Viktor

2.

   Mi-a cerut să vorbesc despre iubire și ca ultimul prost am făcut-o. I-am vorbit despre iubirea pe care o port în vene, iar ea a râs și m-a făcut să arunc în perete ultimul pahar de vin, care îmi dădea puterea de a-i ignora vocea aceea de plumb.

— Vorbești despre iubire. Dar ce e cu adevărat iubirea? Înafară de chin, dureri de coaste, frig și tremurul din privire?

— Iubirea e sacrificiu, e viață. Iubirea e ceea ce aveai în vene când te-ai născut și-ai pierdut pâna o regăsești din nou, într-o zi pe strada și știi  că e ceva rupt din tine, atunci când o privești. O simti în vene, în piept, ca pe o urmă de sunet, de emoție și vezi întregul univers in ochii ei limpezi, ca cerul lui August.

— Atunci de ce ai ales să pleci?

— Pentru că o rănesc!

— Esti sigur că esti tu acela, străine?

   Și atunci am simțit-o... Frica aceea despre care vorbesc toți, care te face face să fi mort, pentru minut sau e oare pentru o ora?

— Ce vrei să spui? Cine ești?

— Sunt cine vrei tu să fiu, sunt aliatul și dușmanul, începutul și sfârșitul.

— Pleacă, nu vreau să te văd.

— Nu plec, până nu îmi spui că mă iubesti.

— Nu te iubesc, o iubesc pe ea!

— Dar nu ai iubit-o mereu!

— Ce vrei să spui?

— Știi prea bine.

   Nu știu ce spune și nici nu vreau să stiu, căci nu vreau să îmi amintesc, dar nu e nimic de amintit sau poate este, iar eu neg o amintire, un miros de iasomie și-o noapte rece.

   Îi simt răsuflarea ca de gheată, e încă aici și nu are nicio intenție de a pleca. Ea nu vrea să mă lase să uit, să mă vindec de mine. Râde, iar râsul ei îmi zgârie pielea. Îmi simt sângele cum se prelinge peste un trecut înecat în moloz și cad pe pietre, dar nu sunt pietre, sunt gândurile mele.

   Îmi este teama, căci nu vreau să mă găsească și sa sfârșească rănită ca altădată. Aceasta e lupta mea cu mine, trebuie sa înving și să mă arunc pe fereastră, pentru a lăsa vântul să-mi vindece mintea bolnava.

    Aș vrea atât  de mult să se termine această noapte, acest lung calvar, iar gândurile amare să se înece în mare. Și totuși nu pot, nu am cum să renunt si nici nu vreau, căci dacă pierd acest război, o pierd pe ea, iar eu voi rămâne rupt de lume pentru o eternitate, intr-o noapte rece și-o sticlă de vin sparta, uitată pe masă.