ȘAH - Regina și Nebunul +18 , Dark Romance, Erotic Vol. II

Capitolul 7 - Răzbunarea Regelui

Cassie

Cunoscut pentru strategiile lui, regele își așază piesele pe tabla jocului, pregătindu-se să orchestreze o răzbunare tulburătoare. Fiecare conspirator se simte ca un pion în mâinile maestrului șahist, aflat acum în căutarea onoarei. El își poziționează cu grijă fiecare piesă, într-un joc de acțiuni și consecințe, până când adversarii încep să realizeze că sunt prizonierii propriilor lor mișcări.

Vladimir urcă scările în grabă și mă târăște în urma lui. Angajații îmi aruncă priviri pline de milă, dar nimeni nu face nimic pentru a-l opri. În adâncul sufletului sper ca Xander să intervină dar sunt conștientă că nu ar face asta niciodată. El nu a avut suficientă încredere în mine și comportamentul lul nu îl diferențiază de Vladimir. Amândoi sunt lipsiți de scrupule, iar eu sunt prima Regină care a devenit pion. Soțul meu deschide ușa dormitorului și mă aruncă înăuntru. Ochii lui întunecați, mă privesc plini de ură. În adâncul lor, descifrez taine de neînțeles, un abis întunecat care amenință să mă ucidă. Mă lipesc de perete și scutur din cap. Vreau să îmi imaginez că totul este un vis și să mă trezesc acasă, înainte ca nunta mea cu Vladimir să aibă loc. Își încleștează pumnii, conturându-și determinarea sălbatică, și se apropie de mine cu pași hotărâți. Fiecare pas pe care-l face răsună ca un bătaia unui ceas. Spațiul dintre noi se micșorează și sunt mai mult decât sigură că nimic bun nu va urma.

— Vladimir, te rog...

— Nu există rugăciune sau regrete suficiente pentru gestul tău! îmi răspunde în timp ce își ridică pumnul în aer, gata să-și descarce furia asupra mea.

Când pumnul lui Vladimir se lovește de obrazul meu, simt o explozie de durere care îmi parcurge întreg corpul. O undă de șoc îmi cutremură fiecare fibră, iar eu sunt aruncată înapoi, pierzându-mi echilibrul și prăbușindu-mă la pământ cu o violență brută. Podeaua rece devine martorul sângeros al acestei confruntări, iar durerea se extinde ca un foc nemilos. Picioarele lui Vladimir lovesc cu brutalitate corpul meu căzut, iar gemetele de durere par să nu-l impresioneze. Fiecare lovitură trimite un fior de durere care mă străbate ca un șoc electric. O repetiție crudă a violenței se desfășoară, iar sunetele loviturilor se amestecă cu gemetele slabe și cu suspinele mele înăbușite. Încerc să îmi adun ultimele fărâme de rezistență, dar brutalitatea continuă să mă surpe.

— Vladimir, mă omori, reușesc să șoptesc.

— Încă nu am terminat, îmi răspunde râzând sarcastic.

Mă pregătesc pentru următoarea lovitură și închid ochii strâns, dar telefonul lui sună și el se oprește pentru o secundă. Mă privește cu dispreț, apoi se întoarce cu spatele și răspunde la telefon. Persoana de la celălalt capăt al firului pare să nu îi fi dat o veste prea bună. Vladimir își șterge palmele de pantaloni, apoi închide apelul.

— Ridică-te și spală-te! Arăți îngrozitor! scuipă în timp ce se îndepărtează.

