștea mă perturba, iar subconștientul îmi tot spunea că cineva mă urmărește, iar zgomotele pe care le tot auzeam mă făcea să îi dau dreptate. Am privit în jur, iar privirea mi s-a ațintit asupra unei drujbe care părea pătată de sânge. M-am ridicat ca să verific și am examinat-o atent, acela chiar era sânge, am auzit un zgomot și din reflex m-am uitat în față. L-am văzut pe Myers și pe Hewitt, am încercat să fug însă m-am împiedicat. Când m-am uitat înapoi ei au dispărut, și la fel și drujba.

Am fugit în casă direct la Edward în cameră, care era treaz.

-Mătușică, ce s-a întâmplat?

M-am repezit la el și l-am luat în brațe.

-A plecat!

-Cine a pleca, Edward?

-Omul negru!

-Imposibil!

-Poftim?

-Stai aici orice ar fi să nu pleci de aici, doar dacă viața ta ar fi în pericol, bine?

-Bine, dar de ce?

-Nu contează de ce, tu doar să stai aici!

Am coborât jos, iar acolo era Heather cu Nea. Fețele lor erau panicate și speriate.

-Christine unde ai fost?

-Afară.

-Și ce ai văzut acolo?

-Ce ai văzut? Vocea blândă a lui Nea devenise aspră.

-Pe... Myers și Hewitt, cred.

-Ce ți-au făcut?

-Nimic am încercat să fug și m-am împiedicat, apoi au dispărut, cred că doar mi s-a părut.

-Christine trebuie să mergem până afară, ca să îți spun ceva! Mi-a spus Nea în timp ce se uita în spatele meu agitată, trăgându-mă spre ușă.

Înainte de a face un pas am auzit o ușă deschizându-se. Cum e posibil? Toată lumea era jos.

-Cine este sus?

-Nimeni, mi-a spus Heather.

-Dar am auzit o ușă!

-Probabil este Edward, s-a trezit.

Era imposibil să fie el, mi-a promis că nu o să iasă din cameră doar dacă este în pericol. Când am deschis ușa de la intrarea am auzit un țipăt de copil venind de sus.

-Ajutor! Mătușică! Omul negru vrea să mă omoare!

-Edward!

Heather și Nea m-au împiedicat să merg la el, însă eu m-am desprins din mâinile lor și am fugit direct în camera lui. Ușa era încuiată, iar țipătele lui au încetat, cineva m-a desprins de ușă, dar când m-am uitat în spate nu era nimeni, doar Heather care își întindea mâinile de parcă m-ar fi împiedicat să mă apropii, prin puterea minții. Dintr-o dată m-a apucat un somn adânc, am încercat să nu adorm însă nu am reușit.

-Edward, îmi pare rău... au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai putut rosti în acel moment.