De Ce Ea?

Cap II-

         Stand pe jos am inceput sa ma lupt din nou gandurile care ma framanta ,sa le gasesc un sens si o rezolvare fiindca ele ma seaca de energie .
         Imi simteam capul tot mai greu. Mă întorc pe partea stângă și-mi strâng mâinile. 
         Dintr-o data... mă trezesc ... tot pe jos dar intr-o câmpie ,cu albastrele. Încercam să mă ridic dar fără succes , ceva ma tinea lipit de pamant. Unde sunt? Îmi întorc capul în dreapta când în stanga dar nu vad nimic decat campia si cerul.

 - Blake... Blake...! Mă striga cineva ,cu o voce cunoscut.

         Deodata eram din nou stapan pe propriul corp  .Mă ridicasem în picioare.
  - Blake...
        Vocea aia mă tot chema.
       Curios și în același timp speriat , urmăresc vocea. Urmez sunetul cu speranta ca voi gasi ce caut. Drumul devine insuportabil , nu  vad niciun capat.Plictisit și enervat, îmi continui totusi calea. Tot, mergând , zăresc o bancă și un pom. Mă așez .
         Deodată simt o atingere ,rece ,pe obraz. Mă uit cu coada ochiului. Am rămas încremenit. Era...
  
-Ce mai faci Blake? Mă întreabă Abby cu un zâmbet sincer de parcă nu s-a întâmplat nimic.
        Este la fel de cum o stiam... nu s-a schimbat deloc. Era îmbrăcată într-o roșie alba ca zăpada și avea părul desprins.
        O iau ,strâns, în brațe și încep să plâng.
       Este surprinsă de gestul meu și rămâne nemișcată un timp apoi mă îmbrățișă și ea.
 -De ce mai lăsat singur?
        Stă  tăcută.
 -  De ce? O strâng și mai tare ; lacrimile imi napadira obrazul iar glasul imi tremura
 - Blake...
         Ma dezlipesc de ea și o privesc în  față.
 -De ce nu mă uiți și să-ți vezi de viața ta? Se uită înduioșata la mine
 -Nu pot să fac asta! Îmi las mâinile de pe ea și privirea se lasă  în jos.
 - Mă doare când te văd cum suferit ,așa că,uită - mă,  te rog ! Imi pune mâna pe umăr.
          Nu o bag în seamă.
  - Heeeiii!Ascultă-mă! Mă trage violent de guler să o privesc.
  - Ti-am zis... nu pot! Tu ai fi in stare? Fața mea încerca să-i spună ,,Ai milă de mine și termina cu prostiile astea"
   -Dacă nu o faci pentru tine ... fă-o pentru mine . Apoi dispăru  ,lăsând în urma o până.
           Ma trezeste un ciocanit. Obrajii mei erau umezi,ii sterg repede cu maneca. Să-mi refac viața?  Hmm ... nu mă face să râd !
  -Cioc cioc ,pot sa intru?

-Da, mama! Intra

-Nici acum nu ești gata? Nu ai primit mesajul?

- Mi-ai dat mesaj?
-Hai ,i-ati niște haine, curate, și vino!
 -Da,da
         Îmi iau primele haine din dulap și portofelul. Plec, grăbit, spre mașină. Mama tot claxonează.       E așa enervantă!
     
       Salutare ! Pentru cei care citesc pentru prima oara povestea mea,  vreau sa va anunt ca e in modificare. Vreau sa o schimb putin. Am apucat doar primele 5 capitole. Multumesc!