Nu pot să îi răspund. Nu am putere să fac nimic. Zac la pământ, privindu-l printre lacrimi cum închide ușa în urma lui, iar eu rămân doborâtă, luptându-mă cu întunericul care amenință să înghită orice urmă rămasă de demnitate. Supraviețuirea devine un efort suprem și în fiecare clipă, simt cum puterea mea se risipește, lăsându-mă captivă într-un labirint al disperării. Nu mai lupt. Închid ochii și mă pierd în cea mai frumoasă minciună pe care am trăit-o vreodată, imaginându-mi că sunt din nou în brațele omului care m-a făcut să mă simt femeie pentru prima dată în viață. Sunt conștientă că totul a fost o minciună, dar aleg să ignor asta. El este forța mea. El și dorința de răzbunare. Nu voi rămâne aici pentru tot restul vieții. Vladimir va învăța că a greșit atunci când a vrut să mă controleze.

În tăcerea apăsătoare, ușa se deschide din nou. O lumină palidă pătrunde în încăpere, iar umbrele se conturează în jurul meu. Îmi acopăr fața cu palmele și mă ghemuiesc. Nu sunt pregătită pentru asta. Nu din nou. Spre surprinderea mea nu aud nici un pas. Nimeni nu se apropie. Îmi deschid ochii și mă uit încă o dată pentru a mă asigura. Văd în ceață acei ochi verzi care strălucesc în umbră, ca două jaduri luminoase, în întunericul ce mă înconjoară. Două brațe mă cuprind și mă ridică de jos. Îmi este rușine de ceea ce am devenit, dar el nu spune nici un cuvânt. Intră cu mine în baie și dă drumul la apa fierbinte. Nu știu cum să îi vorbesc. Mă dezbracă de hainele pline de sânge și mă analizează scurt. Mâinile lui se plimbă pe tot corpul meu și nimic nu mă mai doare. Cu un burete mă spală ușor și mă mângâie în timp ce apa din cadă se colorează tot mai mult. Ochii lui sunt întunecați și plini de tristețe. Nu știu ce a trebuit să facă pentru a intra în dormitorul meu, dar nu mai contează. Nimic nu mai contează. Liniștea pe care mi-o transmite este neobișnuită.

Trupul mi-a fost curățat de sânge iar el mă privește în continuare tăcut. Îmi analizez vânătăile care deja nu mai dor și zâmbesc slab. Din dormitor aduce câteva haine comode și mă îmbracă atent. Mă ia din nou în brațe, apoi mă așează ușor pe pat și se întinde lângă mine. Închid ochii și nu mai simt nimic.

— Îmi pare rău, se aude vocea torționarului meu.

— Nu mă atinge!

— Kosandra, îmi pare rău. M-ai scos din minți. Eu nu sunt așa.

— Nu vreau să te mai văd, prefer să mor!

— Crezi că sunt un monstru, nu-i așa?

— Ești un monstru! Te urăsc din tot sufletul!

Gândurile îmi sunt tulburate de imagini neclare, și nu pot să fac diferența dintre ce este real și ce este creat de mintea mea. Senzația de frică revine și înaintea mea apare figura înspăimântătoare a lui Vladimir. Ochii săi reci și necruțători, pătrund în sufletul meu și încep să mă simt prinsă într-un coșmar ireal. Vladimir rămâne acolo, glasul său răsună ca un ecou ciudat ce mă învăluie. Fiorii îmi străbat întregul corp, iar senzația de neliniște devine copleșitoare. Îmi simt mintea prinsă într-un vârtej, orice încercare de a distinge între iluzie și realitate devine inutilă.

— Doamnă, doamnă! aud vag o voce de femeie.

— Mamă?

—Sunt eu, Svetlana, îmi spune femeia și realizez că ea a fost în tot acest timp aici.

— Svetlana...

— În sfârșit v-ați trezit! răspunde ea în timp ce îmi deschid ochii.

— Vladimir este aici?

— Nu, doamnă, sunt doar eu. M-am strecurat după ce a plecat.

— Îți mulțumesc, șoptesc iar ea zâmbește.

— Credeam că muriți. Domnul ne-a interzis să intrăm dar nu am putut sta cu mâinile în sân.

— Poate era mai bine.

— Nu, doamnă. Încă aveți multe lucruri de făcut, îmi spune punându-și mâinile în șolduri.