De Ce Ea?

Cap.VII

     Astăzi este prima zi de primăvară. Razele blânde ale soarelui se retrag în această cameră, întunecoasă  .
     Alissa ,încă, mă ține de mână.
-Te rog! Pe față ei se citea cât de mult vrea să picteze.
      "Seamănă puțin cu mine . Așa  îi făceam și eu lui Zach,prietenul meu, de la bazin. Totuși chiar nu pot..."
-De ce ,vrei atât de mult să rămân?  Îmi trag mâna și mă sprijin de usă. Apoi îmi încrucișez brațele.
-Pentru că mi-e frică  să stau singură  și în plus tu trebuie să mă însoțești!  Îmi spune cu privirea în jos și cu pumnii strânși.
-Ai dreptate!  Știi că eu ,te însoțesc, doar pe  timpul programului școlar,nu? Și ce te face să crezi că dacă rămân cu tine,  nu-ți va fi frică ? Până la urmă sunt băiat.
      Mă desprind de usa și mă apropii de ea.
-Pentru că tu nu mi-ai face rău ,de asta nu mi-e teama să stau cu tine.
        Imi pun mâna la gură și încep să râd de cuvintele ei.
-Sau credeai că nu te-am recunoscut?
       "Tot timpul ăsta ,știa cine sunt ?Sunt mai prost de cât credeam . Trebuia să-mi dau seama că nu a avea cum să mă uite așa ușor.  Accidentul s-a întâmplat acum o săptămână. Dar de ce acum? Nu mai contează. Plec"
     Mă întorc.
     Deschid ușă și fug spre clasă să-mi iau geanta.
     Ajuns în sala de clasă, îmi apuc repede geanta și dau să fug. Atunci a apărut în față ușii și îmi bloca ieșirea.
    "Dacă nu pot  pe ușă atunci pe fereastră.  Suntem la parter nu-i mare lucru"
     Mă grăbesc să deschid geamul și să sar.  Pregătit să trec de geam, ea mă apucase de cămașă.
     " Este destul de rapidă! "
-De ce mă eviți?  Dădea sa plângă.  Vreau doar să-ți multumesc și să-ți știu numele ! Mă trage puternic de cămașă înapoi,  făcându-mă să cad pe spate.
     Lacrimile ei cădeau pe fața mea.
     " Am reacționat prea urât . Cred că mă blesteamă  Abby în clipa asta. "
    Oftez.
    Mă ridic de jos.
-Zi ce ai de zis ,apoi vom pleca!
    Își șterse lacrimile cu mâneca.
-Cum te numești?
-Blake Carter.
-Eu sunt  ...
-Alissa Woods ,știu, te-am revăzut în ziar .
-A da. Mulțumesc pentru atunci!
-Nu ai de  ce ! Mai ai ceva de zis?
- Nu. Am vrut doar să-ți multumesc. Acum poți să pleci! Îmi făcea semn cu mâna
      Merg spre ușă .
      Mă uit cu coada ochiului la ea.
-Nu vii? O întreb
-Ce? Se întoarce nedumerită
-Doar nu vrei să stai la școală?
      Ies din clasă și o aștept afară.
      După ceva timp vine și ea.
-Bine. Eu voi pleca,am antrenament.
-Stai! Mă strigă tare
-Hmm?
-Am o problemă!  Fața ei se înroși.
  ...
-Eu ...eu ...nu știu cartierul și nici autobuzele!
-Înțeleg dar o ai pe mama ta. Nu poate sa te ia?
- E la muncă,  se întristează și își freacă mâinile.
- Doamne ! Cum poți merge într-un loc necunoscut și să nu știi cum să te întorci?  Mă scarpin în cap pentru că situația a devenit încurcată .
-Scuze,glasul ei abia dacă se mai înțelegea.
-Îți arat stația de autobuz și cu ce număr să mergi. Haide!
 
~Ajunși la stație

   Așteptam autobuz 48.
        Este atât de pierdută  fata asta
   "Cât de prostuță poate fi".

Vă mulțumesc pentru că ați citit cartea. Ne vedem data viitoare.