Capitolul 6 - Atacul Reginei

1.5K 83 11
                                    

Xander

În confruntarea  Reginei și a Regelui, strategia se amestecă într-un joc al minților. Fiecare mutare a Reginei reprezintă o provocare pentru Rege, iar viitorul jocului, depinde de răspunsul lui.

Intrăm împreună în încăperea unde vom lua cina. Vladimir stă mândru în capul mesei, iar lângă el cu aceeași privire goală, stă femeia vieții mele. Nu schițează nici un zâmbet și se uită în gol. Îmi evită privirea și înjur în gând atunci când realizez că trebuie să mă controlez. Nu pot să o iau la întrebări în fața lui, iar ea este conștientă. Vladimir ridică brațul și cu un gest scurt, ne invită la masă. Se pare că Romanov nu a venit la cină. Mai bine, sunt în stare să port o discuție cu el în acest moment.

Analizez încăperea în timp ce mă îndrept spre locul indicat de Vladimir și totul este la fel de luxos ca în restul casei. Luminile calde ale candelabrelor se reflectă în pereții vopsiți într-un nuanțat crem. În colțul încăperii, sub lumina difuză a unor candelabre elegante, se află un pian realizat din lemn închis, plasat în fața unor geamuri imense care acoperă peretele din spate, permițând luminii blânde să se reverse în încăpere. Masa lungă și lumina slabă a  lumânărilor din suport, adaugă un aer sofisticat întregului decor. Pe masă, sunt expuse farfurii fine, argintărie strălucitoare și pahare de cristal. Mirosul delicios al mâncărurilor pregătite cu grijă îmi umple nările și realizez că sunt lihnit.

Ne așezăm pe rând  la masa pregătită, iar servitori discreți, îmbrăcați în uniforme impecabile, încep să ne servească. Toate privirile se îndreaptă asupra noastră și încep să mă simt stânjenit. Emily zâmbește mândră și își flutură degetul pentru a atrage atenția. Pentru o secundă reușesc să o surprind pe Cassie aruncându-mi o privire plină de dezamăgire, dar nu sunt sigur deoarece își ascunde   perfect emoțiile.

— Să înțeleg că ați rezolvat orice problemă? întreabă  Vladimir mândru.

— Mai mult decât atât, acum ne vom bucura în sfârșit de căsnicia noastră, răspunde Emily, iar Cassie scapă furculița din mână.

— Ți-am spus să fii mai atentă, o ceartă Vladimir iar ea își lasă privirea în jos.

— Nu e cine știe ce, răspund iar ochii i se luminează atunci când îi iau apărarea.

— Alexander, te rog, insistă Vladimir. Eu știu mai bine cum ar trebui să vorbesc cu soția mea, îmi răspunde accentuând ultimul cuvânt.

— Desigur, îi răspund și încep să mănânc pentru a evita altă conversație cu Vladimir.

Friptura de vită, tăiată în fâșii subțiri, îmbibată în sos cremos, alături de garnitura de cartofi gratinați, pare tot mai multă în farfurie. Îmi stă în gât, atunci când încerc să mănânc și îmi aduc aminte de Estelle. Mă simt stânjenit de situația în care sunt pus. Emily îmi mângâie piciorul și mă privește provocator. Încă nu am avut parte de nici un moment de intimitate și prin minte îmi trec tot felul de gânduri. În timp ce eu simt vinovăție de fiecare dată când soția mea mă atinge, probabil Cassie deja a devenit femeia lui Vladimir. Nu știu dacă în trecut au făcut dragoste, dar acum cu siguranță nu a scăpat. Până la urmă, Emily este soția mea și nu ar trebui să mă simt vinovat. Cassie este o trădătoare și merită tot ce i se întâmplă.

Roșcata se scuză, apoi se ridică de la masă și primul impuls pe care îl am este să o urmez. Nu reușesc, deoarece Vladimir începe să îmi vorbească despre importanța căsătoriei mele cu Emily.

— După cum ai observat, Romanov nu a putut fi prezent în această seară.

— Ce păcat, răspunde Emily în locul meu, iar fratele său o aprobă.

ȘAH - Regina și Nebunul  +18 , Dark Romance, Erotic Vol. IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum