Betia sangelui

Capitolul 3

Alese unul. Era prea scurt. Altul. De data aceasta, un cuţit de tăiat paine, cu lama rotunjită. Cel de-al treilea părea să fie un cuţit de măcelărie. Incercă cu grijă tăişul pe buricul degetului să vadă cat e de ascuţit. Satisfăcător.

Se auzi, de sus, ţipătul Laurei.

Chyna pomi către sufragerie, dar simţi că n-are curajul să meargă intr-acolo. Se năpusti spre scara de serviciu, deşi ştia că pe-acolo nu poate’urca fară gălăgie.

•Aprinse lumina pe scară. Aici nu avea cum s-o vadă criminalul.

De la etaj, Laura ţipă iarăşi – un vaier sfaşietor de durere, disperare, groază, cum trebuie să se fi auzit in camerele de gazare de la Dachau sau in incăperile fară ferestre, unde se luau interogatorii, in Siberia, in perioada Gulagului. Ţipătul nu cerea ajutor sau indurare, ci era o rugă fierbinte pentru eliberarea de chinuri, chiar cu preţul vieţii.

Chyna urcă cu greu scara, lovindu-se de ţipătul acela ca de un perete, asemenea inotătorului care se luptă cu rezistenţa pe care i-o opune apa. Rece ca un curent polar, strigătul o ingheţa, o paraliza, ii inunda oasele. Se simţi copleşită de nevoia de a ţipa şi ea impreună cu Laura, aşa cum un caine urlă atunci cand simte suferinţa altui caine; era o nevoie instinctivă de-a urla de disperare, văzand neputinţa omenească intr-un univers mort; trebuia să lupte cu senzaţia aceasta imperioasă.

Ţipătul Laurei se răsuci chinuit intr-un urlet adresat mamei ei, deşi ştia sigur că aceasta murise. Mami, mami, mamiiiii! Fata se transforma iar intr-un copil neajutorat, prea inspăimantat de viaţă ca să găsească alinare in altă parte decat la sanul mamei, simţind bătaia inimii pe care o cunoştea dinainte de-a se naşte.

Apoi, se lăsă o linişte apăsătoare.

Pe platformă, la jumătatea drumului spre etajul intai al casei,

Chyna constată cu surprindere că ţipătul pătrunzător, greoi, o impietrise.

Picioarele ii şovăiau; muşchii pulpelor şi cei ai coapselor ii tremurau ca şi cum alergase la maraton. Stătea gata-gata să se prăbuşească.

intrucat ar fi putut să insemne sfarşitul oricărei speranţe, liniştea era acum tot atat de apăsătoare ca şi ţipătul. Plecă fruntea sub tăcerea grea ca o coroană de fier şi, cu umerii căzuţi, se stranse, disperată, in ea insăşi.

Ar fi atat de lesne să se rezeme de perete, să alunece uşor pe podea, să lase cuţitul alături, să se ghemuiască. Să aştepte pur şi simplu plecarea lui. Să aştepte pană cand o rudă sau un prieten al familiei avea să sosească, să descopere cadavrele, să meargă să anunţe poliţia, să se ocupe de toate.

in loc să-şi urmeze gandul, după ce se opri cateva clipe pe platformă, Chyna urcă mai departe cu efort. Inima ii bătea nebuneşte şi fiecare pulsaţie părea s-o doboare.

Nu-şi putea stăpani tremurai mainilor. Strangea cuţitul atat de tare, incat incheietura i se albise. Acesta tăia in aer contururi şovăielnice; se intrebă dacă, intr-o confruntare, ar avea puterea să infigă cuţitul şi să sfaşie de-adevăratelea.

Asta era mentalitate de om ratat; se dispreţui. Ultimii zece ani din viaţă o transformaseră intr-o invingătoare şi era hotărată să nu dea inapoi.

Scările vechi, din lemn, protestaseră sub paşii ei; se mişca repede, fară să-i pese de zgomot. Fie că Laura era vie sau nu, criminalul, prins in jocul lui, distras, n-avea cum să audă altceva decat vuietul propriului sange ce năvălea nebuneşte şi ceea ce vreo voce lăuntrică ii dicta precipitat in momentele in care viaţa cuiva se afla in mainile lui.